În urmă cu circa o săptămână America a avut prilejul să aniverseze 100 de ani dela nașterea celui care a fost Milton Friedman.
Născut la 31 iulie 1912, la New York, puțini sunt cei care știu că părinți săi de origine evreiască erau din România din Galați, și au emigrat întăi în Austria și apoi în Statele Unite la întretăierea secolului al 19 cu cel al 20-lea.
Tatăl său a murit când Milton avea 15 ani. Pentru a putea să-și ajute familia Milton a început să dea meditații copiilor din cartierul Brooklyn, unde locuia. La vârsta de 16 ani a primit o bursă în cadrul Universității Rutgers din New Jersey, unde l-a avut ca mentor pe Dr. Arthur Burns (Președintele FED înbtre anii 1970-1978).
Cu planuri concrete de a deveni specialist în calcule statistice în domeniul finanțelor, Friedman a studiat, inițial, matematica, însă a renunțat la acest domeniu ca urmare a unor exemple pe care le pierduse.
Ulterior, a devenit tot mai interesat de științele economice, iar, în 1932, a ales să studieze științele economice în cadrul Universității din Chicago.
În timpul celui de-al doilea război mondial a lucrat la Ministerul de Finanțe al Statelor Unite.
În acelaș timp și-a adus contribuția la studiul statisticii, prin așa numitul Test Friedman, pentru controlul calității prin eșantioane.
În 1946 și-a susținut teza de doctorat și a primit titlul de doctor în științe economice în cadrul Universității Columbia, N.Y.
În acelaș an a devenit profesor de economie la Universitatea din Chicago, unde a rămas până la pensionare.
Încă din 1930 a devenit colaborator al unor centre de cercetare, printre care și Biroul Național de Cercetare Economică, în care a activat până în 1981.
În 1982, venind în Statele Unite l-am căutat pe Profesorul Nicholas Georgescu Roegen, pe care îl întîlnisem mulți ani înainte când venise în România la lansarea celebrei lucrări “Legea Entropiei și Procesul economic”.
La un anumit moment dat, Profesorul Georgescu Roegen mi-a spus, trebuie să vorbești cu Milton Friedman, precis el se va bucura să te cunoască.
Am vorbit cu Dr. Friedman și a fost o adevărată plăcere conversația pe probleme economice și în special pe cele legate de teoria crizelor economice. El a fost unul dintre cei ce mi-au sugerat realizarea unei lucrări cu o asemenea tematică, pe care am finalizat-o mulți ani mai târziu. Era deosebit de interesat de evoluția economică a României și îmi spunea că după opinia sa situația economică internațională nu poate să nu aducă unele schimbări și în România.Și întradevăr după câțiva ani, în 1989, s-a produs ceea ce el gândise.
Ulterior îmi spunea că după așa zisa “Revoluție”, vor trebuii să treacă mulți ani până cînd România să intre pe drumul unei economii care să dovedească progresul așteptat, dar acest lucru v-a fi posibil.
După cum se vede, concepția sa futurologică, nu a fost deloc greșită.
Milton Friedman a fost unul dintre cei mai inflenți economiști americani, statistician, şi autor al unui număr mare de articole și studii socio-economice. Timp de peste 3 decenii a predat la Universitatea din Chicago, creind o adevărată școală de economiști analiști, cunoscut sub numele de Școala de la Chicago.
Unele sondajele de opinie efectuate pe un larg panel de economiști teoreticieni și practicieni au confirmat fără nici o ezitare că Milton Friedman a fost al doilea mare economist al secolului 20 după John Maynard Keynes.
Pentru întreaga sa viziune economică și pentru multiplele soluții preconizate în domeniul economic și statistic, printre care: analiza consumului, istoria şi teoria monetară, precum şi complexitatea politicii de stabilizare, bazele unui sistem fiscal de reținere la sursă și altele, în 1976, Friedman a primit Premiul Nobel pentru economie.
Acordarea Premiul Nobel nu a fost primită cu mare bucurie nici în Statele Unite și nici în Stockholm, unde au avut loc mari demonstrații, participanții criticându-l pentrui sfaturile economice pe care Friedman le acordase guvernului lui Augusto Pinochet, care timp de 17 ani, a condus statul Chile în urma dictaturii militare impusă de acesta și în care și-au pierdut viața peste 3000 de militanți socialiști.
Opinia sa privind cauzele esențiale ale inflației economice se referea la cheltuielile enorme și de cele mai multe ori total nejustificate ale guvernelor, la creșterea nejustificată a mărimii guvernului și la creerea și impunerea unor reglementări nejustificate pentru activitatea practică economică.
Friedman considera că rolul guvernului nu este de a se implica în activitatea economică ci de a urmării ca piața liberă să acționeze în modul cel mai corect posibil.
Existență pieței libere nu elimină rolul guvernului; din contra, spunea Friudman, guvernul are un rol esențial, ca o instituție al cărui scop este determinarea “regulilor jocului” precum și interpretarea și aplicarea regulilor de acțiune ale pieței libere.
Referitor la politica financiară, soluția preconizată de Friedman era aceea de menținere a ratelor de interes la un nivel moderat, care să permită o mai ușoară mișcare de capitaluri, stimularea împrumuturilor cu caracter economic, marcând o mică inflație și tot odată continua creștere economică.
Cu câțiva ani înainte de a muri (2006), Dr. Friedman, a atras atenția în cadrul unor conferințe, prin articole și prin consultanța pe care a oferit-o guvernului, arătând că Statele Unite și apoi întreaga lume vor intra într-o perioadă lungă și grea de criză economică.
Profund cunoscător și susținător al conceptului și rolului economiei libere de piață, Friedman în colaborare cu economista Anna Schwartz au elaborat o lucrare, ce rămâne ca una din lucrările de bază ale economiei teoretice despre istoria crizei economice din 1929 și despre Marea Depresie.
Punctele de vedere al celor doi economiști Friedman-Schwartz, conclud că aplicarea unei politici economice de creștere a ratelor de interes în momente de criză economică nu face decât să ducă la o și mai mare adîncire a crizei și cu șanse sigure și destul de rapide de a se transforma într-o profundă depresie economică.
Ideile lui Friedman privind politica monetară, concepția privind nivelul taxelor, problemele legate de necesitatea sau eliminarea unora dintrte efectele privatizării anumitor domenii de activitate economică și de acordare a unor stimuli economice, au jucat un rol esențial în politica guvernamentală americană în anii 1980 și în politica financiară aplicată de fostul prim-ministru al Marii Britanii, Margaret Theatcher.
Lucrările lui Milton Friedman nu au fost întotdeauna acceptate de către toți economiștii perioadei în care a trăit și nici după moartea sa, în special cele în care și-a exprimat punctul de vedere referitor la perioada în care cheltuielile guvernamentale și intervenționismul erau considerate ca fiind metodele prin care se spunea că se pusese capăt marii crize economice din anii 1929-1933.
Din păcate cei care au avut și încă mai au marea responsabilitate a conducerii Rezervelor Federale nu au ținut cont de punctele de vedere ale lui Milton Friedman și ca atare prin concepția lor economică au afectat într-un mod negativ situația economică a Statelor Unite.
Un exemplu în acest sens l-a oferit Alen Greenspan, care a dus o politică a FED ținînd ratele de interes mult prea mult timp la un nivel foarte scăzut, și astfel a creat o piață a așa numiților “bani ieftini”, care în final s-a reflectat în criza finaciară, în criza imobiliară și a enormelor împrumuturi oferite de bănci fără nici un fel de acoperire.
La sărbătorirea a 90 de ani ai lui Milton în 2002, Dr.Ben Bernanke în cuvântarea pe care a ținut-o a spus:
” Referitor la Marea depresie la care v-ați referit împreună cu Dna Ann a Schwarts, ați avut absolut dreptate. Noi (FED – n.n.), am greșit. Ne pare rău pentru ceea ce s-a întîmplat. Dar mulțumindu-vă pentru că ne-ați atras atenția, vom căuta să nu se mai repete.”
Fostul președinte american George W. Bush referindu-se la personalitatea lui Friedman, spunea:
“El a contribuit la extinderea demnității și libertății umane.”
Iar Reuters Gary Becker, câștigătorul Premiului Nobel pentru economie în 1902, remarca:
” Dacă rogi diferite persoane din lume să numească un economist de care au auzit, numele lui Friedman va fi –de departe, cel mai cunoscut”.
Din păcate, nici în prezent nu sunt luate în considerație multe dintre punctele de vedere și soluțiile preconizate de Milton Friednam.
Unii din conducerea FED și din departamentele de consultanță ale Casei Albe fac glume, spuinînd: “fiecăruia i-ar place să poarte dezbateri cu Fiedman, acuma când el nu mai există”;
și ca atare nimănui în prezent nu-i mai pasă de viziunea economică a lui Milton Friednam.
Timpul, însă, v-a fi cel mai bun judecător și v-a confirma dacă Milton Friedman sau cei care acuma îi nesocotesc opiniile au dreptate.
