„Astăzi este ziua mea, an de an a fost aşa…!
R.E.L: Sunt alături de tine în emisiunea dedicată zilei tale de naştere şi la petrecerea de după, la care m-ai invitat. Paul, câţi ani ai?
Fuego: Da, Elena, este 23 August 2010 şi împlinesc 34 de ani.
R.E.L: La mulţi ani cu sănătate, Paul, nu numai azi ci în fiecare zi lăsată de Dumnezeu pe pământ!
Fuego: Mulţumesc la fel, Elena. Când eram mic, ştii şi tu că era sărbătoare mare de 23 August iar în Turda peste tot fluturau steaguri. Eram tare mândru şi le spuneam părinţilor: uitaţi-vă de ziua mea s-au pus steaguri în tot oraşul (râdem amândoi).
R.E.L: Paul, eu ştiu, dar spune-le te rog cititorilor cine este Fuego de fapt?
Fuego: Nu sunt o vedetă, sunt un simplu artist care cântă pentru oameni.
R.E.L: De unde acest nume de scenă?
Fuego: Am ales numele din 50 de cuvinte luate din dicţionarul spaniol.
R.E.L: Ştiu că te-ai născut la Turda, la doar câţiva kilometri de Războieni, locul în care m-am născut eu. Ce a însemnat copilăria pentru tine?
Fuego: Copilăria pentru mine, pe lângă joacă, a însemnat şi foarte multă muncă! Din copilărie am învăţat că trebuie să muncesc foarte mult, atât la şcoală, cât şi la lecţiile de chitară şi de actorie. Doamne, cât am cărat în spate chitara! Copilăria, Elena, pentru mine o reprezintă cei şapte ani de acasă – acei ani care m-au învăţat să fiu om!
R.E.L: Cum îţi imaginezi bătrâneţea?
Fuego: Cineva mi-a spus că voi ajunge către suta de ani şi voi fi un bătrân frumos (Paul râde). Mi-ar plăcea să cred că aşa va fi… Bătrâneţea trebuie luată exact ca şi tinereţea, ambele constituie o parte din viaţă.
R.E.L: Aşa este. Bătrâneţea este acea părticică din viaţa noastră, viaţa care nu este altceva decât o clipă ce desparte naşterea de moarte. Fiecare dintre noi trăieşte această clipă aşa cum şi-o face. Am eu o poezie care ştiu că îţi place, o poezie pe care am intitulat-o “Clipa”:
Omul n-o ştie,
n-o vede,
n-o ia în seamă.
Uneori o cheamă,
sau o blesteamă.
Atunci când devine fior
o scrie,
o cântă,
o poartă
Ca pe propria-i soartă.
Atenţie dar:
Clipa nu e un har,
ci e drum
sau hotar!
Fuego: Superbă poezie! Viaţa poate fi foarte frumoasă, dar şi foarte tristă. Eu mă voi strădui să iau doar ce e mai bun din ea. Mi-aş dori ca atunci când voi fi bătrân, în momentul când voi privi în urmă, să văd că am realizat foarte multe.
R.E.L: Când m-ai invitat să-ţi văd la tine acasă biroul, am fost impresionată de numărul mare de diplome şi trofee pe care le-ai obţinut până acum şi de albumele în care ai strâns cu grijă sute de fotografii şi articole din diferite ziare şi reviste, din ţară şi din străinătate. Te felicit, le-ai meritat pentru că eşti un artist deosebit!
Fuego: Mulţumesc, Elena, dar vreau sa-ţi spun că mă voi retrage peste câţiva ani. Aşa cred eu că e bine. Nu am de gând să fiu pe scenă până la adânci bătrâneţe…Îmi imaginez o bătrâneţe frumoasă, dar nu singuratică! Vreau să am doi sau trei copii. Şi ştii de ce? Eu am fost singur la părinţi şi tare mult aş fi vrut să am şi eu un frate sau o soră cu care să mă joc, apoi, mai târziu să ne spunem unul altuia bucuriile şi necazurile, aşa ca între fraţi.
R.E.L: Exact acelaşi lucru l-ar fi dorit şi Monia, fata mea, dar a fost doar ea. Acum însă, are doi copii, un băiat şi o fată tare drăguţi. Îmi spui, Paul, care a fost cea mai mare realizare şi cel mai mare eşec?
Fuego: Cea mai mare realizare a fost atunci când am debutat în muzică. S-a întâmplat la Festivalul de la Mamaia din anul 1993, unde nu am luat niciun premiu, pentru că lucrurile erau aranjate (totul e pe pile şi pe relaţii în lumea asta, în absolut orice domeniu…), or dacă avea să fie “corect şi transparent” sunt sigur că luam măcar o menţiune. Cel mai mare eşec? A, da, poate că a fost atunci când nu am luat carnetul de conducere (râde)! Dar am dat a doua oară şi l-am luat, învăţasem mai bine.
R.E.L: Da, dar conduci foarte bine. Am fost în maşină cu tine de multe ori şi pot spune asta. În legătură cu carnetul de conducere, la fel am păţit şi eu. Proba scrisă am trecut-o. Pe vremea când am dat eu examen de şofer trebuia să faci aşa zisul poligon în câteva minute, parcă 3 minute, nu mai ştiu exact. Asta presupunea mers printre jaloane, mers înapoi, parcare stânga, parcare dreapta, după care conducere prin oraş. Parcarea laterală dreapta m-a făcut să nu mă încadrez în timp şi am dat din nou această probă. Pentru că vorbim despre maşini, Paul, care a fost cea mai frumoasă vacanţă de până acum?
Fuego: Cea din Quweit. A fost o vacanţă pe care am petrecut-o muncind. Am fost împreună cu Laura Stoica – o valoare care a intrat deja în istorie. Dumnezeu să o odihnească în Pace! Ţin minte că am văzut un oraş în deşert, era o altă civilizaţie, un alt mod de viaţă. M-a impresionat! A fost deosebit, a fost “altfel”, probabil de asta îl numesc cel mai frumos turneu şi cea mai frumoasă vacanţă de până acum.
R.E.L: Spune-mi te rog ce înseamnă pentru tine a te odihni?
Fuego: Bună întrebare. A te odihni înseamnă a merge la teatru sau a urca pe un vârf de munte şi a te uita cât de frumos a creat Dumnezeu lumea.
R.E.L: Are Fuego slăbiciuni?
Fuego: Ca tot omul. Cred că sunt un gurmand înrăit! De fiecare dată nu reuşesc să mă opresc (zâmbeşte). Ţincură de slăbire din 1993, de când am debutat şi tot nu reuşesc să slăbesc. Cu siguranţă că mâncarea este una dintre slăbiciunile mele. Îmi place ciorba cu smântână şi la fel sarmalele.
R.E.L: Ce loc ocupă sportul în viaţa ta?
Fuego: Nu fac sport. Acesta este unul dintre regretele mele cele mai mari, dar crede-mă că nu am timp. Dacă aş putea, aş juca handball. Îmi place foarte mult!
R.E.L: Care ese viciul de care nu poţi scăpa?
Fuego:Uite, sunt sincer cu tine: pesimismul. Sunt într-o continuă luptă cu mine însumi, uneori gândesc prea negativ, iar acest lucru îmi displace! În rest: nu beau, nu fumez, nu sunt dependent de cafea.
R.E.L: Fară cafea, ţigări şi băutură se poate trăi. Eu nu beau decât trei-patru cafele pe an iar celelalte două nu mă intereseaza nici pe mine. Şi culoarea ta preferată îmi spui care este?
Fuego: Ai să fii uimită, negru.
R.E.L: Acum fac o legătură. Mi-ai spus despre cura de slăbire. Înseamnă că preferi negrul pentru că e culoarea despre care toată lumea spune că te arată mai subţire iar albul te îngraşă. Eşti foarte bine aşa cum eşti nu te mai gândi la cure de slăbire. Spune-mi Paul, cum reacţionezi la critică?
Fuego: Întotdeauna mă stăpânesc. A fi iubit de toată lumea, înseamnă a fi Dumnezeu, or eu nu sunt Dumnezeu. Eu sunt de părere că în momentul în care eşti criticat de oamenii care nu te iubesc, trebuie să ştii să întorci şi celălalt obraz, pentru că aşa a făcut şi Isus.
R.E.L: Eu ştiu, dar te las pe tine să le spui cititorilor cine te critică pe tine?
Fuego: Ne iubim şi ţinem foarte tare unul la celălalt, dar mama, ea mă critică de fiecare dată când observă ceva, după ce ma vede pe scenă sau pe micul ecran. Imediat îmi spune: ai făcut asta, nu ţi-a stat bine…Toţi îmi spun că le-a plăcut spectacolul sau unde m-au văzut în emisiuni şi mă felicită, îmi trimit mesaje frumoase, numai mama mă critică.
R.E.L: Mama ta te iubeşte aşa cum numai o mamă o face. Ce bine ar fi să fie toate mamele aşa cum este mama ta! Paul, spune-le te rog cititorilor ce lucruri importante ai făcut în ultimul timp?
Fuego: Am avut turnee naţionale de care m-am bucurat cu succes! Spectacolele s-au jucat şi la Chişinău. În unele localităţi precum Ploieşti, Botoşani, Iaşi, în turneul COLIND PENTRU PĂRINŢI, ai fost şi tu alături de mine şi mă bucur. Am avut turneul din primăvară, în treizeci de oraşe, cu spectacolul CE FACI ASTĂ SEARĂ TU?, despre care am discutat cu domnul Alexandru Arşinel şi se va juca şi pe scena Teatrului Constantin Tănase. Am lansat albume de colinde, de muzică uşoară.
R.E.L: Şi eu sunt mândră că am fost alături de tine în spectacolele COLIND PENTRU PĂRINŢI, realizate şi prezentate de tine. La fel am fost şi la spectacolul CE FACI ASTĂ SEARĂ TU?, la Ploieşti, spectacol care mi-a plăcut foarte mult şi care merită să fie jucat la Teatrul Constantin Tănase. Felicitări, eşti un interpret şi un regizor foarte bun! Cu ce te-ai ocupa dacă nu ai face ceea ce faci acum?
Fuego: Cred că aş fi fost un preot desăvârşit! Asta a fost vocaţia mea de înainte, însă Dumnezeu a decis să fiu artist.
R.E.L: Ai încredere în oameni?
Fuego: Da, dar până la un anumit punct.
R.E.L: Cum vezi tu societatea în care trăim?
Fuego: Cu mai multe sau mai puţine defecte. Trebuie să acceptăm lumea aşa cum e ea fiindcă, ştii cum se zice: “Pădure fără uscăturinu există”.
R.E.L: Ţi-e frică de moarte?
Fuego: De moarte ştiu că nu trebuie să îmi fie frică. Moartea trebuie să o priveşti frumos, toţi murim într-un final. Tu ştii ce greu este să îţi pierzi părinţii. L-am pierdut în martie pe tata şi nici acum nu mi-am revenit. Elena, pe mine tata nu m-a certat niciodată. De ce oare a plecat atât de repede? Nu pot să-mi explic.
R:E.L.: L-am cunoscut pe tatăl tău. Chiar ne-am întâlnit la ziua mamei tale în decembrie, apoi eu am plecat în Australia şi m-am întors la începutul lunii martie. M-ai sunt a doua zi şi mi-ai spus plângând că tatăl tău s-a stins. Am fost la Cluj alături de tine, la înmormăntare. Nici eu nu pot să-mi explic cum s-a întâmplat. Tatăl tău era tânăr, un om minunat, dar moartea nu întreabă pe nimeni, atunci când îţi vine rândul, atunci pleci şi laşi în urma ta durere în sufletul celor care te-au iubit. Venim pe rând şi mergem pe sărite, spune un proverb. Nimeni nu scapă de “marea trecere”.
Fuego: (oftează). Regret că nu mai e cu mine şi cu mama (o lacrimă se prelinge din colţul ochiului stâng). Crede-mă că am învăţat să preţuiesc şi să mă bucur de persoanele care îmi sunt alături.
R.E.L: Dacă ai putea face o incursiune în trecut, ce ai schimba?
Fuego: Aş schimba oamenii! Uneori suntem prea răi, mult prea răi, Elena. Când am zis “oamenii”, m-am inclus şi pe mine.
R.E.L: De cine îţi este dor acum?
Fuego: De bunica şi de tata.
R.E.L: Când vei fi o persoană împlinită?
Fuego: Când voi cânta la Metropolitan din New York, la Scala din Milano sau la Covent Garden. Deocamdată am cântat la Palatul Naţional din Chişinău, dar e un lucru extraordinar şi ăsta (râde)!
R.E.L: Un proverb/motto/maximă care te călăuzeşte?
Fuego: Cânt pentru că prin muzică trăiesc.
R.E.L: Care sunt “eroii” vieţii tale cărora le-ai spune un sincer “mulţumesc”?
Fuego: Primul om de muzică pe care l-am cunoscut a fost Jolt Kerestely. Stai, stai că trebuie neapărat să-ţi spun ceva la care mă gândesc de multe ori cu plăcere. Am ajuns cu trenul în Gara de Nord din Bucureşti. Eram cu mama şi nu ştiam unde să mergem, ca să mă asculte, să vadă dacă am talent. Am uitat să-ţi spun că am venit aici cu mama ca să mă facă artist. Asta era dorinţa ei. Şi ştii de ce? Pentru că ea nu a reuşit să-şi împlinească acest vis şi atunci a vrut neapărat să ajung eu artist. Am ajuns aşadar cu mama la Poştă şi am luat cartea aceea groasă de telefoane, care ştii că era pe vremuri. Unde să mergem?, m-a întrebat mama. Să dăm telefon la un compozitor mare, ne-am hotărât şi am începurt să răsfoim cartea până am ajuns la litera K unde am dat de numele lui Jolt Kerestely. Am găsit trei numere de telefon în carte. În fine am sunat, l-am găsit pe compozitorul Kerestely, care foarte amabil ne-a primit, m-a ascultat şi după ce ne-a spus că el nu lucrează cu copii ne-a trimis la compozitorul George Grigoriu. De aceea spun că eroii vieţii mele sunt două nume care m-au adus pe scara muzicală la care mă aflu acum, şi anume: compozitorii George Grigoriu şi Petre Găluşanu. Toate realizările mele muzicale le datorez lor, fiindcă ei m-au lansat în muzică, ei mi-au dat lecţii de canto, ei m-au dus la radio pentru prima dată şi apoi la televiziune. Deosebit a fost pentru mine Grigore Vieru, marele poet basarabean, care a scris versuri pentru cantecele mele în ultimii trei ani. Niciunul dintre ei nu mai este acum în viaţă, Dumnezeu să-i odihnească în pace acolo unde sunt! Am o frumoasă colaborare cu Jolt Kerestely, pe care îl preţuiesc. Voi lansa un CD cu melodii create de cunoscutul nostru compozitor, chiar în toamna acestui an. Două dintre melodii sunt “Scrisoare necitită…” şi “Viaţă de artist”.
R.E.L: Cunosc melodia “Viaţă de artist”, ai interpretat-o în emisiunea pe care o prezinţi la TV Favorit, emisiune în care am fost invitată şi eu. Este o melodie foarte reuşită şi care cu siguranţă va deveni şlagăr. Uite, Paul, ştiu că îţi plac versurile mele şi îţi ofer volumul de poezii CÂT MAI E VREME, ediţie bilingvă română-spaniolă, care a apărut în aceste zile. Aici ţi-am dedicate o poezie, “DAR”:
Lui Paul Surugiu – Fuego, cu preţuire
Azi cu pana şi cuvântul
Aştern gândurile mele,
Ca să afle-ntreg pământul
Doruri, vise ardelene.
Rânduri scrise pe hârtie
Oamenii să le citească,
Dincolo de timp să ştie
Limba noastră românească.
E dovada cea mai sfântă
Prin care vreau să se afle
Că în viaţa asta scurtă
Tuturor le-am fost aproape.
Este tot ce-a putut gândul
Vouă să vă las în dar:
Dragostea, versul şi cântul,
Numele de ardelean.
Fuego: Nu există viaţă îndeajuns pentru câtă poezie este pe lumea aceasta. Dragostea şi poezia nu mor niciodată. Ele se cer mereu reinventate. Cântecul şi poezia sunt portdrapelul meu, care, ca şi iubirea, trebuie să triumfe. Voi citi cu placere poeziile tale, Elena, pentru că ştiu cât de frumos scrii şi dacă îmi permiţi voi alege versurile care se vor potrivi pentru viitoarele mele melodii.
R.E.L: Ar fi o onoare pentru mine, Paul, şi nu pot decât să îţi mulţumesc. Încă o dată LA MULTI ANI!
Fuego: Mulţumesc şi eu, Elena.
