În vasta metropolă americană, unde și-au găsit un rost, o casă și și-au făurit destinele, trăiesc, după estimările Census 2000, peste 160 de mii de români. Unul dintre aceștia a îndrăznit, așa după cum el însuși mărturisea, să facă ceva în numele întregii comunități, un gest de referință desfășurat într-un pionierat unic în felul lui, acela de a aduce, sub egida Societății Culturale „Dorul”, bustul poetului național Mihai Eminescu, la New York. L-am întâlnit pe acel româno-american, dl. ing. Cristian Pascu, de curând, și am vorbit pe marginea acestui proiect inedit. Survolând emoția ascunsă în spatele cuvintelor îngrijite, dl Cristian Pascu s-a prezentat simplu: “Sunt un român ca toți românii venit pe meleagurile americane acum 15 ani. De profesie sunt inginer deodez, nu geolog! Aici în New York lucrez în sistemul financiar bancar. Nu eram străin de acest sistem, pentru că în anul 1995 am avut șansa să ies pentru prima oară din România – un norocos, aș zice eu – fiind selectat de către British Council pentru a participa la un curs de vară, cu tematică financiară, organizat la Universitatea Humberside. A fost o experiență colosală! După aceasta, în 1996 am câștigat la Loteria de vize (Programul Diversity Visa 1) obținând dreptul de a mă stabili în Statele Unite. Cred că știți că atunci când cineva vine în America se naște pentru doua oară! Eu am venit dintr-o curiozitate și am stat dintr-o ambiție. Am avut și eu parte de acea naivitate a românului care vede America from overseas adică de departe, dar în final am concluzionat cum zicea și un filosof, că dacă vrei să-ți placă lucrurile trebuie să le privești de foarte departe… iar dacă vrei să le înțelegi trebuie să le privești de foarte aproape! În America, mai ales în New York – un oraș al capriciilor și al supliciilor… în a te adapta -, pur și simplu această vedere îndeaproape te pune în postura de a te verifica pe tine însuți, de a te redescoperi. Nu am nimic spectaculos în această mică biografie, doar că am avut această șansă de a-mi deschide orizontul mentalității în Anglia, pregătindu-mă oarecum fără să știu, pentru pasul în America. Între timp, după experiența din Anglia, am fost invitat să particip și la un curs de consultanță în Canada, la Toronto. După aceasta a început, de fapt, aventura mea americană”.
Rep: Așa cum viața ne-a demonstrat-o de multe ori, în spatele fiecărui om există o istorie personală și în spatele fiecărui proiect există o pasiune… Care este pasiunea din spatele istoriei aducerii bustului poetului Mihai Eminescu, în premieră inedită, din România, la New York?
Cristian Pascu: Sunt foarte multe detalii care compun această istorie, de aceea voi încerca să fiu cât mai exact, apelând la detalii doar atunci când explicațiile mi le cer. Istoria proiectului acestui bust, care a trecut oceanul Atlantic anul trecut în noiembrie, a început de fapt în anul 1997: în acel an, din inițiativă personală, am creat o medalie, pe care am bătut-o la Monetăria Națională din România, în 100 de bucăți. Această medalie are pe avers chipul poetului Mihai Eminescu, iar pe revers imaginea unei cărți deschise din care apar niște steluțe și un luceafăr, încadrate de cuvântul România. Sunt motive preluate din lirica eminesciană! Această medalie, spre bucuria mea, a intrat în evidența cataloagelor nunismatice. Prin aceasta, cred – și o spun fără nici o laudă personală – că sunt singurul româno-american care a creat o medalie cu chipul lui Eminescu. Din cele 100 de medalii, 25 au fost acoperite cu un strat de aur de 24 de karate, iar 75 au fost argintate. Le-am oferit de atunci și până acum în foarte multe locuri, iar lista este mult prea lungă pentru a fi inclusă într-un spațiu editorial limitat. Am făcut aceasta pentru că venind în America, în 1996, ajuns în lumea aceasta a paradoxurilor și am auzit faimoasa expresie rostită de președintele american John F. Kennedy – „and so, my fellow Americans, ask not what your country can do for you; ask what you can do for your country”. Am realizat atunci că trebuie să fac ceva pentru țară, mai ales că noi românii eram priviți injust, marginalizați în această societate americană, deci am dorit să fac un gest, prin care să atrag atenția celor din jurul nostru, că și noi românii avem valori culturale, că venim dintr-o cultură și civilizație colosală… Am făcut aceasta ca o datorie de onoare, pentru ginta noastră românească! Ideea de a avea un bust al lui Eminescu la New York, a plecat deci, de la această medalie, care a fost doar un început modest al unei afirmări naționale românești. După aceea, cu ocazia unei vizite în România, din anul 2006, am avut ocazia să merg la „Muzeul Medrea” din București, unde am fost invitat de câțiva prieteni, în ideea că vom putea să contribuim cu un mic ajutor financiar. Nu că eram eu milionar venit din America, dar am considerat că la vremea respectivă muzeul avea nevoie de asistență financiară… Atunci mi-a venit ideea, dezvoltată ulterior cu prietenul meu dl Mihai Costin, un colecționar pasionat de medalii cu Eminescu – este și președintele „Societății Nunismatice M.Eminescu” din România – de a face un proiect vis-a-vis de ridicarea unui monument dedicat „Luceafărului poeziei românești”, la New York. Cu această idee în minte, reîntors în America am început să pregătesc un „studiu de fezabilitate”, dacă pot să spun așa, print-o vizită la Consulatul General al României. Am vorbit cu dl Lucian Pietro Pavoni – consul general, pe care l-am familiarizat cu ideea proiectului. Eram de curând și președintele Societății Culturale „Dorul” din New York – voi reveni asupra acestei societăți cu altă ocazie -, deci l-am întrebat pe dl. consul dacă dorește să se implice într-o formă de logistică, în acest proiect. Nu am cerut bani și până în prezent nu am cerut nici un ban de la nimeni, am făcut totul cu forțe proprii cu banii din fondurile societății dar și cu bani din buzunar. Deci având suportul oficial al Consulatului General, care ne-a privit cu simpatie și interes, am demarat printr-o cerere făcută la New York City Department of Parks & Recreation, pentru a primi o aprobare de amplasare a bustului într-un parc din New York. Cererea, care din păcate nu a fost nici respinsă dar nici admisă… a rămas undeva pe stand by. Mai sunt câteva detalii formale care trebuie urmate, deci sperăm ca următoarele demersuri să fie pozitive. Astfel am făcut un proiect pe care l-am înaintat Consulatului General, menționând d-lui consul că cel mai bine ar fi să păstrăm un tempo al firescului, fără să presăm nici un factor de decizie din cadrul primăriei orașului New York. Ei bine, din 2006 până în 2008 am strâns aproximativ 1.030 de semnături (poate s-a înțeles greșit 1.300!) prin care se suține acest proiect. Cred că aceste semnături vor aduce un argument pragmatic, pentru că aceste semnături reprezintă și potențiali votanți. Pe lângă acestea, am menționat municipalității că acest bust va fi un cadou făcut orașului New York și că ne propunem să plantăm între 39 – 100 de puieți de mesteacăn, sau tei… în parcurile din zona metropolitană. Aș dori, ca în acest context, deși paternitatea ideea amplasării bustului îmi aparține, să nu polarirez atenția asupra mea, pentru că doresc ca acest proiect să ne reprezinte pe noi ca și români… chiar dacă unora nici nu le pasă, sau le place să fie doar băgători de seamă, ori să critice. Proiectul prezentat conține un bust al poetului Mihai Eminescu, pe care am cerut mai întâi să fie amplasat în Central Park, din Manhattan, lucru care nu a fost posibil. Parcul acesta este oarecum intangibil…! Atunci am oferit varianta a doua: Corona Park din Queens. De ce acest parc? Pentru că îl cunosc foarte bine. Acest parc este aproape de US Open, este un parc mare, aerisit, mai există un muzeu de arte acolo (Queens Museum of Arts n.n.) și o celebră operă de artă sub forma unei unisfere uriașe, ridicată în 1964-1965, (în cinstea inaugurării epocii spațiale și dedicată “Man’s Achievements on a Shrinking Globe in an Expanding Universe.” n. n.). Aici în acest parc am găsit un loc dreptunghiular, care se aseamănă foarte bine cu o alee din parcul Herestrău din București – o aleea a scriitorilor -, cu tufe de trandafiri și cu bănci… Urmează să facem un nou demers pentru aprobarea acestei locații. Alături de bustul poetului, care va fi pus pe un soclu de marmoră albă, pe partea centrală a acestuia va fi amplasată o inscripție bilingvă, pe o platoșă de metal, care cuprinde numele celor care l-au ridicat, data și o strofă din poezia „Mai am un singur dor”. În partea stângă a bustului vom pune un portdrapel cu două brațe, unde vor fi arborate steagurile României și Americii, iar în partea stângă va fi plantat un tei, sub care va fi o bancă în stilul epocii în care a trăit poetul. Lângă tei – copacul favorit al lui Eminescu – va fi o bornă din marmură roșie, pe care vom scrie „mile 0”. În fața bornei vom îngropa în pământ un cilindru nichelat de cca 75 de cm, care va avea scrise pe pergament, gândurile, opiniile, ideile sau comentariile celor care au contribuit la acest proiect, respectiv membrilor societății „Dorul”, cu dorința expresă să fie dezgropat peste 100 de ani. Acest proiect va cuprinde și editarea unei cărți poștale ilustrate, a unui timbru, a unei ștampile, un număr de 100 de insigne și 60 de medalii argintate, toate dedicate momentului. Astfel, acest proiect va cuprinde un mesaj complex, pe care îl vom trimite către primăria orașului New York, subliniid că este un cadou din partea comunității româno-americane. Bustul a trecut Oceanul Atlantic și se află temporar, la Biserica „Sf. Maria” de pe 74 St. din Jackson Heights, în Queens, are 90 kg și a fost creat în anul 1969 de sculptorul arădean Nicolae Goia Pascu. Nu suntem rude, este o simplă coincidență de nume! Dl prof. Pascu ne-a oferit 5 busturi și l-am ales pe cel pe care azi îl puteți vedea în holul bisericii. Bustul nu a mai fost expus nicăieri și dreptul de autor ne-a fost oferit gratuit, ceea ce a făcut posibilă aducerea acestuia la New York, având în vedere ce scump este în America să deții acest drept.
Din 2006 cum am mai spus, proiectul își urmează un curs al evoluției firești, de aceea nici nu am făcut prea multă publicitate, dar nici nu s-a făcut în spatele ușilor închise. Nu este un demers individual, nici unul care să reprezinte un partid politic, pentru că societatea „Dorul” nu are o apartenență politică, ci doar trei principii: morală, filantropie, cultură. Este deci un demers de pionierat și un exemplu pentru alții, care vor să facă ceva la fel în comunitățile în care trăiesc”.
