BERZINTU Lucreţia
CETĂŢENI AI SPIRITULUI UNIVERSAL
Editura ANAMAROL, Bucuresti, 2010, 320 pagini
ISBN: 978-606-8049-50-2 De curând editura ANAMAROL din Bucureşti a publicat nouă carte: „Cetăţeni ai spiritului universal”, datorată unei ziariste române cu un destin aparte. Plecată din Iaşii Moldovei, ea a decis să trăiască în Israel, unde, în pofida a numeroase neînţelegeri şi chiar greutăţi, continuă, cu o obstinaţie nobilă, să slujească, asemenea unei consacrate vestale a scrisului, limba română şi idealurile de conlucrare şi solidaritate universală. După cum subliniază o serie de confraţi, această carte „poartă o semnătură de seriozitate şi probitate profesională: Lucreţia Berzintu”.
Autoarea cărţii, destul de puţin cunoscută în ţară, deşi este prezentă adesea în publicaţii, mai ales on line de pe mapamond, îşi dovedeşte şi prin această recentă apariţie editorială, un talent indiscutabil, dar mai ales – lucru destul de rar în rândurile condeierilor de limbă română – principii morale curate – dar şi „un bun fler profesional!” Spre deosebire de cvasimajoritatea ziariştilor din România, Lucreţia Berzintu nu este un cititor de prompter sau suport de microfon, ci un interlocutor extrem de plăcut, cu un larg orizont cultural, capabilă să confere discuţiei un nivel elevat, interesant, bogat în referinţe cu certă valoare documentară. În plus, Lucreţia Berzintu dovedeşte, faţă de fiecare din interlocutorii ei o vădită prietenie şi consideraţie. Ea nu doreşte să se pună pe sine în lumină, ci, prin întrebări insistente, fără a fi agasante, scoate la iveală date revelatorii pentru personalitatea intervievată. Ea nu are parti pris-uri doctrinare, ideologice sau de altă natură şi, indiferent de opţiunile interlocutorului ei, scoate în lumină contribuţiile celui intervievat la patrimoniul cultural-spiritual sau la viaţa publică românească, la sporirea şi îmbogăţirea valorilor spiritualităţii universale.
Pentru că, şi prin cartea de faţă, Lucreţia Berzintu demonstrează, discret şi deloc triumfalist, că românii de pretutindeni nu sunt doar mâncători de lebede sau cerşetori prin metrouri şi în punctele aglomerate din marile centre urbane ale Europei, ci şi contributori de seamă la promovarea marilor valori spirituale ale umanităţii. Cartea se numeşte, sugestiv şi motivat, credem noi, „Cetăţeni ai spiritului universal”. Prin interviurile cuprinse în acest recent volum, Lucreţia Berzintu nu a urmărit senzaţionalul ieftin, facil, dar modul abil în care conduce fiecare dialog avut i-a permis să pună în lumină şi multe aspecte senzaţionale, fără a cădea în trivial, în mediocritate. Lucreţia Berzintu face dovada descoperirii ingredientelor şi trăsăturilor elevate ale ziaristului cu har şi talent: „responsabilitatea, independenţa, sinceritatea, exactitatea, imparţialitatea, fair play-ul şi decenţa”.
Chiar dacă în ţară, adică aici, în România, cartea a trecut aproape neobservată, obligând-o pe autoare să se întrebe cum se face oare că ea este mai preţuită în străinătate decât în ţara ei natală, apariţia ei a atras atenţia cunoscutului scriitor Dorel Schor, membru al Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limba Română şi al Uniunii Scriitorilor din România, care arată pe coperta acestei cărţi: „O ziaristă româncă, trăitoare în Israel, interesată de fenomenul cultural românesc, pe care îl urmăreşte pe toate continentele…”
***
Lucreţia Berzintu a scris „Cetăţeni ai spiritului universal”, o carte de referinţă pentru arta interviului, o carte care, cu certitudine, va fi avută – obligatoriu, credem, noi, în vedere, ca lucrare model, în toate cursurile şi manualele şcolilor de jurnalistică din România. În acelaşi timp, însă „Cetăţeni ai spiritului universal” rămâne o veritabilă carte de spirit.
Autoarea ei nu şi-a propus să dialogheze doar cu personalittăţi dintr-un anumit domeniu, limitat, de activitate. De aceea, în paginile ei citim interviuri interesante, extrem de bogate în informaţii ce nu privesc exclusiv viaţa şi cariera celui intervievat, ci oferă şi date relevante despre lumea românească, despre aspiraţiile (dar şi eşecurile) unor generaţii mai noi sau mai vechi.
Iată, cred eu, suficiente motive care justifică reluarea inspiratei sintagme: “Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”
