Andrei Gamarț – expoziție de artă contemporană

0
10
Expuse, lucrările sunt ca un puzzle sau ca un poem- Andrei Gamarț, expoziție de pictură contemporană
Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino vă invită la cea de-a cincea expoziție, simezele galeriei găzduind 21 dintre lucrările artistului Andrei Gamarț.
“Ca să înțeleg mai bine procesul, trebuie ca <<eu>> să părăsesc (pe cât se poate) zona safe a <<subiectului>> care observă, simte și judecă, și să cad în derizoriul <<obiectului>>. Trebuie să devii o imagine. Nici existență, nici opusul ei. Doar sugestie. Poate de asta câteva lucrări din serie sunt foarte personale, prezența subiectului fiind doar anunțată în lucruri (cum e în lucrarea <<Vizita>>- camera unde stau).
În același fel, întunericul anunță lumina. Un experiment sociologic realizat prin anii ’60-’70, a demonstrat că un reper într-un spațiu străin poate crea un comportament de grup. Un grup de oameni a fost izolat într-o cameră întunecată. Ulterior, s-a aprins un punct luminos în încăpere și toți participanții la experiment s-au îndreptat spre sursa de lumină. În sensul acesta, pictura nu mai e doar un obiect spre care îți îndrepți atenția, e mai degrabă o relație, în care te angajezi. E ca și cum te-ar aborda un necunoscut pe stradă, un necunoscut cu o oglindă. De asta mizez mult pe un caracter relațional al creației (vezi David White). Fiindcă o relație îl poate schimba pe individ, e ca și cum i-ai deplasa mai întâi centrul de greutate, făcându-l instabil și vulnerabil, ca mai apoi să-și regăsească singur din nou stabilitatea și forța.
Expuse, lucrările sunt ca un puzzle, sau dacă vrei – ca un poem. Fiecare imagine atinge un anume punct sensibil, modelând o experiență autonomă. Cumulate fiind, aceste experiențe ar trebui să formeze o stare de ansamblu, o propoziție. Lucrarea trebuie să rămână neterminată. Să lași celuilalt libertatea de a-i găsi continuarea dorită”, povestește Andrei Gamarț.
Expoziția rămâne deschisă până la data de 10 Martie 2017.
Articolul precedentDespre ELEGANȚĂ
Articolul următorThe Sound of Silence
Mădălina Corina Diaconu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com