Stau toata ziua la crasma, traiesc din ajutoarele sociale si alocatiile copiilor si nu vor sa mearga deloc la munca cu ziua • Ca jurnalist am facut un test, colindand comunele judetului, Raducaneni, Costuleni, Comarna, Prisacani etc, am vrut sa vedem daca gasim sa angajam “cu ziua” oameni, pentru a prasi un hectar de porumb • Unii, chiar daca nu au cu ce purta copiii la scoala si abia au ce manca, au refuzat din start oferta noastra de munca • Altii, care ar fi acceptat, ne-au cerut doua mese pe zi, bautura, tigari si 50 de lei pe zi • “Cu mancarea noastra, va costa 100 lei de om pe zi. Si trebuie sa fim macar opt oameni. Daca nu este dat inainte cu prasitoarea mecanica, nu ne bagam asa laolalta ca e greu”, a spus Titel, din Prisacani • Pe traseu ne-am intalnit cu fostul deputat Traian Dobre, care in campaniile electorale le promite celor de la tara sa-l aleaga deputat, ajutoare sociale mai mari • “Nu gasiti nicaieri, astia nu vor sa munceasca”, ne-a retezat-o scurt Traian Dobre cand i-am spus ce cautam.
Statul si bautura i-au transformat in candidatii ideali pentru profilul de oameni ratati. Statul le-a distrus vointa, platindu-le de 20 de ani ajutoare sociale pentru a le lua voturile din patru in patru ani, iar bautura le-a luat mintile, lasandu-i fara nici o urma de ambitie. Traiesc doar la nivelul de subzistenta, din ce culeg din gradina din spatele casei si din ajutoarele sociale sau din alocatiile copiilor. Pentru ca nu fac mai nimic toata ziua, au din ce in ce mai multi copii, au timp sa se “puiasca”, cum se spune la tara. Aici este vorba si despre un calcul economic. Daca ai mai multi copii, ai ajutor social mai mare. Au feţele umflate de bautura si pe alocuri tumefiate din cauza cazaturilor sau a batailor. Chiar daca este criza si banii se castiga din ce in ce mai greu, nu vor sa mearga la munca, spun ca au “din ce trai”. Am facut un reportaj in comunele judetului. Am vrut sa angajam oameni “cu ziua”. Am pretins ca am mostenit un hectar de teren de la bunica care a murit recent, dar a apucat sa-l semene cu porumb si nu am vrea sa-l lasam in parloaga.
Le-am spus ca porumbul trebuie prasit si am avea nevoie de niste oameni sa-i angajam “cu ziua”. Rezultatele periplului nostru sunt dezastruoase. Unii au refuzat din start sa vina la munca, chiar daca sunt saraci lipiti si au acasa sase guri de hranit, iar altii, care ar fi acceptat, doreau sa fie tratati ca niste regi, cereau mic dejun, bautura, tigari, pranz si cel putin 50 lei pe zi.
Noi nu vrem pamant
Prima oprire, in centrul comunei Raducaneni, la crasma din centru. Trei barbati, in floarea varstei, buni de munca, stateau pe banca in fata crasmei si se uitau in gol. Peste strada, putin mai incolo, este biserica, bateau clopotele de slujba, dar ei se uitau la cer si, din cand in cand, plecau fata si spre pamant. Au ochii tulburi, semn ca nu au mai baut apa de mult timp, ca se hidrateaza numai cu vin. Cu fete tumefiate si pline de lovituri, buzele umflate, ne saluta binevoitori. Cand le-am spus ca am vrea sa angajam niste oameni “cu ziua” pentru a prasi un hectar de porumb, ne-au taiat imediat elanul. “Nu gasiti, domne’! Greu. Greu gasesti, eu stiu, mai incercati pe ulite incolo. Care sunt de munca sunt arvuniti de asta iarna, ca au luat pe datorie bautura si acum tre’ sa se duca «cu ziua» sa achite in contul vinului”, a spus unul din cei trei barbati, pe care il cheama Ghita. In varsta de vreo 40 de ani, a spus ca are vreo cinci copii, ajutor social, o casa saraca si o gradina. Cu toate acestea, cand l-am intrebat daca vrea sa vina sa munceasca la prasitul pamantului bunicii, ne-a refuzat hotarat. A sarit in ajutor si prietenul sau Ion, langa care statea pe banca din fata crasmei. “Noi suntem bolnavi. Nu trebuie sa muncim pe la altii. Noi ne descurcam, nu murim noi de foame. Avem gradina, mai luam un ajutor social mai una alta, ne descurcam”, a marturisit prietenul lui Ghita. Si chiar daca nu am rezolvat problema angajarii temporare de personal in agricultura, discutia a evoluat spre unele detalii de ordin tehnic. “Ai spus mata’ ca terenul e la Hilita, jos in vale spre ses. Da’ e dat cu prasitoarea mecanica?”, a intrebat ca un expert al treilea prieten de pe banca, dupa care, cand a auzit ca terenul e plin de buruieni, iar utilajul mentionat nu a fost folosit pentru a salva porumbul bunicii, a adaugat. “Atunci e nasol. Daca se baga cineva, va ia mai scump ca e multa buruiana. Cred ca e mohor (o buruiana – n.r) si e greu”, a completat prietenul.
In cele din urma, am plecat pe ulitele din Raducaneni sa cautam oameni, asa cum ne-au sfatuit “expertii” de la bar. Am trecut pe langa un magazin de unelte agricole si am fost curiosi sa aflam cam cat ne-ar costa “dotarea” muncitorilor de pe campul bunicii. “O sapa costa 8 lei, iar o coada de sapa costa 4 lei. Da’ cozi de sapa nu am acum la vanzare. Si trebuie sa le cumparati sape la astia de pe aici, ca ei nu au nici cu ce face treaba. Daca ai de cosit, trebuie sa le iei coasa, daca ai de prasit, trebuie sa le iei sapa. Chiar si secera si tot ce trebuie. Asta e”, a spus gestionarul magazinului dupa ce a aflat ca umblam sa racolam forta de munca in agricultura.
Plecam de la Raducaneni dupa ce aranjam cu nea Ionas care statea de vorba cu un vecin, cu coatele rezemate de un par ramas de la un gard vechi, sa ne adune in zilele care urmeaza vreo zece oameni buni de munca sa prasim papusoii bunicii. “Da’ intai dati cu prasitoarea mecanica. Ca altfel e greu. Si dupa aia eu vin cu baietii si taiem restul. Dar daca nu dai cu prasitoarea cu cal, nu venim, sa stii. Platesti 50 lei pe zi, o gustare dimineata pe la 10.00, pranzul pe la 14.00, cum crezi mata’. E bine sa le dai la baieti si cate un pahar de vin, tuica, nu conteaza, sa prinda curaj. Si seara pe la 7.00 le platesti 50 lei de fiecare”, a spus nea Ionas.
Optimism de deputat
Pe ulitele din Raducaneni ne intalnim cu Traian Dobre, fost deputat PSDsi PNL. Era in campanie electorala. A candidat in 2008 pentru un mandat de deputat pe colegiul electoral numarul unu, care cuprinde printre altele si comunele Raducaneni, Costuleni, Comarna, Prisacani, cele in care am cautat forta de munca. Desi in anul 2001 Guvernul Nastase a aprobat Legea nr.416 privind venitul minim garantat, act normativ care legifera acordarea unei sume minime pentru subzistenta oricarei persoane sarace din Romania chiar daca nu munceste si nu contribuie cu nimic la bugetul statului, Traian Dobre ne-a sfatuit sa renuntam la demersul nostru pentru ca nu o sa avem succes. “Nu gasiti nicaieri oameni sa munceasca. Trebuie sa le dai mancare, bautura, tigari si dupa aia te intreaba: «Da’ de ce ma verifici ce fac? Fac si eu cat pot». Daca ar fi dupa mine, eu as desfiinta ajutoarele sociale”, s-a confesat Traian Dobre, care in campaniile electorale promite majorarea pensiilor si a ajutoarelor sociale pentru a fi reales.
La Costuleni
Plecam din Raducaneni la Costuleni si dam peste Aurel. Era in jur de ora 12.00, abia se terminase slujba de la biserica, de Sfanta Treime. Dar Aurel nu venea de la biserica. Venea de acasa si era deja “aghesmuit” cu cateva pahare de vin. La Costuleni, gospodarii fac vin bun si din soiuri producatoare, dar si nobile, cum ar fi feteasca alba sau merlot. Aurel ne spune prima data ca rezolva problema, ca ne aduce pe loc vreo zece oameni si ca a doua zi ne apucam de prasit. Ne cere un ragaz de vreo jumatate de ora sa se duca prin sat sa vorbeasca cu baietii. Intreaba apoi in stanga in dreapta, mai da cate un telefon, dupa care ne spune ca se pot aduna vreo trei oameni, el, un var de-al sau si sotia. “Venim, dar pe mancare, bautura si 60 de lei”, a spus Aurel.
Un hectar mai mic
Trecem in graba prin satul Osoi din comuna Comarna, dupa ce aflam ca singurul om care ar putea fi luat la munca era abia iesit din puscarie, dar cand i-am cerut sa mearga la prasit, a spus ca vrea sa se odihneasca. Ne-am intrebat socati ce ar fi putut sa-l oboseasca atat de tare la puscarie si am plecat spre Prisacani. Aici ne intalnim cu Titel, care a auzit intamplator o discutie a noastra cu niste batrane pe ulita in timp ce el servea un pahar de vin la o terasa. A auzit ce intrebam si ne-a chemat sa ne asezam cu el la masa, ca ne rezolva problema. Aude discutia si un prieten de-al sau, fierar in sat. Se asaza si el la masa sa dezbatem serios problema. Vine repede si un al treilea prieten care a inceput sa se dea mare, spunand ca el nu are nevoie sa faca munca fizica, ca are “servici” la stat. In gandul nostru am rostit cuvantul “deocamdata” si am trecut mai departe la negocieri. Din discutie, aflam cu stupoare ca la Prisacani, unitatile de masura s-au modificat. Stiam doar ca s-a schimbat primarul, in locul pesedistului Stanciu a venit liberalul Chirila. Celor de la Prisacani le-am spus ca hectarul bunicii e la Comarna pe deal, exact la intrarea in comuna dinspre drumul national. “Domne’, acu’ depinde, sa stii. La noi la Prisacani hectaru’ e mai mic decat la Comarna, unde spui mata ca ai teren. De aia la noi se praseste mai repede”, a spus Titel, dupa care a adaugat ca daca vrem sa ne rezolvam problema, ne costa scump. “Domnule, daca nu vrei sa te complici cu mancarea matale, venim noi cu mancarea noastra, dar ne platesti 100 lei de persoana. Eu adun 8 – 10 baieti si rezolvam problema intr-o zi”, a adaugat Titel, care a fost optimist ca ajungem la o intelegere, pana cand a pus inca o intrebare cheie: “Ai dat cu prasitoarea mecanica inainte?”. Am dat din cap si i-am spus ca nu am dat cu prasitoarea. Si-a pus mainile in cap. “Valeu, e plin de buruieni papusoiul, nu?!”, s-a ingrozit Titel. “Atunci, nu venim decat dupa ce dai cu prasitoarea. Ce vrei, sa tragem asa ca niste robi? Dai intai cu prasitoarea, sa fie mai usor pentru noi”, a adaugat Titel. Aflam tot de la el ca prasitoarea mecanica, trasa de cal, ne costa vreo 2,5 milioane lei vechi pentru un hectar de porumb. Schimbam cu Titel numerele de telefon sa-l sunam din timp pentru a aduna in cursul acestei saptamani “baietii” sa ne apucam de treaba. Facem si noi niste calcule, sa vedem cam cat ne costa lucrarile agricole pentru hectarul bunicii, vreo 12 milioane prima prasila, vreo 10 milioane a doua prasila, ne mai costa si culesul, a mai cheltuit bunica si cu aratul, discuitul si semanatul, in total vreo 30 milioane. Specialistii ne-au spus ca putem obtine circa 4.000 de kilograme de porumb, iar productia putem s-o vindem daca avem noroc si cu 15 milioane lei vechi. Deci, din afacerea asta, putem pierde jumatate din bani. Iar subventiile au disparut ca e criza. Si atunci, stai si te intrebi, e vinovat numai Ionas din Raducaneni sau Titel din Prisacani de situatia economica actuala, avand in vedere ca statul roman te incurajeaza sa nu muncesti si te descurajeaza cand vrei sa investesti?
