Teroarea buletinului de vot
TUDOR PETRUT (Los Angeles): Cand m-am dus sa iau posta , insotit de cainele nostru Max care nu pierde nici o ocazie sa se “distreze” la stalpul cutiei postale, si l-am vazut tronand printre scrisorele si reclame neinteresante m-a luat cu ameteli. L-am depus pe bar, intre sticle si pahare, ca pe o bautura alcoolica care sa-ti ia mintile obosite de atata campanie electorala. Il privesc de-atunci, cazut intre o sticla de cognac frntuzesc si una de Pinot Noir din Washington State (bun, foarte bun!) si nu ma hotarasc sa deschid plicul in care zace, impecabil tiparit si impaturit, buletinul de vot prin corespondenta…
Am castigat dreptul de a vota in tara mea de adoptiune, si ca majoritatea emigrantilor ma gandesc serios ca poate ca votul meu conteaza, acolo undeva, dincolo de numere si statistici. E o chestiune de respect fata de o intreaga istorie in care a curs atata sange numai pentru simplul drept de a bifa o cutita pe o bucata de hartie. Dar pentru ca sunt independent din punct de vedere politic, si echidistant ca jurnalist de ocazie, mi-e greu sa balantez jocurile politica ale momentului ca sa ma hotarasc care dintre cei doi candidate are potential de a duce America mai departe. Si pe ce fagas, pentru ca directiile se indeparetaza radical una de alta.
Am apelat asadar la bunul simt politic al co-nationalilor mei votanti. Multi dintre romanii din California pe care-i cunosc simpatizeaza cu partidul replublican, mai ales cei din generatia veche care a trait in communism si carora le miroase a socialism (cu fata umana) de la o posta. Si pentru ca romanul este educat, voteaza pentru o platforma, nu pentru o persoana-candidat , asa cum este caricaturizata in media (sau nu prea in presa democratica a unei democratii traditionale daca esti candidatul democratilor).
Am ajuns astfel la vorbele unui intelept mucalit, prietenul Calin Ciobanu: “ne delectam cu un spectacol de zile mari, o opera rock Les Miserables, show preluat in trei reprize de toate canalele si canaliile din lume. Vodevilul secolului! Intr-o lume normala am vedea in rolul lui Jean Valjean pe Donald Trump (cu parul re-vopsit), iar in rolul suavei Cosette pe Hillary Clinton, in contre-emploi. Asa cum se petrec insa lucrurile in criza asta de moralitate, in criza asta totala, in criza asta de piatra la rinichi a regizorului secret, cei doi au fost distribuiti in rolurile doamnei si domnului Thenardier, iar melodia Master of the House va fi interpretata in terta, cu doamna strangandu-l pe dansul de partile sensibile, iar domnul jucandu-se cu dansa ca-n viata, cu mainile sale peste tot. Spre sfarsit, in piata insangerata cu sange de eroi de la patru’s’opt, pardon saptespte’optzeci’s’noua, nici prea-prea nici foarte-foarte pseudo casatoritii in ale politichiei vor fi fugariti pana la epuizare de ziaristii imbracati in tauri cu ugere pline de lapte fara grasimi. Marsul final va fi imprumutat dintr-o opera de Verdi in care Gavroche va fi impecabil interpretat de catre Anderson Cooper intr-o seara, si Chris Wallace in cealalta.”
Opera bufa imaginata de amicul glumetul nostru amic sumarizeaza, in trei acte, teroarea buletinului de vot. Cu frica ghilotinei in fata militiei care amendeaza lipsa corectitudinii politice, cu teama ca nu ne mai primeste preotul in biserica (desi de ortodocsi nu s-a legat inca nimeni in campania asta electoralal, dar mai e timp), cand la stanga, cand la dreapta parca ambetati de atata scandal, bucatica de hartie care delimiteaza nationalizatul de ilegal este doar o povara care apasa, dar de care nu poti sa scapi. Mai ramane si intrebarea: la ce opera de Verdi se refera domnul Ciobanu in asertiunea sa? Pentru ca e important sa stim, pana se trage cortina si disparem in ceata, la vremea aceea supt oranduirea unui nou presedinte. Ca nu pot sa scriu “presedinta”, ca nu e corect din punct de vedere politic, discriminez impotriva femelor. Ma duc sa deschid plicul buclucas! (Fotografia cu respectivul buletin de vot a fost realizata dupa inchiderea editiei.)
