Cea mai admirată persoană din lume în anul 2007 a fost profesorul de origine română Liviu Librescu. Acesta este rezultatul unui sondaj de opinie online realizat în SUA, iar rezultatul este surprinzător pentru că Liviu Librescu a concurat pentru acest titlu cu actriţa Angelina Jolie, cu antrenorul de fotbal american Tony Dungy şi cu actorul Don Cheadle, recunoscut pentru operele sale de caritate. Profesorul de origine română a fost votat de cei mai mulţi internauţi, el câştigând detaşat titulatura de cea mai admirată persoană din lume, în timp ce în România era aproape necunoscut. Românii au aflat despre profesorul Librescu de la televizor şi din ziare, abia după ce acesta murise. Şi nici atunci nu au dat importanţă acestui om şi nici măcar incidentului tragic în urma căruia acesta şi-a pierdut viaţa.
Pe 24 noiembrie 2009, o sală de curs de la al doilea etaj al clădirii Norris Hall a Universităţii Virginia Tech, a primit numele profesorului de origine română Liviu Librescu, pentru că acesta a fost un erou şi a câştigat dreptul de a nu fi uitat.
Liviu Librescu este omagiat astfel pentru curajul de care a dat dovadă cu trei ani în urmă, în ziua de 16 aprilie 2007, când şi-a apărat studenţii cu preţul vieţii. Profesorul, în vârstă de 76 de ani, a predat timp de 20 de ani, mecanica solidelor la Virginia Tech University şi a fost profesorul cu cele mai multe lucrări publicate din oraşul în care locuia, Blacksburg Virginia. Masacrul a început în sala vecină cu cea în care preda profesorul Librescu. El le-a dat timp studenţilor săi să fugă din calea asasinului psihopat, ţinând blocată uşa sălii de curs cu propriul său trup. A murit împuşcat, dar a dat şansa zecilor de studenţi din sală să trăiască. A fost decorat post-mortem cu “Medalia Prezidenţială a Libertăţii” de către preşedintele George W.Bush şi cu „Ordinul Steaua României” de către Preşedintele Traian Băsescu.
Asasinul era un student al universităţii, Cho Seung-Hui, născut în Coreea de Sud şi crescut în SUA, dar aceasta nu are prea mare importanţă, pentru că putea fi oricine altcineva în locul său; putea fi un student născut în oricare alt loc de pe Pământ, nu ar fi schimbat cu nimic suferinţa celor care şi-au pierdut copiii sau părinţii în cel mai sângeros masacru dintr-o instituţie americană de învăţământ. Cho Seung-Hui, asasinul psihopat, avea 23 de ani şi deţinea o armă cu care a ucis doi studenţi într-un cămin, apoi a blocat uşile clădirii Norris Hall şi a comis un adevărat masacru, trăgând 174 de gloanţe în nouă minute, după care s-a sinucis. Au murit atunci 32 de oameni şi mulţi alţii au fost răniţi. Consider că este momentul să amintim aceste fapte politicienilor americani, care discută în aceste zile extinderea dreptului constituţional al cetaţenilor de a deţine o armă, mai precis posibilitatea ca armele să ajungă în posesia populaţiei fără permis şi fără un control psihiatric riguros.
Profesor Dr. Liviu Librescu s-a născut la Ploieşti şi a absolvit, în 1952, Facultatea de Inginerie Aeronautică din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti, specializarea Inginerie Aerospaţială, iar în 1953 a obţinut masteratul în cadrul aceleiaşi facultăţi. În 1969 a obţinut titlul de doctor la acelaşi institut. Liviu Librescu a fost unul dintre supravieţuitorii Holocaustului, după ce în tinereţe fusese închis într-un ghetou destinat evreilor din România şi mai apoi persecutat de regimul comunist pentru „originea sa nesănătoasă”.
Deşi era obstrucţionat şi supravegheat de securitate, el a reuşit să trimită un manuscris cu rezultatele cercetărilor sale în Olanda, unde a fost publicat. Pentru a-şi putea continua studiile şi cercetările în domeniul aeronauticii, profesorul Liviu Librescu a fost nevoit să emigreze, mai întâi în Israel (1978) şi apoi în SUA(1985). A fost profesor la Universitatea din Tel Aviv timp de 7 ani, iar din 1985 a fost profesor la Virginia Tech University din Statele Unite.