11 ani de aşteptare

La summit-ul de la Praga din 21 Noiembrie a.c., Romania a primit invitaţia oficială de a intra într-unul din cele mai selecte cluburi ale lumii – NATO. În urmă cu 12 ani o asemenea aderare părea o utopie, dar acum ţara noastră intră sub umbrela de securitate a celei mai mari organizaţii politico-militare din lume. Aderarea la NATO nu ţine însă de foame, şi nu înseamnă, că românii vor fi plătiţi în dolari sau vor avea vize de America. Efectele se vor vedea în timp. Deocamdată ştim numai ceea ce a făcut România pentru NATO. Urmează să vedem ce va face NATO pentru noi.
Furtuna în Deşert
20 februarie-20 martie 1991. România a pus la dipoziţia Forţei Multinaţionale de Pace din Golful Persic (Coaliţia Internaţională împotriva Irakului) un spital de campanie, 384 de militari şi 200 de paturi. Spitalul a ofe­rit asistenţă medicală trupelor britanice.
ALBA (Forţa Multinaţională de Protecţie în Albania)
14 aprilie-24 iulie 1997. România a fost singura ţară prezentă în această operaţiune fără a fi membră NATO. Militarii români au acţionat în cadrul brigadei italiene.

IFOR (Forţa Internaţională din Bosnia-Herţegovina)
1996-1997. România s-a implicat cu 200 de militari, subordonaţi forţelor aliate de reacţie rapidă.
SFOR (Forţa de Stabilizare din Bosnia-Herţegovina)
De la 1 iulie 2000, data restructurării şi reducerii efectivelor SFOR, România a rămas cu 62 de militari. De la 1 noiembrie acelaşi an, numărul militarilor români în cadrul SFOR s-a redus la 52. Asistenţa logistică vine din partea Olandei.
KFOR (Forţa internaţională din Kosovo)
O echipă tehnică şi trei ofiţeri de stat major, profilaţi pe operaţiuni psihologice. Beneficiază de echipament din partea SUA.

Drumul spre Alianţă

1 iulie 1991 – Dizolvarea oficială a Tratatului de la Varşovia (semnat în 1955 de URSS, Polonia, Ungaria, RD Germană, Cehoslovacia, România, Bulgaria şi Albania).
24 martie 1992 – România semnează la Helsinki, alături de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia, tratatul “CER DESCHIS”, care deschide spaţiul aerian de la Vancouver (Canada) până la Vladivostok (Rusia) pentru zborurile de observaţie a activităţilor militare.
26 ianuarie 1994 – Ministrul român de externe semnează la sediul NATO de la Bruxelles documentul-cadru Framework-Agreement privind participarea României la Parteneriatul pentru Pace, fiind astfel ţara ce aderă la acest document.
21 februarie 1995 – Alianţa Nord-Atlantică afirmă că România este singurul stat comunist care dispune de o armată la nivelul standardelor occidentale.
11 iunie 1997 – Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA votează în favoarea extinderii NATO, desemnând România drept una din ţările eligibile pentru acordarea de ajutor american în vederea aderării la Alianţă.
12 iunie 1997 – SUA vor sprijini numai candidaturile Poloniei, Cehiei şi Ungariei, pentru a fi invitate să adere la NATO în cursul summitului de la Madrid (iulie), apreciind că România şi Slovenia nu sunt încă pregătite.
8-9 iulie 1997 – Summitul NATO de la Madrid. Polonia, Cehia şi Ungaria primesc invitaţia de aderare.
25 aprilie 1999 – Reuniunea aliată la nivel înalt de la Washington. România şi Slovenia sunt nominalizate în fruntea listei statelor candidate pentru admiterea în Alianţă. Este stabilit un Plan de Acţiune pentru Aderare şi este anunţat anul 2002 pentru o nouă evaluare a candidaţilor.
2 iulie 2001 – Preşedintele Comitetului SUA pentru NATO, Bruce Jackson, lansează un raport potrivit căruia România se plasează pe ultimul loc în clasamentul statelor candidate la Alianţă
9 iulie 2001 – La Bruxelles are loc o întâlnire între preşedintele României şi lordul George Robertson, secretarul general al NATO. Robertson declară că ţara noastră rămâne cel mai important partener strategic al NATO în această zonă a Europei, având şanse să devină membru cu drepturi depline al Alianţei cu ocazia summitului de la Praga.
19 septembrie 2001 – Ca urmare a atacurilor teroriste de la 11 septembrie, este făcută publică decizia Parlamentului României în ceea ce priveşte participarea ţării noastre, alaturi de membrii NATO, la lupta antitero.
17 mai 2002 – Senatul american remite preşedintelui Bush legea prin care sprijină extinderea NATO şi autorizează acordarea asistenţei pentru şapte state aspirante la NATO, printre care şi România. De altfel, ţara noastră primeşte asistenţă financiară cea mai mare – 11,5 milioane de dolari.
5 septembrie 2002 – “The Washington Times” dă publicităţii un raport al Comitetului pentru relaţii externe din Senatul SUA care recomandă admiterea în NATO a şapte ţări candidate: Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, România şi Bulgaria.
8 septembrie 2002 – În cadrul unei vizite la Bucureşti, preşedintele Comitetului SUA pentru NATO, Bruce Jackson, afirmă că România trebuie să-şi canalizeze toate eforturile pentru stabilirea unei agende post-Praga prin asumarea responsabilităţilor care decurg din viitoarea sa ca­litate de membru al Alianţei Nord-Atlantice.