La împlinirea vârstei de 80 de ani, (18.03.2022), Eugen Dorcescu este autorul unei opere ample, de factură enciclopedică, este „cel mai realizat dintre scriitorii de aici”, cum afirma, cu ani în urmă, Ion Arieșanu. Aș adăuga, după Luis Léon Barreto, că Eugen Dorcescu este „cel mai mare poet român în viață”, personalitate strălucită a Europei literare, a lumii de azi. La ceas aniversar, au apărut cărțile EUGEN DORCESCU ÎN „TIMIȘOARA”. Volum omagial – 80, Editura Mirton, Timișoara, 2021 (Coordonator: Mirela-Ioana Dorcescu) și Silvia-Gabriela Almăjan, EUGEN DORCESCU – „UN ÉCRIVAIN PAS COMME LES AUTRES”, Editura Eurostampa, Timișoara, 2022. (Prefață: Livius Petru Bercea).
În 50 de ani de activitate literară, Eugen Dorcescu a creat o operă monumentală, de anvergură națională și universală. Fiind profund național, este și strălucit scriitor universal. Critici, oameni de cultură, experți incontestabili din țară (G. I. Tohăneanu, Cornel Ungureanu, Adrian Dinu Rachieru, Virgil Nemoianu, Valeriu Anania, Marian Popa, Alexandru Ruja…), dar mai ales din străinătate (Andrés Sánchez Robayna, Coriolano González Montañez, Rosa Lentini, Jaime Siles, Claude Le Bigot etc.) au confirmat locul lui Eugen Dorcescu în elita literaturii române și universale. Exegeții operei sale au remarcat bogăția tematică, „darul său de har”, monumentalitatea creației dorcesciene, direcția predilectă a liricii sale, spiritualizarea, „relația ființei finite, umane cu Infinitul Divin”. Mirela-Ioana Dorcescu observă că opera lui Eugen Dorcescu este o scriere răscolitoare, explorează cultul creștin-ortodox, dar și alte religii, în perspectiva înțelegerii profunde a relației cu Divinul.
Poet metafizic, Eugen Dorcescu generează, prin forța imanentă a cuvântului, înălțare spirituală, creează sentimentul unei liniști creatoare, cu credință în Dumnezeu. Lirica sa ilustrează tradiția sublimului, trăirea credinței evidențiată de metafizica occidentală. Poetul nostru se înscrie în tradiția creatorilor de sublim, deschisă de Mihai Eminescu și continuată de Lucian Blaga, Al. Philippide. Prin năzuința atingerii absolutului, întruchipările sublimului apar ca sentimente, aspirații, virtuți ideale.
În consistentul și, deopotrivă, tinerescul, entuziastul său volum de debut, EUGEN DORCESCU – „UN ÉCRIVAIN PAS COMME LES AUTRES”, Silvia-Gabriela Almăjan, după un foarte instructiv Interviu, explorează atât poezia (volumele: „Elegiile de la Carani”, 2017; „Agonia caniculei”, 2019; „Nirvana. Cea mai frumoasă poezie”, 2015; „Biblice”, 2021), cât și proza memorialistică (Jurnalul), evidențiind înalta conștiință artistică și civică a scriitorului, atitudinea umană impecabilă, structura și temele liricii sale, concluzionând cu un grăitor capitol: „Textul poetic dorcescian – un trésor inestimable”. Totodată, pătrunde în laboratorul intim al creației poetului, ilustrând originalitatea operei acestuia. Raportând specificul expresiv al poetului la tematica și simbolistica lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, autoarea subliniază originala definiție a simbolului dată de Eugen Dorcescu și exemplificată de poezia sa. Eugen Dorcescu își îndreaptă străduințele spre frumosul artistic, spre frumusețea existenței. Atinge o frumusețe de caracter miraculos. Setea nepotolită a idealului artistic se înalță peste nimicnicia deșertăciunii terestre. Spiritul scriitorului, al liricii europene de azi, neliniștit și dornic de altceva decât poate oferi mediul ambiant, este receptiv la ceea ce este nou, are legături adânci cu filosofia, muzica, arta, științele. Raportul dintre lumea obiectivă și starea sufletească, emoția, nu este dezvăluit, ci încărcat de sugestii desprinse dintr-un fapt trăit. Între lumea obiectivă și suflet se înalță, trăiește emoția. Lirica sa se distinge mai ales prin faptul că dă imaginilor poetice funcție implicit simbolică, nu narează, nu descrie, nu relatează, ci strânge într-un buchet starea de inefabil (cf. analizele de la paginile 82-83. 112-114 etc.). Eugen Dorcescu scrie deopotrivă o poezie cerebrală, care obligă cititorul să gândească și astfel găsește ecouri ale versurilor în sufletul lui. Unul dintre izvoarele simbolismului european a fost romantismul german, care a cultivat valorile sensibilității individului, a proclamat libertatea de creație a scriitorului pentru lărgirera categoriei estetice a frumosului, pentru a reflecta adevărul. Poezia este invenție, sensibilitate, deci creație. Lirica lui Eugen Dorcescu se sincronizează cu sensibilitatea europeană. Transformă în mod hotărâtor sensibilitatea expresiei artistice prin setea de eternitate prin iubire față de cele adevărate, prin fidelitate față de binele durabil. Distingem astfel o sursă a creației dorcesciene prin demonstrarea eternității sufletului: înțelepciunea Scripturii (să se vadă analiza volumului „Biblice”).
Lirica lui Eugen Dorcescu conturează pregnant filonul religios, este o lirică a transcendenței, plină de misterul lumii dumnezeiești, al filosofiei, mântuirii creștine (Mirela-Ioana Dorcescu).
JURNALUL, cu cele două volume ale sale, ÎNGERUL ADÂNCULUI și ADAM, însumând peste 1000 de pagini, este atent și competent cercetat și comentat de Silvia-Gabriela Almăjan. El pune în lumină personalitatea Omului Eugen Dorcescu. O constantă a Jurnalului, prelungire a spiritului poetic, este mărturisirea revelației și a credinței în Dumnezeu. Radiografie a izbânzilor literar-artistice ale Poetului, Jurnalul îndeamnă la cunoaștere, la liniște, calm, conturează setea de viață, o adevărată filosofie a salvării hristice. În singurătatea plină de misterul luminii dumnezeiești, poetul simte veghea Celui Veșnic. Atmosfera citadină, vâltoarea decăderii morale, o lume halucinatorie, cu un sistem corupt, generează în sufletul poetului o stare de separare, de rezistență intelectuală. Observam, cu alt prilej, că Eugen Dorcescu este „singur între poeți”, este, într-adevăr, în fericita formulare a Silviei-Gabriela Almăjan, „pas comme les autres”, prin originalitate, prin tradiția sublimului, prin detașare metafizică, prin credință. Poetul se îndepărtează de lumea non-valorilor, de sistemul corupt, printr-o rezistență intelectuală bazată pe înalt profesionalism artistic, prin iubire, credință. Memorabile sunt paginile care evocă dăruirea în slujba valorii artistice, a limbii române, în cadrul editurilor în care a trudit cu un elan creator unic. Confrații au uitat, uneori, să evidențieze valoarea operei sale, au creat în jurul său o distanțare; unii au omis să-i recunoască statutul de „cel mai mare poet al zilelor noastre” (cf. supra). Jurnalul, istorie a unei existențe, conturează un destin scriitoricesc, în relație cu lumea colegilor de breaslă, deloc favorabilă unei perseverente individualități creatoare; cuprinde efortul poetului care, cu o înaltă conștiință artistică, și-a urmat chemarea, dincolo de animozitate, de conjuncturi, de false prietenii, observă ilustrul intelectual, scriitor, jurnalist cultural și profesor Zenovie Cârlugea (citat, adesea, în cartea Silviei-Gabriela Almăjan). Eugen Dorcescu, un însingurat, „elogiat verbal, dar ignorat în ierarhizările conjuncturale”, a creat o operă „monumentală”, dar fără aderență la vreo „ceată”, observă Radu Ciobanu.
Opera lui Eugen Dorcescu, studiată de tânăra și talentata cercetătoare Silvia-Gabriela Almăjan, reprezintă un imn de slavă închinat purității, frumuseții literaturii, limbajului artistic; instituie poziții poetice, umane ferme, dincolo de inamicițiile unei societăți la care nu poate adera. Mereu cu ochii spre idealul său, frumosul în sine, încrezător în destinul său de mare poet, exprimă atitudinea omului superior în relație cu viața. Frumusețea curată, luminoasă a liricii sale se distinge prin căutarea desăvârșirii artistice, prin largul adevărului. Poezia sa cuprinde frumosul moral, frumusețea cunoștințelor, accede la frumosul peren care trăiește de-a pururea.
Exegeza Silviei-Gabriela Almăjan, înscriindu-se, cu succes, pe linia studiilor de factură academică, dar beneficiind și de elanul participării subiective la forța enunțului poetic, precum și de acuratețea frazării, probează, o dată în plus, că scriitorul Eugen Dorcescu este apreciat și îndrăgit de confrați, de cititori, mai cu seamă de cei tineri, mai receptivi, se pare, mai liberi în gândire, mai dispuși să-i accepte pe scriitorii „de linie înaltă” (Zenovie Cârlugea). Scriitor genial, Eugen Dorcescu merită pe deplin, în convingerea noastră, respectul universal prin propunerea spre acordarea PREMIULUI NOBEL pentru LITERATURĂ. Poezia sa face parte din antologia de aur a literaturii, prin înalta sa valoare artistică, prin accesibilitate, prin adâncimea trăirilor, prin frumusețea limbii, fapt ce o recomandă a fi prezentă în manualele școlare.
