Vă felicit cu evenimentul de ieri – 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, care a culminat cu un simbolic, dar foarte important în situaţia complicată de astăzi (alegeri prezidenţiale şi, posibil, alegeri parlamentare anticipate), congres de re-constituire a Sfatului Ţării, şi cu cel mai mare marş unionist din ultima perioadă.
Aceasta s-a întâmplat în pofida unui anumit boicot din partea unor partide pro-unioniste, în pofida uneltirilor tălâmbului Dodon cu punerea la cale a celor două provocări – apelul telefonic ca în Palatul Naţional ar fi fost plasată o bombă, şi un alt apel ca în scuarul Gării Feroviare, unde a avut loc finalul marşului Unirii şi un improvizat concert.
Evident ambele apeluri au fost false. Scopul lor era de a crea panică (în special, după atentatele de la Bruxel) şi a compromite lucrările Congresului şi a Marşului Unirii, în care au participat apr. 50.000 de unionişti.
Nu ne rămâne altceva decât să ne punem pe lucru şi să facem Re-unirea până în 2018) dar poate mai devreme?).
Cu deosebit respect,
Valeriu DULGHERU
Chişinău, Basarabia
28 martie 2016