După 100 de ani retrăim acum cu emoţie un eveniment istoric cu o mare încărcătură profund umană. Rememorarea acestei întâmplări ne face respiraţia mai grea, inima îşi grăbeşte pulsul, glasul capătă un tremur. In preajma noastră se lasă o linişte în care gândul face drumul înapoi până la locul desfăşurării acelor scene ca să le vedem cu ochii minţii şi ai sufletului aşa cum s-au petrecut. Se poate vorbi de un adevărat miracol, deşi este o poveste adevărată, petrecută pe mai multe segmente ale frontului de Vest, în timpul Primului Război Mondial.
Era ajunul Crăciunului, în anul 1914. Trecuseră doar cinci luni de lupte şi atacuri zadarnice de la declanşarea războiului şi se pierduseră aproape un milion de vieţi omeneşti. Speranţa ca acest război al tranşeelor se va termina repede şi vor putea face Crăciunul împreună cu familia, a fost înlocuită treptat cu deznădejdea. Traiul deosebit de aspru al soldaţilor le scăzuse moralul. Tranşeele pline de noroi, de excremente şi de trupurile camarazilor morţi, şobolanii care colcăiau răspândind boli infestând mâncarea, febra tifoidă, holera şi dizenteria făceau ravagii, iar vremea rece, ploioasă, frigul şi umezeala care îi pătrundeau până în măduva oaselor erau tot atat de necruţători inamici ca cei din tranşeele de vizavi.
Pentru ridicarea moralului soldaţilor, li se trimiteau pe front pachete cu îmbrăcăminte călduroasă, alimente, băuturi, ţigări… În ajunul Crăciunului, germanii au primit brăduleţi împodobiţi în care erau agăţate lampioane de hârtie. Trupele germane şi cele franco-britanice erau aşezate faţă în faţă în tranşee apropiate, aproximativ la două-trei sute de metri. Işi auzeau chiar vocile.
In ajunul Crăciunului, germanii au pus brazii împodobiţi pe deasupra transeelor lor. Privind la ei, s-au văzut parcă dintr-o dată cuprinşi de febra Sarbatorii Păcii şi au început să cânte „Stille Nacht, Heilige Nacht”, „O Tannenbaum” şi altele. Uneori se desluşea câte o voce mai vajnică transmiţând urarea de sărbători fericite părţii adverse.
Starea aceasta de bucurie a Sărbătorii Naşterii Domnului s-a transmis şi în tranşeele britano-franceze şi au început la rândul lor să intoneze aceleaşi cântece, în limbi diferite. A urmat un moment absolut răvăşitor. Câţiva soldaţi germani au ieşit neînarmaţi şi s-au îndreptat spre pozitiile inamice cântând şi ducând cu ei brăduţi sau crengi de brad purtând podoabe şi lumini de Crăciun. Tabăra, inamică până ieri, azi era cuprinsă de aceeaşi sfinţenie a Sărbătorii Crăciunului şi au răspuns întinzându-le mâinile, la început cu precauţie, dar apoi cu o călduroasă fraternitate, într-un acord tacit să nu tragă unii în alţii. Considerând că toţi sunt oameni cu aceleaşi valori şi că interesul niciunuia dintre ei nu era reprezentat prin acest război, s-au îmbrăţişat, au făcut schimb de ţigări, ciocolată, alimente, alcool, mici suveniruri, au făcut schimb de poze şi de adrese ca să se întâlnească după încheierea păcii, dacă vor mai fi în viaţă. Peste puţin timp erau împreună într-un aprins joc de fotbal, mult evocat după terminarea războiului. Mai mult incă, au căzut de acord să facă schimb de prizonieri şi ca într-un gest de profundă umanitate au creat şi momente solemne organizând înmormântări comune pentru morţii lor.
Acest moment de pace şi de frăţietate al trupelor britanice, germane şi franceze, în mijlocul evenimentelor de cea mai mare violenţă, când inamicii au devenit prieteni prin reciprocă înţelegere, a fost un tip de solidaritate unică în istoria omenirii. Obligaţi să fie inamici într-un război absurd, şi-au dat mâna de Crăciun, dovedind, de fapt, că ei nu îşi sunt duşmani. Creând un astfel de moment de cea mai profundă umanitate, ostaşii au fost mai onorabili şi mai umani decât cei care au hotărât declanşarea războiului. Acest armistiţiu tacit, depăşind toate barierele care puneau ostaşii în slujba morţii, a devenit simbolul păcii într-un război devastator.
Superiorii aflând de acest Armistiţiu tacit au rămas încremeniţi. Generalii au fost nevoiţi să vină în prima linie şi să ordone deschiderea focului sub ameninţarea executării oamenilor pentru trădare. Inevitabil, în urmatoarele zile, ambele părţi au fost obligate să se întoarcă în tranşee. Dar cu ce inimă mai puteau să tragă în cei pe care cu puţin timp înainte îi îmbrăţişase ca pe buni prieteni?
„La 8:30 am tras trei gloanţe în aer şi am pus steagul pe care scria <Craciun fericit> pe parapet. Un german a pus un steag pe care scria <Mulţumesc>. Ne-am salutat şi ne-am întors în tranşee. El a tras două gloanţe în aer şi războiul începuse din nou”, îşi amintea căpitanul britanic Charles “Buffalo Bill” Stockwell.
Superiorii au ţinut ascuns această întâmplare pentru a nu tulbura opinia publică, dar scrisorile şi fragmente de jurnal ale soldaţilor au ajuns în mâinile presei şi vestea s-a răspândit uluind lumea. Nici până astăzi nu se vorbeşte în nicio carte de istorie despre acest Armistiţiu de Crăciun de pe fronturile Franţei de Est. In logica îngustă a celor mari care au declanşat acest măcel al omenirii, fraternitatea aceasta a fost privită ca o trădare şi nu ca un gest de mare încărcătură umană.
Imaginea acestor fapte va dăinui peste timp. Scriitorul Erich Maria Remarque, participant la ororile acestui război, a descris aceast armistiţiu tacit în exceptionalul roman „Nimic nou pe frontul de vest” care a fost ecranizat magistral în anul 1930 şi iar în 1979.
În ultimii ani şi presa noastră a publicat articole, comentarii, scrisori sau fragmente din jurnalele combatanţilor oferind noi detalii despre acest Armistiţiu şi au anunţat moartea ultimului supravieţuitor al armistiţiului, Sgt. Alfred Anderson, petrecută în anul 2005, la varsta de 109 ani. Pe internet, acum se găsesc descrieri cu multe detalii ale acestui memorabil fapt.
Dar această întâmplare emoţionantă a fraternizării fără precedent între „inamici” este reluată pe larg în filmul „Joveux Noel” (Crăciun fericit), regizat de Christian Carion în anul 2005, o coproducţie Franţa – Germania – Marea Britanie – Belgia – Romînia. E un film pe care îl poţi înţelege şi dacă nu ar fi titrat. Acest film cu impact puternic asupra publicului a pus în lumină această lecţie de omenie şi frăţietate creştină dată de bărbaţii Europei.
Tulburator de frumoasa pagină a dragostei de viaţă ţâşnită din ghearele morţii şi în acelaşi timp, minunată lecţie de omenie şi frăţietate creştină dată de soldaţii aflaţi pe front în Primul Razboi Mondial !
—————————————-