UN HIDALGO CLUJEAN ÎN PRESA NORD-AMERICANĂ

Ne-a parvenit de curând numărul 100 al publicaţiei “Gândacul de Colorado“, ziarul românilor de pretutindeni, avându-l ca director pe Lucian Oprea. Ziarul a fost fondat de acest temerar clujean în anul 2001 după ce el a reuşit să ajungă în S.U.A. şi să se stabilească la Colorado.

Plecase din Cluj-Napoca, unde – după absolvirea facultăţii – a lucrat în mai multe redacţii în calitate de tehnoredactor. În această calitate, l-am întâlnit şi-am colaborat o perioadă în vremea în care coordonam departamentul Mass-media – Relaţii internaţionale şi deţineam funcţia de redactor şef al publicaţiilor Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

După angajarea mea în cadrul primăriei, m-am ocupat în mod deosebit de publicaţia săptămânală cu nume banal şi neatractiv, “Curierul Primăriei municipiului Cluj-Napoca“, publicaţie cu aspect şi conţinut neatractiv, cu un colectiv de colaboratori din care nu lipseau o serie de veleitari ai scrisului, dar şi personaje care nu aveau absolut nimic de comunicat, dar care se încăpăţânau să agreseze cu textele lor diverse redacţii postdecembriste.

Săptămânalul cu pricina avea şi un aspect neatractiv, abundând ilustraţiile păşunist-patriotarde sau total neadecvate. Deşi graţie interesului arătat de edilul clujean al momentului şi, mai ales, al fondurilor alocate (fiind printre puţinele publicaţii ale momentului, care reuşea într-o formă sau alta, să-şi plătească destul de substanţial colaboratorii publicaţiei) nu reuşea să se impună şi datorită unei redacţii profesioniste fără experienţa şi cultura necesare realizării unei publicaţii care să îmbine în mod fericit informaţiile de ordin administrativ cu altele din alte sfere, reuşind să atragă atenţia publicului cititor.

De vină, în această chestiune erau şi tehnoredactorii cu care se lucrase şi care dovedeau, pe lângă o vădită lipsă de profesionalism, neatenţie şi dezinteres numeroase numere apărând cu inadmisibil de multe greşeli dar şi cu ilustraţii păşuniste excesiv patriotarde şi, în general, neinspirate. Redacţia era bombardată zilnic cu materiale kilometrice, nu o dată abundând în formule agramate sau comunicând banalităţi sau nimicuri, care nu interesau pe nimeni. La un moment dat, în urma mai multor tehnoredactări făcute în acel moment, după plecarea acestuia, i-am propus să se angajeze lui Lucian Oprea.

Cu aspect de tânăr rebel, cu plete, atitudine şi comportament aproape de boem, poate că unii dintre colaboratori au fost la început neîncrezători în ceea ce priveşte selecţia pe care o făcusem. am observat, chiar la început, o anumită atitudine reţinută în relaţiile directe cu mine, urmând să aflu ceva mai târziu că ea se datorase numeroasele atacuri de care beneficiam aproape zilnic în presa acelor ani. Am constatat însă, chiar de la primele numere ale ziarului că, spre deosebire de ceilalţi colaboratori, Lucian Oprea era cu adevărat un profesionist, că mânca meseria pe pâine şi era foarte pasionat de munca pe care o făcea. Într-un timp relativ scurt, am reuşit împreună să schimbăm faţa ziarului şi, în pofida nenumăratelor lor reclamaţii şi reacţii adverse care au urmat, şi conţinutul acestuia.

Veleitarii despre care vorbeam, obişnuiţi să fie publicat număr de număr, indiferent de tema abordată sau de calitate scriiturii, s-au grăbit să ne reclame edilului din acel moment pentru că nu mai apăreau cu uşurinţa cu care acel lucru se întâmplase până în acel moment. În spiritul respectării adevărului trebuie să precizez că, deşi era bombardat zilnic de telefoane şi reclamaţii din partea celor amintiţi mai sus, edilul municipiului nu a intervenit în sensul aşteptat de aceea şi nici nu m-a impus o anumită politică redacţională, lăsându-ne libertatea deplină în selecţia textelor şi colaboratorilor. Desigur că reclamaţiile nu au încetat, ele îndreptându-se şi spre membrii Consiliului Local aflaţi pe atunci într-un continuu conflict cu primarul municipiului. Chiar dacă pe moment reclamangii de profesie n-au avut succes, mai târziu, unii dintre consilierii locali s-au folosit de astfel de reclamaţii în ideea suprimării definitive atât a acestei publicaţii, cât şi a revistei “Cetatea culturală“.

Împreună cu Lucian Oprea am reuşit să facem dintr-o publicaţie ternă, moartă şi fără pic de interes o publicaţie de interes o publicaţie vie, implicată şi combativă, care – în relativ scurt timp – a început să reţină atenţia atât a publicului, cât şi a numeroase personalităţi din mediile culturale şi academice, dar şi a unor importanţi scriitori din spaţiul transilvan. Am reuşit astfel să atragem în paginile Curierului semnături prestigioase, inclusiv ai unor membrii ai Academiei Române sau a unor scriitori valoroşi precum: Dumitru Radu Popescu, Fănuş Neagu, Vasile Rebreanu, Miron Scorobete etc.

La sporirea gradului de interes faţă de publicaţie, a contribuit, în mare măsură, tehnoredactările inspirate datorate lui Lucian Oprea dar şi unei ilustrări profesioniste asigurate de plasticianul Ovidiu Petca.

În relativ scurtă vreme, o serie de intelectuali de marcă ai Clujului, veneau direct la redacţie pentru a-şi procura ziarul dar şi spre a ne lăsa texte valoroase pentru viitoarele numere. În acest context, am decis la un moment dat, ca fiecare al patrulea număr al ziarului să fie un supliment literar, care a premers apariţia revistei “Cetatea culturală“. În foarte scurtă vreme, în Curier şi în Supliment, au publicat, şi chiar debutat, o serie de scriitori şi poeţi din municipiu şi din ţară şi-au apărut texte sub semnături extrem de prestigioase, într-o extrem de profesionistă tehnoredactare. După o colaborare de mai multă vreme, pe care am extins-o şi cu publicaţia unor lucrări de sinteze sau chiar albume de artă fotografică, reticenţa iniţială manifestată de Lucian Oprea a dispărut treptat, el ajungând chiar să declare că-i pare rău că se luase după atacurile şi acuzaţiile formulate la adresa mea.

Bănuiam, atunci când făcea eforturi de a pleca în S.U.A., că nu va mai reveni în ţară, lucru care s-a şi întâmplat de altfel. Nu bănuiam, însă, niciodată că, în scurtă vreme, acolo departe de ţară, Lucian Oprea, sfidând numeroasele greutăţi cu care urma să se confrunte, va pune bazele unei publicaţii extrem de interesante, care – graţie unor abilităţi pe care recunosc că nu i le-am bănuit niciodată – a reuşit să ajungă la numărul 100.

Mult mai important decât această chestiune oarecum statistică, mi se pare că este performanţa de invidiat de a fi câştigat, cu fiecare nou număr, interesul tot mai mare din partea românilor de pretutindeni şi de a fi atras mereu noi şi noi colaboratori, extrem de prestigioşi atât din diaspora, cât şi din ţară, care prin textele lor asigură cititorilor atât o informaţie diversă, cât şi un nivel cultural notabil, care conferă publicaţiei un loc cu totul aparte în rândul publicaţiilor în limba română de peste hotare.

Ne bucură reuşitele publicistice ale lui Lucian Oprea şi-i transmitem confratern şi sincerele noastre felicitări, precum şi noi şi substanţiale reuşite în viitor.