Călătorie pe Drumul Vinului din Prahova Cum se desfăşoară excursia unică în România

0
224

Popasuri la mănăstiri medievale, conace şi crame de top, poveşti despre vinuri şi degustări sunt doar câteva dintre experienţele pe care orice turist ce merge pe Drumul Vinului din Prahova le găseşte într-o călătorie unică în ţară.

Drumul Vinului din Prahova este un traseu cu o lungime de aproximativ 60 de kilometri, care reeditează un segment mai vechi dintr-un drum al vinului folosit în Antichitate de negustorii romani care străbateau Europa. Drumul trece prin localităţile Filipeştii de Târg, Băicoi, Boldeşti, Bucov, Pleaşa, Valea Călugărească, Iordăcheanu, Urlaţi, Ceptura, Fântânele, Tohani, Gura Vadului, Călugăreni, localităţi centrate în jurul Ploieştiului.

Într-o excursie de o zi-două puteţi străbate podgoriile renumite ale judeţului, componente ale marii podgorii Dealu Mare – patria vinurilor roşii din România.

Este o experienţă dedicată poveştilor prin care strugurii se transformă în „aur lichid“, dar şi istoriei – prin descoperirea numeroaselor obiective turistice de pe traseu, conace vechi, mănăstiri medievale, muzee şi crame.

Aceleaşi condiţii ca în Bordeaux sau Toscana

Cu o istorie şi o tradiţie viticolă bogată, care îşi întinde originile până în vremea dacilor, podgoria Dealu Mare întruneşte aceleaşi condiţii geografice şi climaterice ca regiunile Bordeaux şi Toscana. Aici, strugurii se bucură de soare, în medie, cu 14 zile în plus pe an faţă de alte zone ale României. Astfel, boabele au la dispoziţie mai mult timp pentru acumulări calitative şi se culeg doar toamna târziu, când pământul gras, lutos şi nisipos,precum şi generozitatea soarelui i-au umplut de o dulceaţă şi o aromă unice.

În total, podgoria Dealu Mare se întinde pe o suprafaţă compactă, de 70 de kilometri şi aproape 14.500 de hectare, grupând 83 de localităţi răspândite pe teritoriile administrative ale judeţelor Prahova şi Buzău.

Articolul precedentSpectacol al lalelelor la Cavriago, Italia. Spectacolul se va relua la Ungheni!
Articolul următorCRUCEA PLINĂ DE TÂLHARI…
Ioan Popescu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com