„COLOSUL CU PICIOARELE DE LUT”

0
79
Demon-strațiile din România au fost orchestrate  și mai ales FINANȚATE, conform „teoriei transpirației”, de „agenturili” străine, Dragnea dixit. În principal de „companiile multiraționale”, dar și de miliardarul „ȘOROȘ”, care destabilizează guvernul maghiar al lui Orban Viktor și guvernarea lui Trump, cu aceleași meșteșugite procedee. Ăștia au ce au cu Dragnea, Orban și Trump, cei trei mai tari bărbați ai lumii actuale.
Dragnea s-a spovedit în acest sens pastorului Gâdea de la Atena3, (post recent amendat de audiovizual). Agresiunea din afara țării era menită să dea jos ingenioasa ordonanță de urgență nr. 13, „nocturna”, care trebuia să  șteargă dosarele care-l incriminează pe Dragnea și fosta lui nevestică Bombonica. Sutele de mii de români ieșiți în stradă nu ar fi făcut-o din proprie dorință, ei fiind în realitate îndrăgostiți de Dragnea, dar și-au vândut conștiința pe un pumn de galbeni. Ai lui Soros și ai multinaționalelor, jos capitalizmul! Nu din conștiință civică au stat în frig în fața guvernului, cu căței și purcei, nu din opinii anti-corupție…
Asemenea enormități jignitoare pentru cei care au demonstrat dar și pentru cei ce au investit bani în astă țară și au creat locuri de muncă (evident, companiile și Soros) nu puteau fi rostite decât în studioul unde pastorul cu nume de călău tot dă din cap aprobator și nu scoate barda și nu taie nici un cap.
Domnul Niță a ieșit din hibernarea pesedistă, spunând că nu poate concepe ca totul să fie în mâinile unui singur conducător, a COLOSULUI CU PICIOARELE DE LUT, „președintele Dragnea”. (Încă nu e președintele Republicii, cum își dorește de fapt). Puterea acumulată de un singur om este tot mai viu contestată de partidu` condus cu mână de fier. Cine-l contrazice, piere, precum domni ca primarul de la Iași sau europarlamentarul Ivan. Între două călătorii „lungi” mârâie chiar și Ponta.
În Statele Unite cele două partide au și aripioare contestatare și păreri diverse. În demoncrația ortodox-pesedistă însă, indisciplinații o pățesc, c-așa vrea domnul cu mustață peste strungăreață. Cine dă din gură, va primi un cap în gură, după cum se va vedea mai jos.
Limbajul procurorului Paul Dimitriu a făcut știri de presă. Acesta îi cerea comisarului Manolachi să îl anunțe pe un “golan” să vin la declarații la sediul DNA că “vreau să îi dau un cap în gură.” Este de notorietate fostul nostru Băsescu, care a dat la propriu un cap în gură unui vânzător stradal. Probabil e un obicei strămoșesc, mult îndrăgit. Violența, dacă nu trece la acțiune, măcar rămâne în limbajul național. Adrian Năstase anunță că PSD a primit o palmă peste cap. Deraierile de limbaj se produc și la primii oameni în stat. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că în România, toată lumea “face gargară cu corupția, de până seara, numai cu corupția în gură stau”… Mâncă corupție pe pită. „În Piață  au ieșit la demonstrație și câinii,” mai zicea Tăriceanu. În privința demonstrațiilor pe care le fac câinii în capitală Tăriceanu ar fi trebuit să diferențieze animalele bine crescute de maidanezii care, în mahalalele capitalei sfâșie copii și mâncat recent o femeie.
*** În colocviu la RealitateaTv Mircea Geoană, cu vocea scoborâtă, a respect, a dezinformat fără să vrea spunând că premierul Grindeanu, e, în fine, un bănățean. Nu ne miră că a pierdut la alegeri Geoană, el  nu prea știe pe ce lume se află. Grindeanu se trage tot din Oltenia, chiar dacă a studiat la Timișoara. N-o să apucăm noi vremea să mai vină și câte un bănățean la timonă.
*** Școlit în PRM, campionul scandalurilor și propagandist PSD, Codrin Ștefănescu este ba invitat, ba dat afară din studiourile unor televiziuni unde utilizează tehnica mesajelor-răget, adică  ridicarea vocii peste interlocutor și chiar mediator. La concurență cu seniorul Nicolicea. Prin contrast cu glasul domol al lui Dragnea, social-democrații își au și ei „vuvuzele” de făcut gălăgie.
***  Și Vasile Dâncu a atacat  PSD și Guvernul: „Majoritățile obtuze nu au cum să câștige, își creează dușmani imediat și detonează țara.” Există însă și o “minoritate disperată” care devine “turbulentă”. “Majoritățile pot fi majoritati obtuze, mai ales atunci cand sunt conduse de elite slabe. Majoritatea obtuză se poate așeza la putere disprețuind tot ce nu intră în sfera sa de interes imediat, majoritățile obtuze pot disprețui dialogul, comunicarea. In aceste cazuri, majoritățile obtuze se pot deșira incet, deoarece se pierde pe drum puterea numărului. Putem avea si majorități fără cap. Trebuie să oprim gloata câștigătoare să ia intreaga societate ca pradă de război și să devasteze arealul social. O victorie în alegeri nu crește nivelul de inteligența și înțelepciunea celor care o compun. Ceva de care majoritățile uită, este vorba de CRITERIUL fundamental: criteriul civilizației și respectul contractului social. Elita majorității caută să domnească și să sugrume”. S-a întâmplat deja ceea ce ne povestește filosoful din dealul Clujului. „Iar in contextul actual majoritățile obtuze nu au cum să câștige, își creează dușmani imediat, se detonează fără să vrea.”
*** Așadar, la baza mișcărilor de stradă în România nu se găsește Soros. Domnul Dâncu a spus-o foarte clar.
Există alte probleme vizavi de acest personaj bizar. Miliardarul american George Soros, foarte ostil faţă de Donald Trump, l-a criticat dur pe noul preşedinte al Statelor Unite, catalogându-l drept un „ucenic-dictator“ care va eşua în mandatul său. Octogenarul a fost susţinător fervent al democratei Hillary Clinton în campania electorală americană. Valoarea activelor deţinute de George Soros s-a redus cu circa 1 miliard de dolari după alegeri, potrivit relatărilor din presă. Alt adversar al lui Soros este, alături de Dragnea, Orban Viktor, premierul maghiar, care a declarat: “Trebuie să vedem că în apă sunt carnivori periculoşi. Este imperiul internaţional al lui George Soros, cu bani uriaşi, şi cu artilerie grea internaţională. Totuşi, eu consider că s-a umplut paharul, prin faptul că organizaţiile lui George Soros lucrează permanent ca să transporte imigranţi în Europa cu sutele de mii. Ţările sunt transformate în gări, oricine poate intra şi ieşi. În fine, prin demontarea regulilor de protecţie economică, vulpile sunt lăsate în coteţul cu găini să se bucure de lipsa unei competiţii. Şi nimeni nu e de vină, dacă vulpile întotdeauna câştigă. Iar oamenii hrăniţi cu forţa cu idei utopice s-au săturat de îngâmfarea unor politicieni care cred că au întotdeauna dreptate.” Parcă ar fi o aluzie la demonstrațiile democratice din România.
*** Asociatia „Fundația Soros pentru o Societate Deschisă” figurează cu Ilona Mihăieș – Director la filiala din Timisoara. Cum bărbații români sunt propulsați adesea de soțiile lor, această Bombonica de Timiș a reușit să-l facă pe Mircea Mihăieș profesor universitar, redactor-șef la Orizont, director adjunct al fostului ICR și „Scriitorul anului 2016”. Cum să nu devină atunci Timișoara Capitală culturală europeană? COTIDIANUL anunță că „suma totală decontată de Mircea Mihăieş la ICR este de 254.448,74 RON. Din analiza datelor de mai sus se observă că o pondere însemnată au cheltuielile de cazare internă şi transport intern, situaţie explicabilă prin faptul că Mircea Mihăieş are domiciliul în Timişoara, iar ICR i-a suportat în aceşti ani cazarea în Bucureşti, precum şi deplasarea acasă! Şi la Mircea Mihăieş, toate aceste cheltuieli se făceau pentru a-i întreţine obrazul subţire, astfel încît omul să se simtă obligat şi să scrie cît mai vîrtos împotriva oricui îndrăznea să critice regimul Băsescu! Dar aceste cheltuieli erau dublate şi de veniturile uriaşe pe care soţii Mihăieş le obţineau din alte activităţi. După cum rezultă chiar din Declaraţia sa de avere, Mircea Mihăieş încasa, în acelaşi timp, de la ICR un salariu anual de 49.768 RON, de la Universitatea de Vest 54.763 RON, la care se adăuga suma de 20.412 RON, primită de la Uniunea Scriitorilor, precum şi suma de 36.662 RON, primită de la Evenimentul zilei, România literară şi Editura Polirom! Adică un total de 161.605 RON într-un singur an! Familia lui Mircea Mihăieş mai încasa prin Ilona Mihăieş, soţia scriitorului, 11.072 RON de la Fundaţia Soros, pe care chiar Mircea Mihăieş i-a lăsat-o ca moştenire, după ce el însuşi a fost ani de zile în conducerea acesteia! Ilona Mihăieş mai încasa 22.788 RON de la Centrul Euroregional pentru Democraţie (!) şi 34.580 RON de la Asociaţia pentru promovarea femeii din România (!) Toate aceste sume ameţitoare ar trebui să-i pună pe gînduri pe toţi scriitorii români…”
*** „SCANDAL URIAȘ”, cum titrează mai nou Antena3 maimuțărind RomaniaTv, alt post care a fost amendat recent. Casele domnului Iohannis o interesează major pe doamna piteșteancă Grecu de la Antenopoulos3. Căsuțele din Sibiu sunt mult mai mici decât palatele alde Dragnea sau Videanu. Ore întregi din emisie ea strigă, să vină președintele să explice, acum au niciodată, apoi urmează cooptarea ucraineanului Savaliuc, reporter special, care a răstit strigătura: ”Să demisioneze Iohannis, să plece la catedră, unde îi este locul”. Numai că nu mor caii când vor câinii. Uriașele scandaluri acoperă cu totul problemele externe și eterne ale țării. Televiziunile țin adevărate lecții juridice. În acest timp salariile unor categorii de medici vor fi diminuate cu 5-15%. Dragnea cheamă toți primarii la o întrunire unde, în aplauzele unanime, deplânge lipsa de activitate a acestora de teama DNA. Nu că ar fi o problemă reală, dar de la acești primari vin voturile, așa că trebuie să li se dea câte o satisfacție în depistarea dușmanilor comuni – luptătorii anti-corupție.
Reapar și noile impozite și taxe, pas cu pas. Deocamdată conducătorii auto sunt vizați. Se vor mai recupera ceva bani, că-i cam goală vistieria după cadourile electorale. Deci taxa de poluare sub formă de vignetă. “Există și mijloace moderne, combinate, și din acestea ne-am inspirat Budapesta”, a declarat Constantin. În loc să construiască o infrastructură ca la Budapesta, Bucureștii strâng bani. Primarul Timișoarei se declară total împotriva „taxei ” și spune: „Sunt uimit de această intenție a guvernului. Eu, ca liberal autentic, sunt adeptul unei fiscalități cât mai relaxate, principial vorbind. Desigur, înțeleg și accept că, uneori, se impun taxe pentru descurajarea unor fenomene negative. Dar, în cazul în speță, mi se pare inadmisibil să-i șicanăm pe oameni cu o asemenea taxă, când, de fapt, noi – guvernul și administrațiile publice locale – nu ne-am făcut mai întâi propriile teme, și anume: n-am construit centuri auto ocolitoare, n-am construit pasaje, poduri, n-am lărgit artere, n-am creat artere noi, n-am introdus sisteme inteligente de control a traficului, n-am dezvoltat transportul în comun, n-am creat infrastructura pentru mijloace alternative, cum ar fi bicicletele, etc. etc. Așadar, sunt împotriva «taxei Daniel Constantin»!”
Mai sunt resurse de unde se pot scoate bani. Casa Poporului trebuie folosită și ea cu mai multe tipuri de acțiuni. Se organizează în mărețele spații baluri, nunți, gala valsului vienez acompaniat cu șnițel vienez. În România este multă veselie și diversitate temperamentală. Nu știm aproape nimic despre evenimentele ce se petrec în străinătate. Dar nici nu trebuie. Ne avem doar pe noi înșine și trebuie să ne tolerăm unii pe alții.
*** ROVANA PLUMB, re-numită în minister după recenta remaniere, s-a aflat în fruntea unei contrademonstrații organizată de PSD în capitala Munteniei, la Târgoviște, unde credeam că demonstrează comuniștii împotriva executării lui Ceaușescu. Un singur post de televiziune a filmat uluitoarea demonstrație, în urma căreia doamna Plumb a spus:
“Suntem astăzi aici noi, românii, noi, dâmboviţenii, pentru că vrem o Românie normală, pentru că vrem să ne apărăm votul din 11 decembrie şi pentru că vrem să susţinem Guvernul Grindeanu. (Se susține și singur, dar trebuia ca național-șovinismul din această parte a țării să se opună președintelui german Klaus Werner Iohannis, n.n.). Românii ştiu că noi vrem să guvernăm în folosul lor, de aceea ne-au dat încrederea şi ne-au dat votul lor pe 11 decembrie. Adversarii noştri politici, în loc să-şi recunaoscă („recunaoscă”, n.n.) înfrângerea, au vrut să distrugă PSD şi să distrugă speranţele de bunăstare ale poporului român. Noi ştim că România nu poate fi sufocată şi nici divizată. România nu poate să fie ameninţată, abuzată. (Nici măcar sexual, n.n.). Am jurat cu mâna pe Biblie (desigur, la investitura de la Cotroceni, după remanierea guvernamentală, n.n.) că vom apăra această ţară (cine dumnezeu o atacă? N.n.) şi că vom aduce prosperitate în România. Ne-am angajat că vom reface tot ceea ce au stricat guvernările de dreapta şi tehnoicrate („tehnoicrate”?, n.n.). Vom aduce bunăstarea în România. Noi vom fi cei care vom lupta la Buxelles („noi, târgoviștenii”? N.n.) pentru interesele românilor. Avem astăzi cea mai puternică echipă politică. Îl avem pe Liviu DRAGNEA, un lider (drag, n.n.) cu viziune şi principii politice pe care le apără Sorin Grindeanu, premierul care va aduce prosperitate în România”, a spus ROVANA PLUMB în faţa manifestanţilor.
După aceea George Bacovia a rostit noua variantă a poeziei „PLUMB”. Iat-o, tradusă de mine:
„Din nou e-n minister Rovana Plumb;
Ne va-mbrăca-n european veștmânt.
Stă Dragnea în barou și bate-un vânt
Dinspre coroana sa de plumb.
Rovana va aduce bani de plumb
Și flori de plumb, și-am început să strig –
Cum că bugetu-i mort… și este frig…
Și încercăm un zbor cu-aripi de plumb”.
A CONSEMNAT ERWIN LUCIAN BURERIU
                                                (În foto Rovana Plumb instigând la Târgoviște)
Articolul precedentDe Dragobete in “Bucuresti, capitala iubirii”
Articolul următorANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME – STARPRESS 2017
Erwin Lucian Bureriu
Erwin Lucian Bureriu. Studii universitare: Facultatea de filologie, Universitatea de Vest. Debutează editorial la Editura pentru Literatură Bcurești, în 1968, cu poezie. În același an devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. I-au apărut cărți de poezie, proză, eseistică. Redactor la radio și televiziune, Timișoara și București, secretar general de redacție la revista Orizont, Timișoara, patron de librărie și publicist în țară, Germania, Canada, SUA. Premii: al Societății Observatorul din Toronto, Canada și al Societății Helion. Editează online revista Occidentul și devine blogger la San Francisco în 2009. Are cărți în curs de apariție. Este activ în presa de specialitate și pe blogul Altera Pars.