Revelion de vis…a insemnat ca am ajuns cu bine la destinatie cu “salupa grabita” a domnului Nelu Carpov , ca ne-am cazat in camerele de 4 * (care erau calde si spatioase), ca am sorbit cu vrednicie o ciorba de peste si abia apoi un vin fiert, ca ne-am odihnit “ca pe spini” in asteptarea “orei de prezentare la Revelion” (in vederea evenimentului Greta se imbracase cu o rochie superba, iar eu ma “instalasem” intr-o cravata “inaugurata” atunci), ca am mancat si am baut “personalizat” (sub atenta supraveghere a domnului Paul Novac, F&B Manager Green Village, care a fost un veritabil “inger pazitor” al turistilor spre “simtirea lor de bine” la trecerea dintre ani, care s-a “realizat” in prezenta unei masive piramide de pahare de sampanie, ca am urmarit un grozav COR AL DOAMNELOR DIN SAT (cum scria pe pliantele de prezentare a Revelionului…pacat ca nu au inregistrari pe you tube, sa va fi oferit si dumneavoastra), ne-am delectat cu GEAMPARAUA DOBROGEANA…
iar grupul TANDEM nde-a oferit o lirica Balada a lui Ciprian Porumbescu, dar si cateva din hiturile PHOENIX. Insa grupul Dinamic din Tulcea a fost cel ce a dinamizat seara…
LAURENTIU BUTUC , General Manager GREEN VILLAGE Sf. Gheorghe
ne-a oferit un interviu in exclusivitate, din care am selectat cateva declaratii:
“
In urma cu un an, cand am planificat sezonul, am gandit sa aducem ceva deosebit si in inima Deltei…si in inima turistilor si ce am realizat zilele acestea, de Craciun si de Revelion, a demonstrat ca e posibil.
Acest resort Green Village a fost construit in perioada 2004 – 2005, deci practic intram in al doisprezecelea an de functionare. Perioada aceasta a demonstrat ca un loc ca acesta poate supravietui si continua la nivelul actual doar prin pasiunea celor care l-au creat si celor care-l intretin si mentin, pasiune atat pentru locul acesta unic, pentru oamenii din zona, pentru unicitatea peisajului.
Daca veniti primavara sau vara, veti vedea ca uneori nici patru sau cinci zile nu sunt suficiente pentru a descoperi tot ceea ce ofera zona: soare, plaja, mare, Dunare, natura, obiceiuri, traditii, aventura, pescuit, relaxare.
Ceea ce fac aici fac din pasiune. M-am atasat de aceasta zona, iar cu echipa cu care lucrez acum in resort am reusit sa facem si performanta si sa oferim celor care vin un sejur de neuitat.
Pentru cititorii acestui interviu, pe langa traditionalul LA MULTI ANI, as dori sa le spun ca cred ca Delta…si Sf. Gheorghe…si resortul Green Village ar putea sa faca parte din acele locuri care merita vizitate macar o data in viata.
Delta Dunarii – prin pozitia ei geografica, prin ceea ce ofera – este o locatie unica, unde gasesti o parte din istorie, din traditii, obiceiuri; aici inca timpul sta in loc si, cu siguranta, pe langa frumuseti si ospitalitate, exista inca lucruri asa, din suflet, in constiinta noastra, a tuturor romanilor.”
Revenirea la Tulcea am facut-o tot via Murighiol (cu salupa domnului Nelu Carpov), iar de la Murighiol am beneficiat de “ospitalitatea unor revelionisti extraordinari”, Claudiu si Cristina, care ne-au “imbarcat la bordul masinii lor” (in timp ce ne-au vorbit despre modul cum au descoperit Green Village, cum doamna Cristina a hranit “cainii deltanezi” cu ciocolata s.a.m.d.), iar la finalul “aventurii noastre revelionistice” in Delta le-am oferit posibilitatea ca finalul acestui reportaj sa le apartina (si am inregistrat opiniile lor pe reportofon):
“
Este prima oara cand ne facem Revelionul in Delta, in urma unei vizite la un supermarket ne-a picat in mana un pliant, am vazut acolo ca era singura oferta pentru Romania, ne-am hotarat sa mergem la acest complex si impresia este una foarte placuta. Pot sa spun ca o sa recomand cu caldura cunostintelor si prietenilor sa vina sa petreaca aici cateva clipe de vis, in mijlocul naturii, iar noi ne promitem noua insine ca vom reveni !”
(se pare ca Revelionul a trecut, la ora cand scriu aceste randuri ma gandesc deja la sarbatoarea de Sf. Ion de maine, le urez asadar tuturor Ionilor si Ioanelor LA MULTI ANI !…Cine stie, poate intr-o zi ne vom intalni cu totii “la capatul bratului Sf. Gheorghe, la capatul Dunarii, la capatul anului, la capatul lumii…”)