În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru oportunitatea dar şi onoarea de a putea scrie câteva rânduri cu ocazia numărului 100 al publicaţiei “Gândacul de Colorado.”
Aşa că vă urez un sincer “La mulţi ani!” cu tot succesul din lume, viaţă lungă şi putere de muncă la toţi cei care contribuie la realizarea acestei publicaţii în limba română din SUA. Am înţeles că pot scrie ceea ce cred eu de cuviinţă şi m-am bucurat că nu am vreo restricţie de subiect.
Fiind tot un emigrant şi plecat de peste 20 de ani din ţară… ca azilant politic nu pot să nu mă gândesc la ţara pe care am părăsit-o – ROMÂNIA. Ţara unde m-am născut şi am cunoscut primele iubiri, succese dar şi înfrângeri şi tristeţi.
Trăim timpuri de răstrişte în care mulţi îşi pierd credinţa, speranţa, iubirea. Aceste legi cardinale sunt pentru unii pe cale de dispariţie cum pentru alţii sunt doar simple litere aşezate sub forma unor cuvinte fără vreo noimă.
Pe acest fond observăm fără mare efort cum răutatea, şmecheria, trufia, tupeul, obrăznicia, hoţia, non valoarea au fost ridicate la rang de virtuţi.
Parcă totul merge spre marele sfârşit. Dar, nu întâmplător. Spun asta gândindu-mă cum după ’44 motorul societăţii, anume intelectualitatea, nu a făcut nimic altceva decât să schimbe stăpânul fără a suferi căzând uşor în trădare. Trădare faţă de românii simpli care nu deţineau adevăruri. Marele Mircea Eliade confirma într-unul din multele editoriale apărute în diaspora de această mârşavă trădare. Era şi normal, când crema intelectualităţii româneşti interbelice a zăcut în puşcării unde pentru cauze nobile au suferit şi îndurat chiar murind. Sacrificii nobile care nu au influenţat viaţa sau caracterul celor ce aveau să-i urmeze. Erau chiar desconsideraţi învăţându-ne prin profesorii comunişti o istorie falsă… care continuă să fie predată, regretabil, şi azi. Abundă ţara de o “cultură de cartofi.”
Iată că în timpurile de azi am ajuns să o trăim şi pe asta, anume, să vedem cum cu o ură acerbă se doreşte detronarea lui Eminescu, cel ce este poetul naţional. De ce oare? Cu ce i-a deranjat? Pe cine a deranjat? Da, Eminescu deranjează pentru că a fost nu numai poet el a fost o “conştiinţă” naţională. Sau cum frumos spunea Eliade despre Eminescu ca fiind “o sumă de voievozi” amplificând ideea că dacă am dispărea de pe faţa pământului ca naţie şi ar fi găsită o carte de poezii a marelui Eminescu atunci se va şti că am existat ca naţie.
Spun asta în acest context când iată răutatea unora dintre cei învăţaţi îşi îndreaptă cuţitele către Dan Puric ce încearcă după cum spune “să măture drumul către biserică” reamintindu-ne că avem un Eminescu, că avem păduri, ape şi câmpuri mănoase… că Dumnezeu ne-a aşezat acolo pentru că ştia de ce. Sunt atacuri furibunde din partea unor scriitori de marcă de la care ar trebui să aştepţi suport pentru astfel de acţiuni (sau oameni). Ce rău face Dan Puric când pe fondul acestei mari “ţiganiade” ce a acaparat ţara, dar şi a celor care şi-au propus să dispărem ca naţie, apare un om ca el ce atenţionează poporul român că “I se pregăteşte ceva” şi pentru a nu fi surprins trebuie să fie unit să se întoarcă la valorile sale adevărate. Nici azi nu ne ştim istoria şi se învaţă minciuni. Iar Dan Puric cu mult curaj aduce în prim plan nume încă interzise în istorie ca Antonescu, Codreanu, Gafencu, Voiculescu, Ionescu, Păulescu, Pamfil Seicaru şi multe alte valori pe care le doreşte să le reînvie fiind văzute ca adevărate modele. Modele care nu mai există şi se doreşte asta pentru a deveni nişte “neică nimeni” pe lumea asta. Însă cu greu treci de “cultura de cartofi.”
Spun asta cu toată responsabilitatea gândindu-mă cu tristeţe la acei români care nu mai vor să fie români, nu mai vor să audă de România etalânduşi o trufie şi o aroganţă greu de înţeles. Împroşcă, nu critică, sunt ironici, nu zâmbesc. Uitând că şi ei vin din acel tărâm lăsat de Dumenzeu şi unde locuieşte un popor condus de “cultură de cartofi.”
Ca să nu mai vorbesc de unii scriitori de pe aici cu ceva reputaţie care afirmă că limba română este săracă, că ei nu pot scrie decât în limba engleză. Câtă falsitate în acest mod de gândire dacă ne gândim că marele Eliade nu scria decât în româneşte. Dar parcă nu sună bine, nu? Ei sunt cartofii care au devenit portocale după cum sună o vorbă românească, uitând că au fost barabule. Părintele răposat Gh. Calciu deţinut timp de 24 de ani îmi spunea că aceşti oameni nu sunt demni de a avea o ţară şi apoi uită că în fiecare dimineaţă vor nu vor când se duc la oglindă se întâlnesc cu un alt român. Da, şi mare dreptate avea. Şi cu toate acestea iar mă gândesc la acea “cultură de cartofi “ care abundă în România.
Am văzut un film britanic cu titlul “ce s-ar fi întâmplat dacă România nu ar fi existat.” Şi iată alţii cum vorbesc de noi şi cum aduc lumii ideea că fără o Românie şi români am fi fost o populaţie a lumii infirmă şi asta spune mult, pentru că la noi “cultura de cartofi” a uitat de România, de valorile ei, şi se ocupă de cu totul altceva numai de cultură nu.
Da nu ţara trebuie urâtă şi ignoranţa ci acei care distrug identitatea şi tradiţiile româneşti. Suntem un popor ortodox, creştin şi am fost onoraţi de divinitate cu o ţară cum nu multe sunt pe pământ. Din păcate după ‘44 poporul român a devenit duplicitar, cabotin. Până şi Antonescu spunea înainte de a fi împuşcat…”popor mârşav nici cenuşa mea nu o meriţi.” Şi s-a adeverit, însă noi nu am învăţat nimic. Mulţi am ales comoditatea plecând din ţară şi nu puţini ascunzându-se în minciuni uitând să ne spună că doar oportunismul îi făcea să plece din ţară. Nu au mai continuat nimic pentru locul unde s-au născut. Cel puţin alături de atâtea critici aduse României să auzi şi o vorbă bună… faţă de oamenii care mai sunt oameni în România. Ei există încă şi au nevoie de noi cei care poate că am trecut prin furci caudine cu multe sacrificii. Dar nu au cum să ştie de exemplu de un Dan Puric, pentru că mulţi dintre critici sunt ei înşişi parte a unei …”culturi de cartofi”.
Da, ţara este manelizată unde marea “ţiganiadă” a început cu promovarea de subculturi. Şi când te gândeşti că regizorii, producătorii sunt pur români dar îşi vând sufletul pentru nişte “arginţi”. Şi nu că aş avea ceva împotriva acestui grup etnic dar televiziunile şi radioul nu oferă alternative. Sunt festivaluri de jazz care nu sunt promovate, artişti mari ai lumii care ne vizitează şi nu au parte de a fi văzuţi decât de cei care merg la spectacol.
Învăţământul este la pământ. Economia la fel. Parcă nişte forţe “oculte“ doresc prăbuşirea României. Şi găsesc teren propice pentru că suntem conduşi de o “cultura de cartofi.”
Chiar şi în literatura americană a apărut o carte “Left Behind” unde anticristul este un anume Nicolae Carpatianul. Vădită asociere cu numele lui Nicolae Ceauşescu. Absolut incorect pentru că până la “Pingelică” al nostru au fost un Hitler, un Stalin, un Mao etc…ce au făcut prăpăd în istorie. De ce noi să fim personaje negative în toate filmele americane? Apoi culminând cu acest Left Behind unde suntem şi Anticristul pe pământ? Oare evreii ar fi reacţionat la o astfel de blasfemie? Ca să nu mai spun că în Biblie Anticristul apare în Templu. Cred că în mai puţin de o oră media era în picioare apărând evreitatea. Dar mă rog. Personal am contactat Patriarhii, preoţi pentru a încerca să cerem împreună acestor scriitori americani “socoteală” ca domnului Jannings şi La Joya, să îşi ceară scuze pentru jignirea care au adus-o acestui popor român. Nu a făcut nimeni nimic în afară de nişte studenţi baptişti de la Iaşi conduşi de Dănuţ Mănăstireanu. Bravo lor… şi ruşine confraţilor! Până şi Vadim a publicat aceste apeluri pe care le-am făcut clar. Dar cui să îi pese de demnitatea naţională? Da, şi asta este un rezultat a celor care au gustat din “cultura de cartofi.”
Asta ca asta dar în Bucureşti Brâncuşi nu are nici o statuie sau că bustul lui Antonescu este acoperit cu un sac în curtea bisericii de la Vergului (Bucureşti). Biserica clădită de el face ca preotul ei să fie un român plin de curaj care s-a luptat ca bustul lui Antonescu să rămână cel puţin acoperit de un sac. Lângă restaurantul Capşa este bustul lui Ataturk cel care ne ducea în lanţuri în Turcia. Asta îmi arată transformarea acestui popor cândva brav, a cărui ospitalitate a fost transformată în servilism.
Intelectualii noştri tac. Nu sunt interesaţi decât de banii de la Uniunea Scriitorilor şi cum să îşi rotunjească conturile prin producţii dubioase. Au stins motoarele dând vina pe amărâtul de român. Adică vorba lui Goethe: “te bat şi apoi te arăt lumii ce urât eşti.” Mulţi dintre aşa zişii intelectuali nu sunt decât nişte barabule îngheţate ce fac mai substanţială “cultura de cartofi.”
Şi atunci ce doresc eu este ca acest “Gândac de Colorado” să se abată cu toată forţa lui asupra culturii de cartofi care inundă cultura românească şi în special asupra exponenţilor ei, acei cartofi care se cred portocale uitând că au fost cândva barabule.
Sunt convins că această publicaţie va fi aprigă şi nimicitoare faţă de non-valorile din ţară, asupra celor care doresc să ne lase fără identitate dar să ştie să lupte cu forţă pentru demnitatea noastră de români. Să ne ajute să ne împunem că orice ţară să nu facă rău niciunui român şi să nu uităm că putem să avem multe ţări dar o singură patrie.
La mulţi ani “Gândacule de Colorado”!
