Problema este de mare interes. Primul aricol (Anexa I) a aparut in Romania Mare, romare.ro, in USA in Clipa / clipa.com, in Germania in agero-stuttgart.de, de aceea readuc in memorie cateva momente din istoria ideii si faptei privind statul la romani. Pentru ca in lipsa dialogului moldo-valahilor cu Roma, statul lor s-a rebizantinizat, el mimeaza numai colaborarea cu vestul.
Astazi trei milioane capsunari si trei de salariati din economia de piata asigura supravietuirea a patru milioane de pensionarii si un milion jumatate de bugetari. Dupa marirea pensiilor, salariilor, numarului functionarilor pe datorie si curba de sacrificii (25% reduceri de salar) Washingtonul / FMI asigura „ca nu vor mai fi alte taieri salariale“. Statul e falimentar si depinde de occident.
Statul crestin
Nicolae Iorga vedea in statul moldo-valahilor un Bizant dupa Bizant (450 p.), falimentar fara refacerea unitatii dintre ortodocsi si catolici. Constantinopolul ca si Bucurestiul sunt macinate de o boala incurabila. La fel vede Mircea Eliade in Anexa II. Mihail Realea canstata in 1928: “O ţară adusă la sapă de lemn, batjocorită şi umilită. Un stat unde minorităţile protestează mereu, fiindcă li se calcă drepturile… o ţară care şi-a pierdut busola morală şi dreptatea şi care se zbate în expediente de aventură de la o zi la alta, între protestarea internă şi dispreţul străinătăţii. Căci nu este o ocazie în care ţara noastră să nu primească reproşul, ori umilinţa străinătăţii.”
Din perspectiva crestina, omul este inzestrat cu drepturi si calitati pe care statul trebuie sa le protejeze si promoveze. In acest caz statul merita respect, in caz contarar el isi pierde legitimitatea. In vremea Mantuitorului existau opt imperii. Azi Roma crestina a cucerit lumea.
De doua milenii lumea e impartita in Imperiu, Limes si Barbari. Primul da tonul si este azi Lumea I, dezvoltata, occidentala, UE / USA / NATO / OECD. Limesul este Lumea II, in curs de dezvoltare la periferiea Imperiului. Barbarii sunt lumea III, vesnic subdezvoltati si subventionati.
Sfantul Imperiu Roman, Uniunea Europeana, Lumea I, dezvoltata, garanteaza drepturile omului: Libertate, Dreptate si Pace, model de urmat pentru toata lumea, chiar si pentru cei de alta credinta. Valoriile, normele crestine sunt percepute si promovate azi ca standarde de civilizatie universala.
Intre Sfantul Imperiu si Barbari, greco-ortodocsi au dezvoltat o cultura, civilizatie de Limes greu de integrat de imperiali. De aceea statele de la Limes, care inconjoara Imperiul trebuie sa se decida de partea cui sunt. Romania si Moldova sunt la Limes. Care sunt perspectivele lor.
De la Roma la Moscova (a III-a Roma)
Romanii, urmasii Imperiului Roman de Apus, pierd legatura cu Roma 395, iar dupa marea Schisma 1054, greco-slavii le impus o ierarhie ortodoxa antilatina, contra naturii lor. Asa au ajuns romanii in afara normelor si valorilor Imperiului. Ei sunt priviti cu neincredere de greco-pravoslavnici pentru ca sunt de latini si de occidentali pentru ca sunt singurii romani greco-ortodocsi.
In aceasta situatie Sfantul Imperiu ii insarcineaza pe maghiari si pe polonezi romano-catolici, sa-i aduca pe romani greco-ortodocsi pe carea adevarului. Maghiarii percep aceasta misiune apostolica milenara ca mandat de maghiarizare, ceea ce e intolerabil. Polonezi n-au ocupat Moldova si sunt mai generosi, vezi opera cronicarilor moldoveni si vizita papei polonez Ioan Paul II la Bucuresti. Primele state romanesti ca maduva greco-ortodoxa bizantina intra in conflict cu Sfantul Imperiu si dupa caderea Constantinopoluilui, si cu Imperiul Otoman, asa ca sute de ani valahii din Ardeal erau numai tolerati de romano-catolici, iar la sud si est de Carpati de turco-musulmani.
1600 Mihai Viteazul intelege dilema si taie nodul gordian cu ajutorul Ligii Crestine, Papei de la Roma, Imparatului Sfantului Imperiu unde gaseste intelegere, sprijin, dar proiectul lui de reunificare si emancipare statala esuiaza din cauza ortodoxiei, nu fara a fi un model de urmat. Un secol mai tarziu, Liga Creştină crează în Ardeal condiţiile unirii romanilor cu Roma. Maghiarii, slavii, grecii sunt fireste inpotriva ei, dar unitii redescoperă latinitatea lor la Roma şi ideile lor ajung şi la Bucureşti si Iaşi unde se confruntă cu ideile greco-slave şi cele laice, iluministe franceze.
Dupa Unirea de la 1700, Biserica greco-catolica si Corifeii Scolii Ardelene pun bazele Proiectului de emancipare nationala, statala. In timp ce la „Mica Roma“, Blaj, se scria cu litere latine si se gandea din nou in normele, valorile crestine universale romane, moldo-valahii erau dependenti de politic si spiritual de sultanul turco-musulman, patriarhul greco-ordodox ori de Tarul de la Moscova.
Astfel in timp ce Biserica Unita, Coriferii Scolii Ardelene puneau bazele renasterii nationale, domnitorul Dimitrie Cantemir in loc sa se orienteze si el spre occident, prefera „a treia Roma“, Moscova, si face o aliata cu rusii, cu Petru cel Mare, cu consecinte dezastruoase. Pe de parte astfel s-a subminat astfel unitatea – care proiect national, statal este de preferat, cel al Corifeilor Scolii Ardelene, Roma, sau al moldo-valahilor, Moscova? -, iar pe de alta parte turco-musulmanii si greco-ortodocsii speriati de primejdia uniri cu Roma a tuturor romanilor si de ascensiunea celei de a treia Roma, Moscova, intronizeaza la Bucuresti si Iasi numai greco-ortodocsi fideli din Fanar.
Sub grecii si rusii
1711-1821, sub “mafia greceasca” statul moldo-valahilor se degradeaza: “Toate dregatoriile, dupa spusele fratilor Mecedonschi, de la prima pina la ultima, sint cumparate cu bani. Dregatoria de vistiernic se cumpara de la domn si era platita pina la jumatate de milion de lei si mai mult. Ispravnicul de judet isi cumpara functia sa anuala pentru douazeci si treizeci de mii de lei, dupa bogatia populatiei din acel judet ,… pentru postul de mitropolit se platea un milion de lei etc.”
Greco-fanariotii nu faceau distinctie intre bugetul tarii si interesul lor strain de neam. Pe de alta parte monopolul comercial garanta preturi de rechizitie de circa cinci ori mai scazute decit preturile mondiale. Asa ca “pe la inceputul veacului al 19-lea Principatele Dunarene pareau a merge deadreptul spre peire” si taranimea practica o economie de subsistenta. Dar in razboaiele ruso-turce, primii castiga incet dar sigur teren in Principate si fanariotii Sultanului si Patriarhului sunt inlaturati.
1829-1856, in perioada regulamentara, “mafia fanariota” e inlocuita de “orasul parazitar” xenocrat cu “usilor deschise” spre vest. Acum evreii incep tranzitie spre capitalism. “Le pays était le plus arriérés d’Europe. Quatre-vingt-dix pour cent de sa population de 5 millions et demi d’habitants était composée de paysans ignorants … Les Juifs y formaient la seul classe moyenne, pratiquement la seul classe intelllectuelle, et le commerce des pays passait ordinairement par leurs mains.”
Desfiintarea monopolului asupra comertului si fiscalitatii fanariote au influentat pozitiv agricultura, asa ca boierii imbogatiti se orienteaza spre Paris, capitala sec. 19, unde curentul laic, cultural, francmason cucereste elita moldo-valaha. Acelasi fenomen il intalnim si la rusi, care inclinau si ei spre protestantism si cultura ca paleativ lipsei de unitate spirituala dintre Moscova si Roma.
Proiectul francez laic
După Adunarea de la Blaj din 1848, emanaţie a Şcolii Ardelene, emanciparea blocata de maghiari devine reală, dar la scurt timp Viena acceptă dualismul austro-ungar şi românii sunt supuşi din nou maghiarizării, mai ales că ierarhi ai Bisericii Unite au trecut pe nesimţite pe linia maghiară. În lupta de ideii dintre uniţi şi curentul cultural iluminist francez, care provin din surse diferite, dar sunt ambele provestice, moldo-valahii refuză Unirea cu Roma, optează in mod manifest pentru cel laic.
Dupa proiectul Corifeilor Scolii Ardelene (Roma), a lui Dimitrie Cantemir (Moscova), acesta e al treile model laic, cultural, eminamente al moldo-valahilor (Paris). Iata esenta acestui proiect al liberarilor lui I.C. Bratianu formulat intr-un memoriu adresat Imparatului Frantei, Napoleon III.:
“Constituirea acestui stat român ar fi cea mai frumoasa cucerire, ce Franta a facut-o vreodata afara din teritoriul sau. Armata statului român ar fi armata Frantei in Orient, porturile sale dela Marea Neagra si de pe Dunare ar fi antrepozitele comertului francez, si din cauza abondentei lemnelor noastre de constructie, aceste porturi ar fi tot odata santierele marinei franceze; produsele brute ale acestor avute tari ar alimenta cu avantagiu fabricele Frantei, care ar gasi in schimb un mare debit in aceleasi tari. In fine, Franta va avea toate avantajele unei colonii, fara a avea cheltuielile ce aceasta ocazioneaza.” Daca înlocuim Franta cu UE, programul e inca de actualitate, dar e politic incorect.
Decaderea Imperiului Otoman si infringerea Rusiei în razboiul Crimeii, au permis Unirea Tarii Românesti cu Moldova si reorientarea spre vest. Incercarea lui Cuza de reorientare spre Roma a Principatului, obedient Sultanului si Patriarhul grec, s-a izbit de rezistenta ortodoxa in cooperare cu laicismul cultural francez. Eludarea fudamentului religios a cooperarii româno-occidentale a dus la diminuarea influentei Scolii latiniste unite cu Roma la sud si est de Carpati pina in zilele noastre.
Regii germani
Dupa exilarea lui Cuza, romano-catolicul Karl von Hohenzollern-Sigmaringen vine cu misiunea de a realiza cooperarea cu vestul fara a mai pune la indoiala obedienta duhovniceasca si soborniceasca a Constantinopolului si Moscovei. Lipsa de perspectiva reala a proiectului moldo-valah mascat de stralucirea curentului cultural francez laic era legitimat acum si de o dinastie germana.
Iata ce remarca Mihail Eminescu: “Astazi avem cele mai liberale institutii, suveranitatea poporului, coduri de legi franzuzesti, consiili comunale etc. Ne merge de aceia mai bine? Nu, de zece ori mai rau, pentru ca noile institutii nu se potrivesc cu nivelul nostru cultural. Nu se potrivesc cu fortele productive de care dispunem, nu se potrivesc cu puterea nostra economica. Noi trebuie sa ne ostenim acum mai mult pentru intretinerea acestui aparat de stat modern scump si inutil.” Regatul nu a depasit niciodata statutul de periferie furnizoare de griu, petrol si lemn spre vest.
1918, crearea statului român unitar, a presupus alianta cu apusul din timpul razboiului si prabusirea imperiilor de la granite. Dar si dupa Marea Unire, a invins din nou curentul cultural, laic, mason, mult sub asteptariile momentului istoric. Crearea unei mari Dioceze unite cu Roma, reintegrarea autentica a intregii suflari românesti in civilizatia occidentala a esuat si in Romania Mare.
Greco-pravoslavnicii nelinistiti de legaturile strinse a românilor ortodocsi cu apusul chiar si in mantia laica, fara a pomeni de primejdia unei eventuale uniri cu Roma, au ridicarat imediat rang mitropolitului valah in cel de Patriarh. Spre deosebire de toti patriarhi greco-ortodocsi, cel de la Bucuresti este imbracat in alb, ca papa. Apoi concordatul si unirea religioasa sunt boicotate.
Astfel a fost ab ovo pecetluita soarta tari, care prin Nicolae Titulescu la Geneva celebra tranzitia societatii moldo-valahe spre vest intr-o franceza fara cusur, iar la Bucuresti se perpetuau cutume greco-fanariote antioccidentale si linia politica trasata de Bizant si liberalii masoni ai lui Bratianu.
“Orasul parazitar” (cite un milion de maghiari, germani, evrei si români occidentalizati) a blocat emanciparea celor 16 milioane de români. Totusi, copii de tarani s-au indreptat spre orase si scoli unde s-au izbit de adversitatea orasului xenocrat, care nu-i accepta. Conflictul a generat Legiunea “Arhanghelului Mihail” cu ortodoxia ca maduva ideologica si fascismul apusean ca model.
Decalajul economic dintre Regat si Transilvania si fata de occident n-a fost depasit, asa ca regele Carol II renunta la fatada democratica, tara-i dezmembrata si el fuge. Politica de supravietuire a 2/3 din stat a reusit sub maresalul Ion Antonescu, dar cind rusii ajung din nou in Basarabia, elita interbelica incearca revenirea sub patronaj apusean, dar esuiaza pentru ca ei au renuntat la influenta in România 90% in favoarea lui Stalin, care reface, de la Baltica la Adriatica, Cortina pravoslavnica, ortodoxo-comunista, impotriva tuturor influentelor occidentale, religioase sau culturale.
Regatul regilor germani 1878-1945 “a fost o mare fictiune prin care orasul xenocrat traia pe seama satului românesc” (Mihail Manoilescu) si era o constructie subreda, pentru ca in loc sa continue politica de Unire cu Roma promovata de Biserca unita, de Cuza si dorita de toti ardelenii dupa primul razboi mondial, dinastia de Hohenzolern-Sigmaringen s-a lasat corupta si a urmat linia greco-fanariota si cea culturala, laica pro-occidentala liberala, pana la dezastru.
Proiectul sovietic
In preajma si pe toata perioada razboiului mondial II, existau trei alternative pentru România:
(1) Germania national-socialista a lui Adolf Hitler urmarea dezmembrarea tarii, apoi autohtonii urmau a fi impinsi spre rasarit, Transnistria.
(2) Anglo-americanii percepeau blocajul “orasului parazitar” moldo-valah, lipsa infrastructurii, a asistentei medicale, suprapopulatia de la sate, analfabetismul si propuneau: “South-Eastern Europe should industrialise on its own, on the “Russian model”, (by which we do not mean Communism).” dar in final au cedat estul Europei rusilor.
(3) Moscova oferea moldo-valahilor, ca model de depasire a subdezvoltarii cronice, dictatura de dezvoltare, o forma laica a despotiei orientale, bizantine, practicata deja de pravoslavnici cu succes, si pentru traditiile ortodoxe din Balcani, un sistem usor de implementat.
Stalin a continuat opera inaintasilor sai pravoslavnici. A ocupat militar tara, a instalat la conducere agenti sai cominternisti, evrei Ana Pauker, Valter Roman etc. si a eliminat tot ce era prooccidental: Biserica Unita, intelectualii provestici etc. Apoi a fost refacuta structura statului despotic bizantin si opturarea totala a tuturor legaturilor cu vestul. Vezi KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov de Andrew & Gordievski, Londra 1990, Bucuresti 1994:
5. Unificarea tuturor partidelor intr-unul singur, avind grija ca toate rolurile cheie sa revina acelor oameni care apartin serviciilor noastre secrete.
6. De la conducatorii de organizatii locale de tineret in sus, in pozitiile de conducere se vor repartiza oameni desemnati de serviciile noastre speciale.
9. Se va urmari ca functionarii (exclusiv organele de securitate si din industria minelor) sa aibe retributii mici. Aceasta se va refera indeosebi la sfera sanatatii, justitiei, culturii, respectiv la cei care detin functii de conducere.
12. Se ver exercita presiuni asupra serviciilor publice in sensul ca acestea sa nu acorde acte doveditoare a proprietatii asupra pamintului.
13. Politica fata de mica gospodarie taraneasca urmeaza acest curs pentru a face gospodaria particulara nerentabila. Dupa aceea trebuie inceputa colectivizarea. In cazul in care ar interveni o rezistenta mai mare din partea taranilor, trebuie redusa impartirea mijloacelor de productie, repartizarea lor. Concomitent cu cresterea obligatiilor de predare a cotelor. Daca nici asa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura sa nu poata asigura aprovizionarea cu alimente a tarii, astfel ca necesarul sa trebuiasca acoperit din import.
- 14. Trebuie facut totul ca hotaririle si ordinile – fie acestea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – sa fie nepunctuale.
- 15. Trebuie facut totul ca anumite cazuri sa fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii si institutii, insa nici una dintre lel sa nu aibe drept de decizie inainte de a se consulta cu celelalte.
24-26. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbata. Trebuie popularizate discutiile cu muncitorii care se ocupa de problemele actuale legate legate de productie, respectiv cele care critica trecutul si problemele locale. Nu se vor inlatura cauzele fenomenului in discutie.
27. Luarile de pozitie ale conducatorilor bastinasi pot avea coloratura nationala sau istorica, dar acestea nu pot duce la unitate nationala.
32. Trebuie extinsa birocratia statului in cel mai inalt grad in toate domeniile. Este admisa critica activitatii organelor administrative, insa nu se admite nicidecum scaderea numerica a personalului si nici functionarea normala a aparatului birocratic.
35. Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuiue sa fie inlaturati profesorii de valoare care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupare de de oameni numiti de noi, avind un nivel de pregatire slab sau mediocru. In manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii.
38 –40. … campania de acuzare a nationalismului si sovinismului. Trebuie ca reprezentatii opozitiei sa fie inchisi sau lichidati …
44. Se va cauta ca acei care lucreaza in diferite functii indiferent cât de mici, sa fie schimbati si inlocuitti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati.
45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate sau in mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.
Dupa dezmembrarea statului si crearea a doua state românesti – RSS Moldova a fost pusa sub ascultarea Patriarhului de la Moscova si rusificata -, si punerea in practica cu succes a programului KGB de mai sus, Nikita Hrusciov si-a retras Armata Rosie si conducerea a fost increditata, delegata presedintilor autohtoni fideli liniei greco-slave.
Presedintii moldo-valahi
Nicolae Ceusescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu, toti ortodocsi moldo-valahi, membri marcanti, activisti ai Partidului Comunist Roman, continua modelul bizantino-fanariot binecunoascut cu ingrediente din modelele antioccidentale ale greco-pravoslavnicilor mascate de curentele culturale occidentale la moda si liberalitatea masonica laica.
Ideia Corifeilor Scolii Ardelene este diluata si de slabiciunea Bisericii Unite, marginalizata, dar mai ales de faptul ca acesta a acceptat inca din se. 19 linia politica si religioasa maghiara, in contradictie flagranta cu programul initial al Corifeilor. Astfel in zilele noastre la Bucuresti Partidul Maghiarilor UDMR a preluat misiunea de reorientare a moldo-valahilor spre occident. Agentul Budapestei, revolutionarul Lazlo Tökes ii reprezinta pe romani la cel mai inalt nivel in Parlamentul European.
In afara de Partidul Mghiarilor, curentele culturale occidentale, masoneria liberala si laicitatea sunt putinele punti subrede pe care se realizeaza de bine de rau un contact cu lumea occidentala.
Vizita tuturor presedintilor la Roma s-a soldat cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea si cu aderarea tarii la UE / NATO. Dialogul cu Roma, conditie initiala pentru integrarea autentica nu are insa loc.
Pentru a vedea ca presedintii moldo-valahi ortodocsi taraie dupa ei „lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei Constantinopolului si Moscovei“ e suficient sa comparam Directivele de mai sus ale KGB-lui si realitatea din zilele noastre, folosid acelasi punctaj. Dar daca Directivele KGB de dupa razboi a fost jumatate de secol secrete, astazi atat gandirea, orietarea Moscovei cat si rezultatele acestei politici la Bucuresti sunt accesibile tuturora:
5.-6. Din decembrie 1989 la conducere tarii au venit activisti de partid pregatiti de Moscova, esalonul doi periferizat de Ceausescu. Fara ca ei a fi desemnati probabil de serviciile rusesti, reactivarea a celor cu studii in URSS este evidenta.
9. Functionarii, indeosebi din sistemul sanitar, cultura au in continuare salarii mici. Exclusi de la aceasta practica sunt in continuare cei din Servciile speciale.
12. Dificultatea retrocedarii proprietatilor, a caselor este notorie, inca nerezolvata.
13. Transformarea gospodarii taranesti in nerentabila este in curs. Metodele sunt indentice cu cele de dupa razboi. De la distrugerea bazei materiale, pina la importul de produse.
14.-15. Hotaririle si ordinele cu caracter juridic, economic sau organizatoric au un caracter haotic. Ordonantele de urgenta modifica unele legi abia adoptate de Parlament.
24.-27. Disparitia flotei, degradarea transporturilor, ca si popularizarea criticilor trecutului este o realitate. Nu se inlatura insa, cauzele fenomenelor in discutie. Critica financiara, coruptieia generalizata e la ordinea zile de decenii, asa ca pana si organele UE s-au resemant.
32. Extinderea birocratiei corupte. România este considerata, in mediile de afaceri, ca cea cu cel mai ridicat risc de instabilitate legislativa.
38. Cu invectivele ca Nationalism, Sovinism este discreditat si astazi interesul national.
44.-45. Degradarea invatamintul (taraba de vindut diplome), ca si selectionarea si promovarea cadrelor, genereaza in rindul tineretului sentimentul neputinei si inutilitatii. Pe marea majoritate a studentimii nu-i mai intereseaza nici o manifestatie politica.
Clasa politica s-a imbogatit peste noapte prin privatizare, comisioane sau furind pur si simplu miliarde din banul public cu credite neperformante, comision, etc. In spatele imaginii democratice, rezervata apusenilor, se prolifereaza degradarea socio-economica. Majoritatea populatiei si-a creat o cultura a supravietuirii si a coruptiei ca forma de protest social. Piata neagra este de 50%.
Dupa Revolutia din 1989, România se afla pe primul loc in Europa la mortalitatea prin TBC, boli cardiovasculare, respirarorii si are cea mai crescuta mortalitate infantila si generala si o medie din ce in ce mai scazuta de viata. Venitul majoritatii populatiei saracite se duce pe mîncare, care nici ea nu este corespunzatoare calitativ. La asta se aduga consumul enorm de alcool 75-218g / cap de locuitor / zi. Consecintele sunt permanentizarea subdezvoltarii si alterarea starii de sanatate.
In acest sens observatiile lui Mircea Eliade din Pilotii orbi (Anexa II) sunt de o actualitate greu de trecut cu vederea, ca si cele ale unui profesor britanc, care consemneaza acuma la fel de resemant: “România cunoaste la aceasta ora stagnarea, promovarea mediocritatii si a coruptiei … nimeni nu mai crede in nimic. Un popor care timp de sase decenii a abandonat lumea civilizata, a pierdut acum nu numai gustul democratiei, dar si sensul directiei si vointa de a se reface. Românii au intrat intr-o faza de sinucidere colectiva: Nimeni nu-i poate ajuta si nici nu vor sa fie ajutati.”
Perspective
Ideia, programul emanciparii nationale, statale a tuturor romanilor o gasim la Corifeii Scolii Latiniste. Daca acest proiect ar fi fost tredus in fapta, atunci statul roman n-ar fi dezmembrat acum in doua si ar fi fost aproape de nivelul statelor romano-catolice surori, Italia, Franta, Spania.
Fapta unitatii nationale apartine insa moldo-valahilor greco-ortodocsi, dar Principatele dunarene, apoi Principatul, Regatul si Republica nu au apartinut niciodata de Sfantul Imperiu, iar astazi numai Romania, fara Moldova, apartine de UE occidentala mai mult de jure, decat de facto.
Dihotonia dintre ideie si fapta genereaza un conflict greu de musamalizat, chiar daca Biserca Unita a fost desfiintata, marginalizata, accepta linia maghiara si Corifeii sunt retalmaciti. De fapt moldo-valahii vor sa fie posesorii si ideii si faptei nationale, ei vor sa fie model de urmat de toti romanii.
2010/11 integrarii vine in Romania papa Benedict XVI. De rezultatele vizitei depinde soarta unirii moldo-valahilor cu Biserica universala, integrarii lor in lumea occidentala, conditie sine qua non a depasiri degradarii social-politice, urmare a decalajului dintre idee si fapta in constructia statului.
Anexa I.
Statul la români
Iată cum vede evoluţia statului la români un poet, George Astaloş: “Românul este un maratonist/ care a luat-o la fugă/ acum două mii de ani,/ a greşit traseul/ şi continuă să alerge/ pentru că nu găseşte sosirea.”
Realitatea se pare că-l confirmă, pentru că statele românilor – Transilvania, Moldova şi Ţara Românească – s-au adaptat, de-a lungul timpului, intereselor imperiale greco-musulmane, ruso-pravoslavnice şi occidentale. Care-i situaţia, începînd cu perioada interbelică? Statul din România interbelică a fost o ficţiune, prin care “oraşul parazitar” (cîte 1 milion de autohtoni occidentalizaţi, de evrei, de germani şi de maghiari) trăia pe seama a 16 milioane de ţărani. Mihail Manoilescu a propus o strategie de înlăturare a “creolilor” prin concentrarea deciziilor şi resurselor în mîinile unui stat naţional puternic. Românii urmau să înlocuiască, să înlăture 4 milioane de “creoli” parazitari şi să demareze modernizarea socio-economică prin ei înşişi. Comuniştii au aplicat acest program ca dictatură de dezvoltare. Legăturile de subordonare faţă de metropolele apusene au fost reduse. Din “oraşul parazitar” au rămas doar sechele, iar raportul dintre sat şi oraş, ţăran şi orăşean s-a schimbat fundamental. Această politică de emancipare socială, de mare succes, a fost întreruptă în 1989 prin lichidarea lui Nicolae Ceauşescu de către “creoli”.
După Revoluţie, primul preşedinte, Ion Iliescu, pregătit la Moscova, şi prim-ministrul Petre Roman, nepotul rabinului de la Oradea, au început demontarea statului: “şi-au luat mîna de pe economie”, au degradat aparatul productiv, importat din Apus, calificîndu-l “un morman de fiare vechi” şi “au făcut un pariu cu agricultura” catastrofal. Astfel, lichidarea libertăţii economice a românilor a fost pecetluită, pentru că statul era singurul instrument care le permitea menţinerea unui echilibru între interesele celor 10 milioane de salariaţi români veniţi de la ţară şi cele ale economiei mondiale.
Între economia de piaţă, democraţie, integrarea în structurile euro-atlantice şi bunăstarea materială a fost pus un stupid şi iresponsabil semn de egalitate, cei care îndrăzneau să atragă atenţia asupra degradării statului şi a consecinţelor dezastruoase asupra românilor fiind imediat stigmatizaţi şi marginalizaţi ca neo, criptocomunişti, xenofobi, antisemiţi, nostalgici, securişti, extremişti ş.a.m.d. Prăbuşirea economiei şi transformarea majorităţii salariaţilor în “inutilizabili” nu au diminuat nici entuziasmul preşedinţilor Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, nici pe cel al noii “clase politice”, care a preluat din mers mesajul corupţiei, clientielismului, nepotismului “oraşului parazitar” interbelic şi nici elanul procapitalist al electoratului. Un mare succes propagandistic!
Rezultatul politicii de tranziţie spre o societate subdezvoltată, la periferia Europei, este degradarea statului în numele unor iluzii. Privatizarea mizeriei şi siguranţei materiale fiind înfăptuite, funcţiile statului în derivă sînt preluate de o economie subterană de peste 50%. Cetăţeanul, lăsat în voia sorţii, este nevoit să emigreze sau să activeze pe piaţa neagră, paralelă, informală ş.a., să practice, activ sau pasiv, corupţia, care a devenit singura formă de protest social. Fără un stat puternic, eficient, cu o politică economică coerentă, tranziţia, reforma, privatizarea, economia de piaţă, democraţia, fără a mai pomeni de bunăstare, sînt imposibil de realizat. Cînd şi cum îşi vor reface românii statul? Este întrebarea pe care şi-o pun, din nou, şi occidentalii, dezamagiţi de degradarea statului român, de o “clasă politică” coruptă, parazitară pentru ţară şi pentru Occident.
Prof. dr. Viorel Roman, Consilier academic la Universitatea din Bremen
Toate drumurile duc la Roma
Iubite compatriot,
eu consider că, pe tărîm laic, Unirea cu Roma s-a înfăptuit şi devine tot mai strînsă. Aderarea la UE a constituit (pentru prima dată) o orientare fără echivoc a românilor spre Roma. Ştiu că marea parte a românilor (babele şi ţaţele, bătrînii ramoliţi, pensionarii fără perspectivă, lichelele, politicienii veroşi, alogenii şi chiar tineretul deculturalizat ) nu văd în această aderare o unire cu Roma. Ştiu, de asemenea, că liderii PSD, atunci cînd au îndeplinit programele de preaderare, s-au gîndit în primul rînd la bunăstarea lor. Totuşi, în plan material, în fiecare zi, mai de voie, mai de nevoie, ne înscriem în rigorile occidentale. Intrarea în Schengen şi apoi introducerea monedei unice vor întregi această înscriere într-o alianţă de state, urmaşă a civilizaţiei romane. Sînt, de asemenea, convins că şi biserica ortodoxă română dacă i se va lăsa libertatea de a-şi menţine ierahia, structura organizatorică şi materială va deveni mai precaută în condamnarea catolicismului şi, cel puţin mimat, va cultiva conlucrarea cu Vaticanul. Sper ca actualul Papă, mînat de educaţia lui germanică, să nu forţeze nota şi să lase timpul să lucreze. Te asigur că noile generaţii ale acestui Mileniu nu vor mai da doi bani pe doctrine (laice sau religioase) şi vor deveni (deja mulţi au devenit) membri disciplinaţi ai civilizaţiei administrative occidentale. Mie mi se pare că d-ta greşeşti, atunci cînd apeşi atît de mult pe Unirea cu Roma, mai cu seamă dacă laşi să se înţeleagă că este vorba în primul rînd de unirea religioasă. Mi se pare, de asemenea, că exagerezi atunci cînd spui că fără unirea religioasă (nu o scrii în mod expres, dar aşa sînt interpretate cerinţele dumitale) vom rămîne fără aliaţi. Pe lumea aceasta, alianţa se bizuie exclusiv pe contract. Or, românii se supun tot mai mult (este drept, cu şovăială şi încercări balcanice de a mima supunerea) sistemului de norme impus de reglementările UE, adică Contractului European. Din nefericire, actuala criză a micşorat foarte mult schpeck-ul aşteptat de români în urma aderării. Sper, însă, că treptat se va normaliza situaţia şi se va relua cursul economic ascendent, chiar dacă pentru aceasta va fi nevoie de mai multă muncă şi chibzuială. Spre regretul meu, tocmai liberalii au fost aceia care, nesocotind legătura dintre efort şi răsplată, au indus deprinderi tipic comuniste, învăţînd mulţimile să primească roade fără muncă, drept pomană electorală, de la Guvernul cel bun. De aceea, acum, cînd Guvernul a ajuns la fundul sacului, cei mulţi sînt furioşi şi încep, din nou, ca în trecut, să dea vina pe Occident.
Desigur că Biserica Ortodoxă ar putea avea un rol major în mobilizarea oamenilor şi în conştientizarea că munca este singura cale de a ieşi din mizerie. Întrucît nu aştept să o facă, mă bizui, în continuare, pe trendul pe care marile state din Europa îl vor impune pentru ieşirea din criză. Dacă nici ele nu vor reuşi, atunci Uniunea nu va rezista, cu şi fără unirea religioasă.
În final, te rog să mă înţelegi că cele scrise nu au ca temei simţămintele mele. Sînt creştin şi cred în Atotputernicul Dumnezeu. Dar diferenţele de ritual dintre biserici nu-mi spun nimic şi, ca urmare, eu în orice moment m-aş putea converti la catolicism (mama mea a fost greco-catolică). Îţi scriu aceste lucruri ca să înţelegi care este mentalitatea românilor şi pentru că, mi se pare, a insista acum pe latura religioasă, nu va aduce nici un serviciu ideii de unitate europeană. S-ar putea să fie invers.
Din această cauză, îţi sugerez (sper că accepţi acest lucru, ţinînd seama de natura relaţiilor stabilite între noi în decurs de două decenii) să-ţi adaptezi mesajul la situaţia actuală, de după aderarea României la UE. De exemplu, ar fi extraordinar de stimulativ pentru români să cunoască mai bine cît de greu şi cu ce efort au ajuns occidentalii la bunăstarea de azi, precum şi cu cîtă muncă trebuie acum să o menţină. Educativ ar fi să descrii din istoria europeană perioadele în care occidentalii erau ca noi, sau chiar mai rău, şi că nu au ieşit din această situaţie prin pomană şi ajutor. Ştiu că tema este grea, pentru că va trebui să găseşti explicaţii şi pentru acele naţiuni care şi-au întemeiat progresul economic pe rapt şi exploatare internaţională.
Cu gînduri bune,
Ştefan
Anexa II. Pilotii orbi – de Mircea Eliade
Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul
elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nstru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se
pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii
electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al
elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot
atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã
aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.
Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]
Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de
pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia . Ca si când iugoslavii si
bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele
germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!
Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându- le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei ( la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.
Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si to mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.
Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.
… Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas
tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri … Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã n- are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini –
nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…
Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.
Vremea, Nr. 505, 19.09.1937, p. 3