„Cunoscând istoria, eroii, tradiția, ne facem mai sociabili, mai altruiști, mai iubitori de om și de viață.” – Nicolae Iorga
„Declarațiile ambasadorului american la Chișinău nu vin decât să confirme dezastrul politicii externe românești”, este scris într-un articol de ziar. O fi, dar nu se rezumă la atât. Cred că este o politică antiromânească, prin afirmațiile făcute, printre care citez: „Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile provocări”.
Sunt într-adevăr afirmații de o gravitate fără precedent. Dovedesc necunoașterea adevăratei istorii a acestui pământ, îndoctrinarea cu imagini și date false, lucrate în laboratorul „performant” al celor care ne-au furat această parte de pământ și au comis acte grave față de populația românească rămasă sub ocupație. Ne întrebăm dacă cele exprimate au fost din cauza necunoașterii, sau din cauza unei slăbiciuni, a cedării în fața rușilor pentru a nu-i supăra, sau este prefigurarea unui scenariu pregătit, de care nu avem cunoștință?
Să faci asemenea declarații extrem de rău voitoare, extrem de dure, neținând cont nici de realitățile istorice, dar nici de sentimentele rănite ale unui popor greu încercat, mi se pare extrem de grav. Povara unui trecut atârnă greu pe umerii poporului român și în loc să fie înțeles contextul în care s-a ajuns la aceasta, se lovește mai dur, pentru ca lovitura să provoace sângerare, anulând, într-un fel, dreptul românilor la unitate națională.
Rănite sunt cele două părți despărțite, România și Basarabia – respectiv Republica Moldova – , rănită este populația care are aceeași origine, aceeași cultură, vorbește aceeași limbă și are aceleași rădăcini istorice. Nu se ține cont de sentimentele acestor oameni? Lăsați inimile lor să vorbească!
Nu fac o lecție de istorie, dar vreau să punctez câteva date importante care privesc istoria zbuciumată a românilor! Tratate de istorie, cronici, studii vorbesc despre începuturile spațiului de la est de Carpați, încă de la mijlocul secolului al XIV-lea, când voievozii maramureșeni în frunte cu voievodul român Dragoș au trecut munții pentru a crea o pavăză împotriva tătarilor care atacau Transilvania; apoi Bogdan a trecut munții pentru a scăpa de suzeranitatea regelui ungar Ludovic I (1342-1382). De pe malul râului Iza, Bogdan Vodă urmat de mai mulți oșteni, rude și prieteni a trecut prin Pasul Prislop și sprijinit de feudalii localnici din bazinul Siretului și Prutului a declarat independența Moldovei, în 1359, considerat fiind întemeietorul Principatului Moldova, ca stat de sine stătător. Basarabia a fost răpită la 1812 și timp îndelungat, până la revoluția rusă. După cum le era obiceiul autorităților ruse, la început au lăsat organele locale de conducere sub forma unei autonomii locale conduse de boierii moldoveni, pentru ca în câțiva ani să desființeze autoguvernarea, transformând Basarabia într-o gubernie rusească, în care începuse să se manifeste cea mai dură formă de împilare și rusificare cu putință. Deznaționalizarea a fost dură: învățământul, biserica, administrația, totul era în limba rusă, vorbită doar de slujbașii și coloniștii aduși aici în număr mare, pentru a face să dispară cu desăvârșire orice element românesc, la fel cum mai târziu au făcut sovieticii nu numai aici, ca să dispară zeci de popoare despre care a rămas doar amintirea. Boierii care nu se rusificau erau trimiși în Siberia sau nevoiți să se refugieze dincoace de Prut. Pentru exemplificare, lui Alexandru Hașdeu – tatăl marelui cărturar Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1907) scriitor și filolog român născut în județul Hotin, astăzi Ucraina) – , nu i s-a permis să vină în România pentru a-și ridica titlul de membru al Academiei Române, în timp ce fratele mai mare și-a sfârșit zilele în Siberia pentru vina de a fi român.
Un an providențial pentru noi românii, a fost fără îndoială anul 1918, realizarea României Mari, sub înțeleapta domnie a Regelui Ferdinand. Începutul l-a făcut Basarabia – străvechiul pământ românesc dintre Prut, Nistru, Dunăre și Mare – care s-a unit cu România, la 27 martie – 8 aprilie 1918. Era începutul unei reparații istorice, care a continuat cu unirea Bucovinei, la 3 – 15 noiembrie 1918 și s-a încheiat la 1 decembrie 1918 când Transilvania, Banatul și Crișana se uneau cu România. Istoria, dar și literatura a scris despre eroii care au înfăptuit unirea; despre acele momente am scris și eu în cărțile pe care le-am publicat. Nu am să uit niciodată cum la lansarea unei cărți în care am scris despre aceste evenimente, câțiva participanți au luat cuvântul și au vărsat lacrimi vorbind despre Basarabia, devenită Republica Moldova.
Dar, sunt convinsă că oamenii care nu au suferit, nu au citit istorie și literatura scrisă pe această temă, nu pot gândi decât rece și superficial, își însușesc cu lejeritate gândirea tendențioasa a celor ce urmăresc cu viclenie anumite scopuri.
Să ne bucurăm că s-a întocmit o scrisoare către Secretariatul de Stat al SUA, în care s-au punctat detaliat datele istorice, spre a fi bine cunoscute și a fost cerută prezentarea adevăratei poziții a Statelor Unite în această problemă.
După umilele mele cunoștințe, un ambasador trebuie să fie diplomat, iar diplomația este o artă pentru care trebuie să ai talent.
Nicolae Iorga (1871-1940), renumit istoric, om politic, profesor universitar și academician român despre care s-a afirmat că a jucat rolul lui Voltaire în cultura românească, spunea: „Un popor care nu-și cunoaște istoria, e ca un copil care nu-și cunoaște părinții”. Se poate extrapola celor care nu cunosc istoria adevărată a unui popor, dar vorbesc despre ea.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
