Septembrie 2009 a marcat un centenar de la naşterea la Botoşani a lui Max (Marcel) Blecher. Viaţa lui meteorică n-a fost decât o extinsă aventură suprarealistă, iar scrierile lui, publicate iniţial de André Breton în revista lui “Le Surréalisme au service de la revolution”, s-au bucurat de admiraţia criticilor. Max Blecher, prozator şi poet evreu român, de un talent şi viziune rară, a lăsat o moştenire literară de nepreţuit. Viaţa lui a fost scurtă, iar perioada lui de creaţie, de mai puţin de un deceniu, și mai scurtă, dar a perceput şi a descris viaţa ca şi cum ar fi trăit-o timp de un secol.
La nouăsprezece ani a fost diagnosticat cu tuberculoza coloanei vertebrale şi a petrecut următorii, ultimii zece ani de viaţă într-un pat de sanatoriu din Franţa (Elveția și România) practic imobilizat, într-o carapace de ghips ca o mumie într-un sarcofag. Imaginaţia lui însă hoinărea nestăvilită şi închistat în acel sarcofag, Max Blecher trăia intens momente imaginare de sex imposibil şi interzis.
Naraţiunea lui de obicei evoluează pe un teren romantico-memorialistic, alunecând aproape accidental în suprarealism. Astfel este schiţa în care descrie prima lui sosire la gara din Berck-sur-Mer, un orăşel în nord-vestul Franţei care la începutul secolului douăzeci era ancorat în întregime în activitatea sanatoriului pentru tuberculoşi. În locul obişnuitei agitaţii de gară apare un peisaj populat de figuri scheletice pe cârje, pacienți împinşi în cărucioare, alții orizontali şi imobili. În ciuda bolii, Blecher continuă să scrie, apucând să publice un volum de poezie Corp transparent (1934) şi două romane, Inimi cicatrizate (1937) si Întâmplări din irealitatea imediată (1937), ca și o serie de proze scurte, articole şi traduceri. O carte majoră (Vizuina luminată: Jurnal de sanatoriu) a apărut postum, parțial în 1947 și integral în 1971.
Max Blecher a fost admirat de Eugene Ionesco, Mihail Sebastian, Geo Bogza și Sasha Pana, proza lui fiind comparată de unii cu Franz Kafka, Bruno Schultz, Robert Walser sau Thomas Mann. Totuși, moartea lui la Roman (31 mai 1938), la vârsta de 29 de ani, a fost un non-eveniment, care n-a meritat nici un necrolog, nici măcar o notiță în ziarul local.
Scriitorul a fost aproape dat uitării în epoca comunistă. Dar dupa căderea comunismului în 1989, locul lui Max Blecher și renumele lui de scriitor s-au amplificat continuu în studii critice noi, odată cu publicarea noilor culegeri și ediții ale scrierilor lui în România și peste hotare, în traduceri germane, engleze, spaniole etc.
La 24 februarie la clubul “Salmagundi” din New York, ultimul conac rămas pe 5 Avenue (Fifth Avenue), s-a desfăşurat serata consacrată centenarului scriitorului şi primei publicări a operei lui în engleză. Serata, la care au participat poeţi, scriitori și actori de avangardă, cum ar fi Valery Oisteanu, Mirela Roznoveanu, Judy Altman, Max Blagg, Shelley Miller, Tom Walker, Ruth Friedman şi Carlo Altomare la pian, a inclus passage din proză, poezii recitate in bilingv (româna/engleză) și o piesă de teatru în pregătire, Cavalerul în zale de ghips.
În prezenţa personalităţilor literare newyorkeze textele generate de talentul nemuritor al lui Max Blecher au răsunat cu accente româneşti, britanice şi americane şi au prins viaţă în glasul şi muzica interpreţilor de azi.
Fragmentele de proză, selecţionate din romanele lui, au relatat sosirea lui la Berck, această meccă a sanatoriilor, ca pacient tânăr de 19 ani, şi aventurile lui până la sfârşitul vieţii cu zece ani mai târziu. Partitura de pian special concepută şi interpretată de Carlo Altomare a punctat recitarea, contribuind la atmosfera de avangardă.
În traducerea mea în engleză a poemelor din Corp transparent, realizată cu ajutrul traducătoarei şi redactoarei Nadia Brunstein, m-am bazat pe versiunile din antologia Avangarda literara românească elaborată de Marin Mincu și publicată în 1983, la Editura Minerva.
Scrierile lui Max Blecher sunt la fel de relevante azi ca și acum 75 de ani, revelând capacitatea umană de suravieţuire în plin miez al infernului, de triumf asupra suferiţei şi de depăşire a morţii. Avangarda franceză l-a recunoscut şi l-a cultivat. Recent, Max Blecher a fost reintrodus în mai multe edituri din România, cum ar fi în Editura Limes (Cluj-Napoca) şi Editura Arta (București), care au publicat amândouă romanele. În lumea anglofonă, Blecher a fost publicat recent pentru prima dată în traducere de Henry Howard (Scarred Hearts, Old Street Publishing, 2008) şi Alistair Ian Blyth (Occurrences in Immediate Unreality, University Plymouth Press, 2009).
Reevaluarea operei lui Max Blecher scoate în evidenţă valoarea scrisului românesc al anilor ‘20-‘30, plasându-l în fruntea avangardei est-europene, și demonstrează totodată interconectarea lui cu suprarealismul francez, deschizând o portiţă spre lumea pierdută, înfloritoare înainte de a fi nimicită de vandalismul cultural al cenzurii comuniste.
Tradus din engleză de Nadia Brunstein
