Era atât de furioasă şi încolţită, încât nu mai judeca clar. Trebuia să-şi păstreze sângele rece, dar îi era imposibil. Cum s-a putut înşela în halul ăsta, ea care nu-şi putea permite luxul de a pierde tocmai acum… la început de drum.
De dimineaţă s-a trezit întoarsă pe dos. Faţa boţită, cu urme adânci de la dantela pernii, o prevestire rea îi apăsa sufletul ca o piatră, nu-i venea nici să-şi facă cafeaua-de toate zilele – amară – şi cu o picătură de lapte, să-i dilueze tăria, taina, să nu-i palpite inima precum pasărea colibrii-n zbor! Era atât de tânâră şi totuşi matură. Virgină şi matură. Şcolăriţă în limba ebraică dar, cu cunoştinţe mai vaste decât colegii de clasă, însă în limba română, tocmai aici la Haifa! Sosise în ţară la numai 16 ani! Se integrase rapid în ritmul impus de profesori doar în câteva zile. Ivirtul era o limbă atractivă, suna bine!
Nou venită în ţară şi cu probleme sentimentale! Plutea ceva în aer. Prietenul ei venit din România ca turist, doar pentru cîteva zile… mersese prea departe. Se instalase la ei…dormind cu toţii la grămadă! În casă erau mereu discuţii. Mama ei presimţea ceva necurat la mijloc! Preocupările părinţilor depăşeau disputele obişnuite: veniseră ca „olim hadaşimi” (noi veniţi în ţară) numai, de câteva zile… instalându-se 5 persoane, inclusiv bunica, în trei camere, adică salonul şi două cămăruţe cu câte un pat ! Vizita prietenului ei din România picase într-un moment nepotrivit!
Nu riposta în nici un fel, parcă era hipnotizată, mergea după el ca un căţel ascultător, ce-şi primea raţia zilnică de zahăr. Dar nu era nici un circ. El ştia mai multe despre Israel. Venise cu mult timp în urmă şi vizitase, parţial, ce se poate vizita pe bază de rude! Îi cumpărase mărunţişuri din magazine, o prezentase rudelor lui, toate o făcuse să aibă încredere deplină în el. Se agăţase de braţul său ca de o o verigă de salvare nostalgică. Era şi cu mult mai în vârstă decât ea. Şi la Iaşi o ajutase pe ea şi familia cu de-ale plecării! La numai 16 ani aproape că-l iubea. Rony avea deja culoarea locală. Cum a intrat în casă, deja s-a pus pe sfaturi şi treabă, fără sa-l roage cineva, dicta aproape totul. Toţi eram nişte naivi.
El se simţea precum un israelian înrădăcinat! „Un băiat de zahar”, ce mai! Mai toţi ne invidiau când veneau în vizită să ne salute sosirea-n ţară! Ce o deranja pe mama mea era că-i făcea treabă, până şi în bucătărie, ajutând-o pe bunică să distingă cutiile de mâncare, faţă de cele cu detergent (puse din greşeală în frigider). Rony se considera logodnicul meu, iar eu eram încântată.
Toată povestea presentimentelor rele s-a declanşat doar în câteva zile. În total, dacă făceam un calcul, se putea să socoti şi orele…Până mai înainte cu o lună şi ceva… Rony venise în casa lor pentru o emisiune la radio, cică cu poeta, adică cu mama mea! Legăturile se strânsese. Rony avea o voce caldă. Citea la radio materialele pe care le aduna de la diverşi… de la Comunitate sau din cărţi. Părinţii se întâlniseră deja cu familia lui Rony. Oameni simpatici, oameni care, totuşi, păreu ciudaţi, ascunşi şi cam nemulţumiţi de situaţia lor. Vroiau sa-l şi vadă pe Rony terminat cu facultatea. Dar, băiatul lor le făcea mari probleme… pe spatele lor. Tatal său îşi cam folosea „pilele academice” pentru a-l ajuta la restanţele anuale. Iar maică-sa acuza mereu dureri de stomac, din cauza fiului neascultător. Cică un ulcer perforat provocat de unele probleme de familie, ar fi cauzat indispoziţia care-i se citea pe faţă, iar burta atârnată ca o rochie, ar fi fost semnul sedentarismului!
Acum era într-o dilemă serioasă… Uneori o săruta până la epuizare… şi pe urmă nimic. Ea nu accepta mai mult, totul i se părea teatral şi prea grăbit! S-a uitat în oglindă. Era albă ca o hârtie… iar el roşu, roşu aprins. Se bătea în piept ca un sălbatic din pădure. Tic de maimuţă declanşat subit! Vocifera, devenea gângavit…(mai ales în discuţii legate de mine sau, de anumite lucruri care ni se întâmplau nouă, odată cu readaptarea scurtă la noile condiţii de viaţă, într-o casă închiriată, pe care trebuiau, „ai mei” să plătească 500 de dolari pe lună, sa ne ţină la şcoală, pe mine şi sora mea, să plătească toate cheltuielile de întreţinere, asta fără a munci, analfabeţi fiind cu toţii! Lucruri pe care nu le ştiuse până acum! Toate o surprinsese şi pe ea şi pe „ai mei”!)
Într-una di zile dispăruse un plic cu bani de pe o poliţă… primit cadou de la o familie prietenă, aşa era obiceiul, pe aici, aşa te primeau prietenii şi rudele. În altă zi a dispărut trusa de ras a tatei… şi un parfum primit cadou de la sora mamei. În numai câteva zile de la sosire, „lumea bucuriei” noastre s-a întors pe dos, ca şi cum cineva ne fura lucrurile de preţ, lucruri numărate în câteva bagaje. În casă se declanşaseră discuţii „pe tăcute”. Nu vroiau ca musafirul nepoftit să fie lezat cumva de tonul puţin cam ridicat. Numai ea privea totul ca un spectacol. Încă nu reuşise să înţeleagă: unde se află şi ce trebuie să facă! Era prea emoţionată de toate evenimentele plecării sosirii si, mai ales legat de Haifa, oraş cu ieşire la mare, străvechiul Caiffa, port la Mediterană…
Îşi amintea un poem al mamei: „evreul rătăcitor care-şi ia steaua cu sine/ îi face luciu/ e tot mai galbenă,/ mai strălucitoare/ ca şi a şerifului/din film! ( …) sosind în ţara în care „laptele-însângerat/ e mereu amestecat/cu miere şi fiere” şi, cam aşa era!
Se apropia ziua plecării lui Rony. Orele treceau repede. Se accentuaseră discuţiile în casă. Rony vorbea împiedicat şi cu un „h”-ul pronunţat, bătându-se din nou în piept, cu mai mare forţă… mai ales când era vorba de obiectele dispărute. Un inel de aur cu pietre cu rubine, uitat de mama, lângă chiuveta din bucătărie dispăruse şi el. Toşi eram ameţiţi. Până ce-şi găsiră o locuinţă la etajul zece, cu ferestre numai cu jaluzele, ce dădeau spre o sinagogă reformistă (deci, puteam să ne rugăm din casa, dacă o iei aşa, bunica o şi făcea), până ce se aranjaseră şi, între timp, vizite de la prieteni şi rude, pe un fundal de fericire, de climatizare, de chin întrerupt, toate au contribuit, oarecum, la „orbirea” noastră temporară în faţa evidenţei. Am ajuns cu toţii la o presupunere uluitoare dirijaţi de explicaţiile lui Rony: ”plicul de pe poliţă putea fi luat chiar ce acel care l-au adus cadou sau, de un alt prieten venit în vizită, cine poate să mai ştie,- spunea Rony.
„Poate uşa nu se închide bine şi are altcineva cheia de la usă, poate cel care ne-a gazduit?” Ca un făcut inelul palpat a apărut într-un sertar din balcon! Mama se impacientase prea tare când dispăruse inelul. Devenise suspicioasă, mai ales că Rony insinua că mama nu-şi aminteşte unde l-a pus -din alte motive-, adică poeta e cam împrăştiată, nu se poate „aduna”, cica, e „aeriană”!
Se apropia ora plecării lui Rony. Înainte cu o seară, tatăl ei îi interzise să plece cu Rony la Ierusalim, acolo unde era bunica lui Rony. Avusese un gând. ”Să mă aibă” – cu orice preţ. Ca să-l aştept, adică. Planul i-a fost dejucat de tatăl meu. „Tocmai ar fi fost bine, zicea Rony. Rita face impresie bună la rudele mele. Totdeauna ei scot dolari la vederea ei! Doar Rita mi-e logodnică. Nu mi-aţi promis-o pe când mă întorc definitiv?”
Aici, mama ei luase o hotărâre. Vorbise, în prealabil cu sora ei. Tocmai ea primise nota telefonică în care apărea o convorbire lungă, de o noapte, la numărul fost al nostru, din România. Rony fusese găzduit de sora mamei, doar o noapte şi el îşi permisese sa fure o convorbire de la cei care l-au primit cu braţele deschise. Făcuse un control în toate sertarele din dulap. Îi lipsea până şi o bluză a soţului ei. Pe el era un semn distinct. Un om cu o greutate deasupra capului. Va chema poliţia… Ce a gândit a spus-o cu glas tare. Rony vorbea din ce în ce mai greu, gângăvea… gângăvea! Îşi făcuse de lucru prin baie. Mama s-a îndreptat spre bagajul lui Rony, pregătit pentru plecare, aşezat în mijlocul salonului, mult mai greu ca la sosire! A tras fermoarul.
Deasupra se afla cutia cu parfumul mamei, luat din dulap, din sertatul cu ciorapi, primit de la sora ei, marcă foarte scumpă, „Poeme”! Lipsise de acasă doar două ore, cât trecuse strada la sora ei să-i ceară sfatul. Mama a tras fermoarul înapoi. S-a dus la dulap. Alt parfum dispăruse. Rita se învineţise. Dovada apăruse. Cleptomanul era cu noi! La toată scena asta, inima mi se făcuse ca un purice. Cu mâna ei, mama a deşertat pe covor toată geanta. Toate lucrurile lor, inclusiv bijuteriile din buzunarul hainei de piele, banii sustraşi din geanta diplomat a tatei erau pe podeaua umplută de lucrurile din bagaj, un alt furt pe ultimii metri a lui Rony!
Rita a mai avut puterea să-i spună mamei ce mai aflase de la o prietenă, care-l cunoscuse pe Rony, tocmai sunase la telefon şi ea negase totul… Nu putea să mai creadă că-i adevărat ce se zice de Rony, doar o iubeşte! Dar şi-a amintit că, în magazin, Rony a trecut cu un cartuş de Kent fără să-l plătească, cică „s-a jucat”, să vadă dacă e văzut prin oglinzile de siguranţă! Atunci, efectiv a fost orbită!
Rony fusese însurat (asta mi se spusese la telefon de către prietena mea). Tatăl său plătea în locul lui Rony, pensie alimentară, după un divorţ. Fosta lui soţie, cu zece ani mai mare îi făcuse şi un copil. Rony-tatăl, la 23 de ani, student la chimie, ar fi trebuit să stea după gratii, dar norocul l-a ajutat.
Cleptomanul de suflete, cleptoman… cleptoman a lăsat totul şi a fugit la aeroport! I-am aruncat lucrurile personale pe scări. Mama nu a mai dat telefon la poliţie. Şi-a dat seama că nu ştie ivrit! După câţva ani Rony a ajuns în Israel. Veştile despre el au sunat cam la fel. A reuşit să fure ID-ul şefei (rudă bună) şi, a semnat nişte acte în numele ei! A fost dat afară din serviciu.
Bianca MARCOVICI
Haifa, Israel
6 aprilie 2016
