Celebrul dirijor Bruno Walter (Schlesinger) a închis ochii în casa lui de pe Bedford Drive din Beverly Hills, un bulevard cât se poate de specific acestei zone mirifice, cu vile somptuoase, înecate în verdeață, străjuite de șirul neîntrerupt al palmierilor înalți. Pentru mine, un timișorean californian de adoptie, marele dirijor rămâne un concitadin, pentru că a fost, la sfârșitul secolului XIX director al Operei din Temesvar/Timișoara.
Site-ul instituției timisorene menționează faptul că sub conducerea lui Bruno Walter sunt prezentate: “Trubadurul” de Verdi, “Cavalleria rusticana” de Mascagni, “Paiaţe” de Leoncavallo, “Boema” de Puccini şi altele, în total 15 opere, ceea ce reprezintă o performanţă (care nu s-a mai repetat mult timp după Primul Război Mondial). A fost bine, confortabil în acest oraș imperial, locuit majoritar de germani, evrei, maghiari.
Antisemiți au fost francezii, canadienii și britanicii, chiar înaintea germanilor. În spațiul spiritual german evreii și-au găsit un loc favorabil creației artistice. Marele exod începea abia în deceniul IV. Clubul de elită se reunea în Statele Unite, California devenind locul de întâlnire pentru Gustav Mahler, Arnold Schoenberg, părintele dodecafoniei, Darius Milhaud, Thomas Mann…Bruno Walter devenea dirijor la Los Angeles Philharmonic Orchestra. (Astăzi tânărul genial Gustavo Dudamel, ecuadorian, a preluat bagheta acestei orchestre, probabil cea mai bună din lume).
S-au legat atunci, în exil, prietenii din care au rezultat creații esențiale pentru civilizația modernă, îmbogățind spiritual America, răsplătind-o pentru ospitalitate. Thomas Mann scrie aici DOCTOR FAUSTUS în care se regăsesc, ca personaje sau modalități novatoare de creație Schoenberg și Bruno Walter. După război dirijorul se întoarce în Europa, dar revine, spre sfârșitul vieții în acest cel mai minunat loc din lume.
Interzise de naziști, marile simfonii ale lui Gustav Mahler, interpretate în acea vreme doar în Statele Unite, au fost recuperate abia în zilele noastre, corijându-se o imensă greșeală a umanității. Alături de eseul lui Bruno Walter despre Bruckner și Mahler (pe care îi consideră cei mai importanți simfoniști ai erei moderne), rămân în memoria colectivă interpretări celebre ale simfoniilor celor doi postwagnerieni sub bagheta unor Claudio Abado (decedat recent), Bernard Haitink, Barenboim, Ivan Fischer, Christian Thielemann, Nikolaus Harnoncourt, Mariss Jansons, Sir Simon Rattle. Gustavo Dudamel posedă deja o impresionantă discografie Mahler, de altfel recent a dirijat în sala Disney din Los Angeles simfonia I de Mahler. Bruno Walter, bun amic al marelui romancier Thomas Mann rămâne și ca un excelent eseist al romantismului muzical târziu german. Dacă al treilea Reich i-ar fi conferit o stea galbenă, America îi dăruiește post-mortem una la Hollywood. Iar timișorenii îl păstrează cu mândrie în patrimoniul memoriei lor.
