Guvernanţii noştri râd când le vorbesc de canonizarea lui Eminescu care a fost crucificat mai oribil decât Isus pentru dragostea lui pentru aproapele, pentru semenii săi şi neam. Nimeni nu a materializat mai bine mesajul Domnului în lucrările şi acţiunile sale decât Eminescu. Eu îl iubesc, îl respect şi îl apăr pentru că prin asta fac ce m-a învăţat Isus: îl mărturisesc pe Dumnezeu şi viaţa dăruită de El nouă, am încredere în El şi în dragostea Sa, nădăjduiesc întru El. În Australia, în 1980 când am sosit, am aflat respectul pe care îl au românii pentru marele poet, ţinându-l înrămat lângă cartea sfântă. Acest fapt poate fi auzit şi în filmul meu Sunetul Ţării Mele, realizat cu ocazia întâlniri scriitorului Vasile Andru cu elevii şcolii de limba română din Dandenong, Melbourne, în care o voce din clasă spune că românii îl ţin ca pe un sfânt lângă Biblie. Eu, cu puţinele mele instrumente, vorba lui Petre Ţutea “scule teologice” îl simt şi îmi apăr identitatea, identitatea mea şi a neamului meu, prin a-l cinsti pe poet ca pe un sfânt protector, prin întruparea iubirii lui pentru limbă şi neam, citindu-i versurile şi rugându-mă lui să ne ierte. Versurile sale îmi dau vigoare şi mă conduc tainic spre frumuseţea divină a creaţiei. Sunt aici ca să mă desăvârşesc precum Tatăl meu din ceruri. Nu-L mai pot trăda încă o dată – nu mă voi lepăda de El. Cum să renunţ la cel ce mi-a dat strălucire?
(Să calci pe urmele Lui)
Suntem la casa de nebuni în România unde un vechi prieten e în vizită la Eminescu. În curte răsfiraţi ca păsările care scormonesc prin gunoaie după viermişori câţiva pacienţi confirmă atmosfera suferinţei poetului care în spiritul bucuriei aduse de prezenţa vizitatorului gesticulează şi râde la bucuria veştilor din afară. Se îmbrăţişează şi apoi dansând în ritmul versurilor cântecului Deşteaptă-te Române, se învârt în jurul curţii atrăgând în entuziasmul lor pe ceilalţi nebuni din jur:
„Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte“, ei cântau râzând, iar nebunul de lângă ei se agita supărat scâncind: „Ţi-am spus să nu-ţi mai pierzi vremea că n-ai pentru cine. Omul, o specie oarbă şi suferindă de nepăsare şi uitare“ şi plin de spume se uită împrejur. Dând cu ochii de o cărămidă, o ia în mână şi spre şocul vizitatorului îl trăzneşte în cap pe Eminescu. Acesta se prăbuşeşte în braţele lui Iisus care, până atunci, stătea pe o lespede şi privea admirând dragostea pentru aproapele din bucuria poetului, acum împietrită pe chip în poalele Lui. Uimit, Iisus îl mângâie şi ţintindu-l în ochi pe nebun se întoarce spre ceruri strigând: „Iartă-i Tată, că nu ştiu ce fac“! Nebunul îngheaţă cu ochii holbaţi spre cărămida cu care lovise pe Cel fără de vină, în timp ce corul de îngeri care se alăturaseră lui Eminescu începe să se dizolve în vocea îndurerată a lui Hristos: „Întruchiparea învăţăturilor mele! Oare câţi fii tată, oare câte lacrimi!“
Şi apoi se aude vocea lui Eminescu: „Nu am crezut să învăţ a muri vreodată!“ Însuşi Hristos s-a cutremurat la pedeapsa adevărului. Omul continuă în nepăsarea lui. Stă ascuns în carapacea dorinţelor sale deşarte, dorinţa viermelui de a se înfrupta cu lăcomie din frunza de lângă el. O specie oarbă şi surdă care iubeşte şi trăieşte din minciună.
Ce imagine cutremurătoare pe muzica corului Deşteaptă-te române, să fii lovit în cap până îţi ies creierii, zbătându-te în agonie, o durere care îşi poate găsi liniştea doar în braţele lui Iisus.
„Măcar la crucificarea mea“, a suspinat Iisus „norodul a fost prezent“.
Ce a urmat este zguduitor.
Eminescu, stropul de iubire pentru neamul omului, creaţia lui Dumnezeu. Stropii sunt sunete de clopot, bătăi de inimă din Tatăl. Iisus, Eminescu…, şi câte vor mai fi, o Doamne, pentru a-i trezi?
Alexandru Macedon, Genghis Khan, Mihai Eminescu sunt forţe eliberatoare care nu s-au conformat canoanelor impuse de orânduirile vremii. Cei trei au folosit tehnici diferite de eliberare, însă cea a lui Eminescu a fost calea iubirii libere, fără constrângere, violenţă, fără sabie sau înrobire, eliberare prin cultură şi cunoaştere a potenţialului infinit al adevărului absolut, prin creşterea şi cunoaşterea de sine. Un război e drumul scurt spre o ţintă, însă ţinta e sfârsitul, ori cultura duce spre nemurire spre adevărul infinit, ne-o spune Eminescu. Lăcomia distruge infinitul posibilităţilor din jur. Devenim dependenţi, o plasă întinsă de cei de la putere, care în loc să ne fie loaiali, deoarece pentru asta le-am încredinţat soarta, ei au creat o capcană în care am căzut cu toţi pradă trădării lor. Au creat sisteme prin care ei se aleg între ei şi, mai nou, sistemul s-a mutat la cei cu bani, la lăcomie. Au investit de frică toţi banii în armament şi acum vor trebui să facă ceva cu el.
Oliver Stone a lucrat zece ani la scenariul filmului „Alexandru Macedon“ şi chiar atâţia nu au fost suficienţi ca să-l prezinte cu adevărat pe erou. Tuturor le este frică de măreţia acestui mit „Alexander the Great”, care de mii de ani răscoleşte imaginaţia istoriei. La fel, Sergei Bodrov a studiat eroul mongolian Genghis Khan care a fost interzis timp de 70 de ani în URSS, (chiar şi pronunţarea numelui lui) de către regimul sovietic în care a fost prezentat ca monstru al istoriei pentru actele comise de-a lungul vieţii sale pentru a găsi adevăratul motiv care l-a condus şi construit ca mit. Serghei a trebuit să meargă în Mongolia ca să ceară permisiunea să realizeze acest film. Pentru mongoli, Genghis Khan este un fel de dumnezeu.
Lui Genghis Khan i s-a furat tot ce a iubit înainte de a porni în crearea mitului său, pe când lui Eminescu i s-a luat totul când a fost trădat, închis şi omorât. Să realizezi un film despre Eminescu e de sute de ori mai greu decât despre Iisus pentru că e necunoscut pe plan internaţional. Trebuie să fii un bun cunoscător al limbii române ca să-l poţi aprecia la adevărata sa valoare, iar ca să-l înţelegi ca mit trebuie să aparţii culturii neamului lui. Scriitorul Vasile Andru spunea într-un interviu dat mie, în Australia, că Anita Bose, profesor de origine indiană din Germania a învăţat limba română doar din dorinţa de a-l putea citi şi înţelege pe Eminescu. Mitul există, însă nu e conturat pentru necunoscători. Eminescologul Nae Georgescu a propus şi lucrează la prezentarea lui.Mel Gibson a realizat un film frumos despre Iisus, însă nu cred că ar avea curajul să creeze unul despre Eminescu. Singurii, după părerea mea care ar fi capabili de acest rol ar fi fost David Lean şi Stanley Kubric, însă ei nu mai sunt printre cei vii, iar unul care e încă printre noi, ar fi Milos Forman, însă nu ştiu dacă el nu s-a pensionat. Eu am primit un scenariu despre Eminescu de la scriitorul Ştefan Dumitrescu, însă mi-e frică să-l deschid datorită măreţiei şi complexităţii eroului. Ca şi Alexandru Macedon şi Genghis Khan, Eminescu a înspăimântat mai multe imperii, o spaimă care există şi azi în arhivele ori în imaginaţia lor, că nu erau puţine şi nici azi nu sunt, cele care vor să acapareze România şi să deposedeze naţiunea de drepturile ei. Dacă Oliver Stone şi Sergei Bodrov au avut obstacole politice şi de ordin financiar ca să-şi realizeze filmele lor, cu atât mai greu va fi oricui ar încerca să realizeze viaţa marelui poet care a fost distrus la o vârstă tânără şi omorât ca urmare a forţelor dirijate din afară. Imperiul austro-ungar, Germania, Rusia, Turcia, oameni de seamă politici din guvernul României de atunci şi unii mai spun azi, că şi evreii, lucru care nu se poate dovedi exact cum nu se poate dovedi că Eminescu ar fi fost un necredincios, un ateu sau un personaj lefter, lucru pe care cineva se chinuia să-l demonstreze la televiziunea română, citind dintr-o scrisoare adresată Veronicăi Micle. Ce nu face un bărbat ca să fie pe placul iubitei, exclam eu şi să nu uităm că Eminescu era încă tânăr şi se spune că dacă nu-ţi trăieşti viaţa în libertate deplină până la vârsta de 40 de ani nu eşti om. Bărbatul găteşte şi împleteşte şi ciorapi ca să ajungă la inima celei dragi dacă o pasionează aceste lucruri şi cunosc mulţi preoţi şi pastori care nu au devenit şi vorbit de credinţă până la vârsta maturităţii. Dar asta nu înseamnă că Eminescu nu a crezut în Dumnezeu. Dacă citim sincer, Dumnezeu e în toate textele sale şi numai un trădător sau manipulator din opoziţie poate susţine astfel de murdării.
Eminescu a fost un tânăr revoltat împotriva nedreptăţilor făcute poporului român. El a studiat în vest, a cutreierat România în lung şi-n lat, chiar şi pe jos pentru a o cunoaşte şi împărtăşi. I-a studiat legendele şi obiceiurile, portul şi limba şi a încercat să le apere împotriva Împeriului austro-ungar şi a guvernanţilor de atunci. Eminescu înspăimânta nu numai politicienii ci şi pe istoricii şi literaţii români prin adevărul operei lui. „Mihai Eminescu a fost victima unui asasinat politic ordonat de Imperiul austro-ungar și Germania și executat de trădătorii din România. El a fost sacrificat pentru că forțele externe doreau să impună României o alianță cu Imperiul austro-ungar și renunţarea definitivă la Transilvania, un lucru căruia Eminescu i se opunea cu toată ființa“, declară George Roncea într-un interviu.
Sunt cu toţii invidioşi. Au fost atunci şi sunt şi azi. De ce? Pentru că el prezintă un pericol pentru planurile celor din conducerea Europei. Operele lui Eminescu trezesc. Sunt ferestre spre realitate, spre stele întru iluminare şi îmbogăţire a conştiinţei naţionale, pentru a te înţelege pe tine însuţi. Ce îl deosebeşte pe om de restul vieţuitoarelor este cultura sa şi gradul de evoluţie atins. Cultura, ca şi credinţa, e eternă şi infinită. Adică e în creştere continuă şi asta ne ţine distanţaţi de celelalte vieţuitoare.
Shakespeare a creat personaje pentru dramele sale din adâncul sufletului său, iar Anglia e de neconceput fără lucrările sale. Eminescu ne înobilează sufletele şi ne învaţă să iubim şi să ne apărăm cu demnitate comoara. Dacă noi dispărem şi rămâne doar o carte scrisă de Eminescu, omenirea va şti cine suntem, spunea Dan Puric într-un seminar. Chiar şi închis de Titu Maiorescu, el a continuat să lupte pentru frumuseţea şi dăinuirea neamului său. „Ne vindem cu uşurinţă aproapele. L-a închis la unu, că la patru avea tren să plece în concediu la Paris”, spunea George Roncea.
Povestea lui Eminescu e cea mai extraordinară din istoria universală a omului. El a cucerit şi înfricoşat duşmanii României de atunci. A fost incorigibil şi neînfricat şi mai ales nu s-a lăsat cumpărat de nimeni. A stat în compania reginei la un ceai cu aceeaşi mândrie cu care a stat în piaţă cu târgoveţii, plugarii sau politicienii ţării. Avea putere de reflecţie, era meditativ, era românul absolut! Spunea Cioran CĂ DACĂ EMINESCU NU ERA, ROMÂNIA ERA O GLUMĂ şi că fiecare vers al lui este aproape intraductibil, „Nu credeam să învăţ a muri vreodată”. Este un vers profund creştin! „Fii tu desăvârşit precum a fost Tatăl meu”. I.C. „Europenilor! Luaţi sufletele copiilor şi faceţi roboţi din ei, cetăţeni aşa aiurea, sclavi, viermi de mătase”, zic.
Eminescu era profund contemplativ. „Misterul şi taina sufletească le lipseşte celor de azi”, spune Dan Puric. Petre Ţuţea spunea că în biserică afli că eşti om. Mai bine treaz şi viu decât treaz şi mort, continuă Dan Puric. Adică vierme rozător de Frunze, zic eu. Vă place aşa?
Eminescu a continuat să lupte şi după ce a fost închis şi continuă să lupte şi azi prin lucrările sale, de aceea se caută să fie scos din literatura română. Constantin Noica, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Vasile Băncilă etc, toţi au prelungit duhul gândirii Bisericii Române, însă niciunul nu a fost precum Iisus pe jos, prin praf, pietre şi scaieţi la izvorul durerii naşterii ei.
Biserica Ortodoxă Română are marea obligaţie de a-l apăra pe acest mare iubitor şi luptător al neamului, „suma lirică de mari voievozi”, cum îi spunea Ţuţea. Niciunul din sfinţii creştinătăţii nu a făcut mai mult pentru naţiune decât a făcut Eminescu. Uitaţi-vă în fiecare vers şi cuvânt al lui şi veţi vedea credinţă, adevăr şi lumină. El a fost jertfit ca şi Iisus Hristos, o jertfă care a cutremurat cerul.
Eu ştiu că se pot ţine predici şi în alte limbi, însă vindecarea ne vine de la origine, de la geneză, de la începutul cuvântului, care a fost al părintelui nostru, Tatăl.
Ţara nu sunt politicienii, ci naţiunea! Naţiunea cu toate sacrificiile ei de-a lungul vremurilor.
