Ioana Popescu
Mărturisesc spășită că acest site nu este singurul loc unde eu scriu. În afară de blogul meu, mai există un ziar unde predau săptămânal articole sau interviuri. Despre un interviu pe care vroiam să îl iau cuiva, pentru acel ziar, voi scrie în cele de mai jos. Interviu care nu a fost niciodată publicat. În timp ce lumina cu accente portocalii a apusului îmi bântuie camera, mai mărturisesc ceva. Nu am numai prieteni geniali. Am și câțiva prieteni “vip-i” de mâna a doua sau câteva pițipoance pe care le-am cunoscut în împrejurări televizionistice atunci când încă locuiam în România. În România e destul de des întâlnit termenul de “pițipoancă”. Pentru că, logic, în “țara lui Dracula”, acum, pițipoancele sunt foarte des întâlnite.
Mai nou, pițipoancele au chiar și la 12 ani și își pozează încă de la această vârstă fragedă fundulețul ajuns bombat (în urmă unei “diete” fast food) sau cu ajutorul fotoshopului. Apoi îl bagă pe Facebook. Toate vor să fie Rihanna sau Beyonce-uri. Sau J.Lo-uri. Toate au cur. Pardon, fund. Dar probabil că ele cred că sunt singurele de pe lume care au două perechi de buci, mai mari sau mai mici. În România generației de acum de fete de 12-30 de ani nu mai contează câte cărți ai citit, câtă istorie știi, cine a fost Pitagora, Goethe sau Kant, dar contează, se pare, să ai fundul oarecum asemănător cu al unor fete care se perindă pe la televizor.
Cum acele fete de apar des pe la niște emisiuni mondene nu au niciun pic de cultură dar sunt promovate des de reviste și site-uri (cum că ar avea mașini scumpe și petrec vacanțe de vis pe insule exotice), atunci, la ce bun, au gândit probabil milioanele de adolescente romance, la ce bun repet, să ai și cultură?! Ce, dacă ai cultură ai și “bemveu”? Probabil că nu contează cultura, conchid ele. Căci, desigur, mai gândesc ele senin, va veni un nene de la Strehaia, sau Pitești, Afumați, Pipera sau Străulești sau cine știe chiar Nenea X-ulescu miliardarul (dacă va divorța de soția lui aia operată peste tot), și le va lua.
Le va lua acasă sau le va da o casă. Mai degrabă așa. Plus o mașină, sau două. Cum au văzut că primește nu știu ce fostă manechină tuciurie de la un mare bancher. Deci e cool să nu știi cum trebuie nici o limbă străină și nici măcar limba ta română, dar să o arzi în figuri la plajă, pe prosop, și să îți pozezi fundul.
Așadar, mult prea multe tinere românce au ajuns semianalfabete, dar dezinhibate astfel încât să își expună posteriorul cu șunculițe pe rețeaua lui Zuckerberg. Cum pițipoancele sunt și ele oameni, recent m-am gândit la o prietenă de-a mea tratată nedrept de toată lumea ca și cum ar fi fost o prostituată. Căci una îi ziceau în față prezentatorii tv și alta spuneau ei după ce femeia fusese în platou, să povestească despre “vacanța” din Dubai. Așa că am vrut să îi spăl un pic imaginea, să o destructurez ca să zic așa, astfel încât să se vadă și alte părți frumoase ale acestei femei. Cum că este mama unui copil frumos. Cum că arată încă bine deși are 50 de ani bătuți pe muchie și cum că are și alte preocupări – speram eu, intelectuale – decât să danseze până dimineața “pe manele” în cluburi, în ritmurile San Tropez-istice ale lui Salam, și apoi să cadă în brațele vreunui derbedeu cu mașină în rate, dar cerând totuși, până să ajungă la casa respectivului, așa, de rezervă, “o șaorma cu de toate” de la Dristor.
Amica mea se numește Ana. Dar eu o să îi spun Veta. Veta are 1.65 înălțime dar așa de mult a mers pe tocuri de 15 centimetri, încât ea crede acum că are 1.80. Are totul operat: sâni, nas, pomeți, buze, dar ea spune public că nu și-a făcut “decât tratamente cu mac, miere și tei pentru deschiderea porilor”.
Amica mea vrea să fie vedetă. Așa de tare vrea să intre în lumea asta a vedetelor încât copiază niște vedete autentice, femei care au apărut în filme sau au avut concerte, sau au scris cărți. Dar cum ea nu este pricepută la nimic din toate aceste activități culturale, a încercat să devină creatoare de modă așa că și-a lansat în orașul ei natal, să îi spun Bacău, o linie de costume de baie. Criticii de modă și răutăcioșii au remarcat că de fapt costumele ei de baie marca VETA erau cumpărate de la Dragonul roșu, la reducere. De fapt nu le cumpărase nici măcar ea, ci fusese cu un domn în vârstă care le achiziționase. Plus câteva perechi de accesorii chinezești constând într-o duzină de chestii ciudate albe aducând cu niște aripi de înger. Din plastic. Prietena asta a mea putea să fie salvată de miștourile societății românești la adresa ei, dacă m-ar fi ascultat și dacă nu ar fi mințit cu atâta crasă inconștientă despre originea ei, despre numele ei, despre ce a făcut ea de fapt în Italia și despre vârsta ei. Dar nu a vrut. Îi place, se pare, să se complacă într-o mocirlă simandicoasă plină de gablonțuri, libidinoși și etichete. Multe dintre ele, fake.
După ce mi-a răspuns la întrebări am avut o discuție legată de vârsta ei. I-am spus că nu poți să spui că ai 30 de ani când ai o fată de 25 de ani! Am ajuns la un compromis: 38 de ani. Deja începusem să am o îndoială visavis de acest posibil interviu. Iar când mi-a spus că nu a mai făcut dragoste de ani și ani, deși știam niște istorii amuzante recente de la niște domni despre ea… Of, Ana. Pardon, Veta. “De ce mă minți?”, am gândit eu. Apoi m-am uitat pe profilul fetei ei, ajunsă la vârsta măritișului. Operații estetice. Prost gust. Falsitate. Și același stil superficial de a aborda orice lucru, plus deviza: bărbații plătesc dacă suntem bune cu ei. Că așa și-a crescut prietena mea “puiul”. De altfel, o deviză genralizată pe care au preluat-o de ceva ani mai toate româncuțele fără multă carte. La partea opusă sunt fetele noastre sportive de la Campionatul de la Rio. Care au câștigat niște medalii. Importante. Și care nu au operații estetice și care muncesc de când s-au născut. Câte mai sunt ca ele în această epocă mizera de Românie coruptă și săracă?
Aș vrea să îi iau un interviu pe bune prietenei mele Veta și să o întreb: draga mea, cu câți bărbați ai fost săptămâna asta ca să îți permiți luxul să ai un calculator roz și un telefon cu care să îți faci poze la piscină?
Apoi mă gândesc că și femeile de felul ei, care mint așa cum respiră, sunt oameni. Și că fiecare om are motivul lui și explicația lui pentru orice greșeli făcute în viață. Așa că șterg din memorie răspunsurile amicei mele. Păcat. Cel mai mișto era cel în care îmi spunea că “lupta pentru apărarea delfinilor”. Dacă chiar ar fi fost adevărat, jur că l-aș fi pus cap de pagină. Dar nu era. Era un fake. Știu asta pentru că mi-a zis chiar ea că de fapt vrea să agațe iar un tip în Dubai.
Noapte bună români. Și nu dați în pițipoance. Va trece, sper, și vremea lor.