Unul dintre marile succese din ultimul timp ale Teatrului Naţional Radiofonic este La Vulpea Roşie, scenariu radiofonic de Puşa Roth, difuzat în premieră absolută la Radio România Actualităţi. Muzica spectacolului îi aparţine lui Gabriel Bassarabescu, regia artistică: Vasile Manta. În rolul principal, Delia Nartea, alături de Mircea Albulescu, Cristian Iacob, Constantin Dinulescu, Ion Chelaru, Manuela Ciucur, Alina Teianu, Mihai Niculescu, Eugen Cristea, Ion Arcudeanu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de montaj: Mirela Anton. Producţia şi coloana sonoră: Vasile Manta. Regia de studio: Janina Dicu.
Spectacolul a fost prezentat în avanpremieră la barul Hotelului Majestic din Bucureşti, în cadrul tradiţionalelor întâlniri ale Teatrului Naţional Radiofonic, „Ne auzim la Majestic”, când se împlineau cinci ani de la prima audiţie cu public găzduită de hotelul de pe Calea Victoriei. Publicul, foarte numeros, în număr dublu faţă de alte audiţii, a apreciat în mod deosebit acest muzical, remarcând atât originalitatea poveştii imaginate de Puşa Roth, pornind de la un „personaj” controversat al epocii interbelice, muzica lui Gabriel Bassarabescu, foarte inspirată şi potrivită textului, viziunea regizorală, jocul actorilor şi calitatea sonoră aparte a acestei înregistrări. Regizorul Lucian Giurchescu, aflat în Bucureşti pentru un spectacol pe care îl monta la Teatrul de Comedie, remarca în mod deosebit calităţile de muzical ale spectacolului, gen dificil, în care rareori se ajunge la o adevărată performanţă artistică. Printre participanţi: regizorii Mihai Lungeanu, Elena Negreanu şi Ion Vova, compozitorul Dan Ardelean, scriitori, critici de teatru, actori.
„Pornind de la biografia vestitei Zaraza – spunea Puşa Roth – am încercat să creez o poveste originală, alta decât cea cunoscută, adică dragostea dintre Zaraza şi Cristian Vasile. Am dorit să mă eliberez de legenda care acoperă figura Zarazei, imaginând acest personaj ca o cântăreaţă celebră din Bucureştiul interbelic, lansată la restaurantul «La Vulpea Roşie» de pe strada Şelari şi construind o intrigă şi caractere universale.”
Aproape nimic din biografia, de altfel sumară şi acoperită de legendă, a Zarazei nu transpare în piesa Puşei Roth, care propune astfel o imagine eliberată de clişeele adesea de prost gust care înconjoară figura Zarazei. Povestea ei este recreată fictiv, autoarea păstrând doar cadrul de la „Vulpea Roşie” şi amănuntul – nici el verificabil documentar – al călătoriei în Argentina. De fapt această presupusă călătorie a cântăreţei lansate la Bucureşti, ajunsă apoi la Paris, devine o explicaţie contextuală a tangoului compus de argentinianul Tagle Lara, Zaraza, şlagăr în România interbelică, în interpretarea lui Cristian Vasile (textul românesc al cântecului nu are însă nici o legătură cu cel original, în spaniolă). Acest tango este doar sugerat în ultima scenă a piesei.
Recreând atmosfera bucureşteană a perioadei interbelice, autoarea a propus un spectacol în cheie modernă, cu muzică originală de Gabriel Bassarabescu. Un muzical aşadar în care portretul Zarazei, desprins de stereotipii, devine unul viu, construit abil şi nuanţat, perfect verosimil din punct de vedere teatral-muzical, pentru că muzica lui Gabriel Bassarabescu nu rămâne doar o ilustraţie care să puncteze anumite momente ale acţiunii, cum se întâmplă în multe spectacole cu pretenţie de muzical, ci face parte integrantă din scenele imaginate de autoare, contribuind totodată, substanţial, la portretizarea personajului principal, la crearea dimensiunii interioare necesare într-o varietate de situaţii. „Pornind de la teme clasice sau moderne, am compus cântece care să atragă publicul de astăzi, ferindu-mă să sugerez refrenele cunoscute din perioada interbelică şi imaginând atât liniile melodice cât şi veşmântul armonic în contextul original al piesei Puşei Roth”, mărturisea Gabriel Bassarabescu.
Tânărul compozitor George Barbu este îndrăgostit de cântăreaţa deja consacrată, Zaraza, care este curtată însă de un moşier bogat, Conu Iorgu, cu ajutorul căruia ajunge la Paris. Eroina este surprinsă în acest moment de cumpănă, în care se consumă drama sufletească, una desigur universală. Revenirea ei la Bucureşti, în restaurantul de lux unde se lansase, aureolată deja de celebritate internaţională, constituie deznodământul firesc, în logica ficţiunii.
Scenariul se impune prin originalitatea viziunii, fluenţa naraţiunii teatrale, scenele de atmosferă şi dialogurile bine conduse. Gabriel Bassarabescu, care semnează şi regia muzicală, a creat o muzică aparte prin formula melodică, ritmică şi armonică, cu teme cantabile, evitând tipare cunoscute şi întotdeauna foarte adecvate textului poetic. Cu armonie şi orchestraţie rafinate, aceste cântece au toate atributele unor şlagăre.
Cu o distribuţie excepţională, regizorul Vasile Manta a realizat un spectacol încântător prin ritm şi culoare. Interpreta Zarazei, Delia Nartea, construieşte cu un firesc desăvârşit personajul, într-o complexitate de nuanţe sufleteşti, cu un registru dramatic bogat, trecând cu abilitate de la o stare la alta. Pe lângă jocul actoricesc, se cuvine evidenţiată la superlativ interpretarea muzicală, de la calităţile vocale propriu-zise la expresivitatea abordării stilistice şi naturaleţea efectelor teatrale obţinute. Cele zece cântece, opt ale Zarazei şi două ale Emiliei, personaj interpretat cu multă fineţe de Manuela Ciucur, devin bijuterii de gen.
Mircea Albulescu conturează plastic figura lui Conu Iorgu, relaţiile de joc în scenele cu Zaraza fiind admirabil valorificate. Cristian Iacob construieşte exemplar personajul tânărului îndrăgostit iar Eugen Cristea (Coregraful) creează o scenă de mare efect din câteva replici.