„Cine nu are Crăciunul în adâncul inimii sale, nu îl va găsi niciodată sub un brad de Crăciun.”
– Roy L. Smith
Secolul al XX-lea și iată, începutul secolului XXI, a fost și este continuat de o competiție a doctrinelor și practicilor resentimentare. O tristă aducere aminte cu dorința de răzbunare chinuie pe foarte mulți, fără ca aceștia să încerce binecuvântatul gest al iertării. Nu pentru uitare pledăm, ci pentru sfânta iertare. Iertarea față de aproapele, fie chiar și vrăjmaș, este necesară. Potrivnicii există printre noi și trebuie să găsim soluții de conviețuire cu ei și religia creștină oferă soluții binefăcătoare pentru acest aspect al vieții spirituale. Chiar definiția religiei creștine este cea de religie a iubirii și iertării. Biblia spune: „Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire” ( I Ioan 4,7-8; „Cine nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte” (I Ioan 3,14).
Ne apropiem de ultimele zile ale acestui an 2016. A fost unul însângerat pentru mulți oameni de pe acest glob. Au fost și se continuă războaie, nenumărate catastrofe umanitare. Popoarele vizate nu au avut capacitatea de a le evita, ele folosind o tehnica subumană, demonică, neluată în calcul până acum. Multă ură, mult orgoliu în sufletele oamenilor! Astfel, bucuria sufletelor noastre a fost mereu umbrită de aceste triste întâmplări.
Acum ne aflăm în așteptarea Crăciunului. Un nou Crăciun! Crăciunul despre care a scris cu două secole în urmă, scriitorul englez Charles Dickens, reprezentativ pentru realismul secolului al XIX-lea – „Poveste de Crăciun” – , și care a continuat să fascineze atât pe copii, cât și pe oamenii maturi, fiindcă povestea transcende spiritul sărbătorii Crăciunului, luând în considerare valori precum iubirea, bunătatea și dăruirea. Povestea descrie drama unui bancher lipsit de spiritul Crăciunului și frumuseții acestei sărbători și care, datorită averii sale, ar fi trebuit să cultive tot ce este mai bun în oameni. „Am crezut întotdeauna că sărbătoarea Crăciunului este o perioadă bună, iertătoare, caritabilă, plăcută…” scria Charles Dickens la vremea sa.
Și acum, starea noastră de spirit trebuie orientată spre pace, iubire, compasiune, fiindcă numai așa se cuvine a sărbători Crăciunul, cu sufletele deschise către iubire, dând la o parte gândurile triste, amărăciunea, revolta chiar, provocate de toate întâmplările negative ale anului 2016, de atitudinea arogantă și plină de ură a celor de lângă noi… Să încercăm! Ce ne așteaptă în viitor? Vom trăi (deie Domnul!) și vom vedea! Să lăsăm grijile deoparte în aceste zile și să ne rugăm pentru înțelepciune, fiindcă avem nevoie de ea.
Crăciunul este marea sărbătoare a creștinătății. Este sărbătoarea Nașterii Domnului, trebuie să fie un timp al bucuriei, al păcii și al liniștii sufletești; o perioadă în care primim și dăruim multă iubire și căldură sufletească. Acest lucru se remarcă și în entuziasmul – nepierdut încă –
cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare: cumpărături, ornarea caselor, instituțiilor, magazinelor, pomilor de pe străzi etc. Odată cu pregătirea cadourilor, oferirea lor celor pe care iubim, ne deschidem inimile spre iubire. În aceste zile bunătatea și dreptatea au drum liber spre sufletele noastre. Venerând miracolul din care se trage această sărbătoare, ne reamintim cu drag trecutul istoric și religios, momentul Nașterii lui Iisus în vremea Imperiului Roman condus de împăratul Cezar Augustus, a Israelului guvernat de regele Irod, de Nazaretul în care au trăit Iosif și tânăra virgină Maria, cea vizitată de un Înger care i-a spus că va da naștere unui Fiu…
„Păstorii s-au întâlnit, s-au sfătuit,/ și la drum au pornit,/ locul să găsească unde Fecioara Maria/ pe Hristos avea să-l nască,/ Fiul ei cel Sfânt,/ Om-Dumnezeu pe pământ./ Pruncul în pântecul mamei a-îngenuncheat/ și pe Dumnezeu l-a rugat/ ca Maica să-l nască,/ lumea aceasta s-o cunoască,/ nouă să ne prorocească./ Maria genunchii Fiului i-a mângâiat/ și Dumnezeului s-a rugat/ pentru noi să-l nască./ În acea noapte sfântă s-a rugat/ și pe Iisus ni l-a dat,/ cuvântul spre a-I fi ascultat./ E seara sfântă de Ajun, când noi,/ drumurile le deschidem înapoi;/ la locul lor găsim faptele toate/ cu peste două mii de ani întâmplate.” (În Ajun de Crăciun – din volumul de versuri „O mie și una de poeme”).
Cuvântul „Crăciun” se pare că l-am moștenit din latinescul „creatione” – creație, naștere. Unii spun că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, de înaintea venirii Romanilor, iar alții spun că ar veni din limba slavă, preluat odată cu creștinismul de la slavi. Obiceiurile moștenite pentru sărbătorire diferă de la o zonă la alta a Țării, dar pretutindeni au la bază sentimentul religios.
În seara de Ajun, casele noastre sunt frumos decorate, cu nelipsitul Pom de Crăciun („O, brad frumos cu cetina tot verde/ Tu ești copacul credincios/ Ce frunza nu și-o pierde…”), cântat în atât de multe limbi de pe glob, își primesc colindătorii. Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun își trage originile de la popoarele germanice. Tradiția s-a răspândit în restul Europei și apoi în toată lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice.
Colindatul este cea mai răspândită tradiție, alcătuit din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri și gesturi. Originea colindelor se pierde în timpurile îndepărtate ale istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase și au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul țării. Ele creează o atmosferă de sărbătoare și bună dispoziție. Doar în anul 1940, în anii cumpliți ai celui de al Doilea Război Mondial, când ostașii români mureau cu miile pe front, și uneori după arestările din regimul comunist, se cânta tristul colind de care îmi amintesc: „Moș Crăciune, Moș Crăciune, dacă vii și pe la noi, să-mi aduci te rog Bătrâne, pe tăticul înapoi…”.
Viața de astăzi, individuală și socială, cu problemele ei materiale copleșitoare, ne îndepărtează uneori de adevărata viața spirituală, aruncând între materie și spirit un văl întunecos. Sărbătoarea Crăciunului fiind o sărbătoare a sufletelor noastre, oamenii dau la o parte acest văl, Crăciunul să devină, în fiecare an, Sărbătoarea Bucuriei, când Cerurile se leagă de Pământ, când fiecare dintre noi redevine copil prin curățenia gândurilor și își deschide sufletul către Domnul, cu credință și iubire.
Să uităm în aceste zile ale Sărbătorii Crăciunului de necazuri, tristețe, violență, sărăcie, să ne îmbogățim cu credința în Dumnezeu, să respectăm tradițiile frumoase ale neamului, să fim bucuroși!
Crăciun fericit tuturor! La mulți ani 2017!
Vavila Popovici – Carolina de Nord
