Micuţul mogul mediatic, cu marea audienţă, ţinea deasupra capului cătuşele ca dansatoarele de flamenco, castanietele. Din liniştea frunzelelor de pruni, un glas de tunet îi strigă: întinde-ţi braţele pe scut! Pe scut sau sub scut, miratele întrebări curg cu duiumul.
Şoaptele îngheaţă în tăceri. Uimirile se sparg în ţăndări. Şi-a bătut joc de noi soartă. Avem blestemul coşmarului de noapte, ziua. Victimele crizei plătesc criza. În urmă cu 11 ani, în naivitatea fiinţei mele poetice, susţineam într-un proiect de cercetare intitulat „Agresiunea informaţională şi structurile mediatice” că agresarea naţiunilor este concepută astfel încât să se declanşeze concomitent din interior şi din exterior şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc „natural” , de la sine, nu sunt induse de centre de decizie agresoare.
Dacă acceptăm, fie şi numai ca ipoteză de lucru posibilitatea agresiunii informaţionale ascunse, devine evident că o ţara poate fi ocupată fără acţiuni militare considerabile dacă voinţa naţională este paralizată prin fluxuri informaţionale ce cuprind ameninţări şi acţiuni subversive în spaţiul audiovizual şi al tipăriturilor, dacă forţele agresoare, organizate în structuri mediatice acţionează pentru ruperea capacităţii de protecţie naţională. Astfel de acţiuni pot cuprinde:
- injectarea îndoielii cu privire la valorile culturii naţionale; negarea culturii autohtone, proliferarea kitchului, culturii de împrumut şi a subproducţiei culturale; impunerea unui complex naţional de inferioritate culturală;
- crearea unei confuzii naţionale în ierarhia valorică;denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale naţionale;
- politizarea actului de cultură;promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de intitutiile naţionale fundamentale;transformarea actului de cultură într-un apanaj al falselor elite;
- spolierea patrimoniului naţional;
- intoxicarea şi dezorientarea valorilor individuale;
- minimalizarea valorilor prfesionale;
- cultivarea neîncrederii în şine în mediile sociale productive;crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, izolare, singurătate şi de dezaprobare a opiniei publice internaţionale;
- hiperbolizarea unor categorii sociale prin inducerea sentimentului de ridicol, ilogic, derizoriu, caricaturizare;
- excluderea unor categorii profesionale din viaţă socială;
- alimentarea şi declanşarea unor tensiuni inter-etnice şi inter-religioase;
- crearea şi întreţinerea unui sentiment de insecuritate naţională;
- erodarea încrederii în biserică naţională prin deturnarea populaţiei spre secte religioase şi dogme neconforme spiritului naţional;
- supralicitarea produselor din industria publicitară în atacul la bunul simţ, la normele morale, etice, tradiţionale;
- inducerea unui sentiment de inutilitate naţională;
- fragmentarea conştiintei de popor şi exarcerbarea valorilor locale şi regionale în detrimentul conştiintei naţionale. Interferenţa elementelor componente ale acestor fenomene şi mai ales a formelor specifice de depersonalizare naţională le-am sintetizat în ceea ce numesc atac la conştiinţă de şine a unei naţiuni.
În 20 de ani o naţiune poate fi demoralizată şi în 2, maxim 5 ani o ţara poate fi destabilizată. Fascinante frenezii ale zadarniciilor!
