Golden Gate Bridge – octogenarul din San Francisco

0
73

Golden Gate Bridge va implini, pe 27 Mai 2017, 80 de ani  de la inaugurarea sa  din 1937, o adevarata opera de arta care, la vremea respectiva, a costat 35 de milioane de dolari – echivalentul la  peste un miliard de dolari in ziua de azi. Constructia acestei minunatii arhitecturale a durat 4 ani si a fost  opera arhitectului de origine germana, Joseph Strauss, un om mic de stat ( 167 cm), dar cu ambitii mari. Golden Gate Bridge este simbolul orașului San Francisco, este podul cel mai fotografiat și cel mai vizitat pod din lume. A fost declarat una dintre minunile moderne din lume (Modern Wonders of the World) de către American Society of Civil Enginners. Exista două alei pietonale care leagă partea nordică a orașului San Francisco cu Marin County. Aceste alei (walkways) sunt destinate pietonilor, dar și bicicliștilor și celor cu rollerblades și sunt deschise între orele 5 am și 9 pm. Aleea din Est este deschisă  pentru bicicliști și pe timp de noapte, fiind însă, închisă pentru pietoni.

Golden Gate Bridge este o destinatie ideala pentru cuplurile de îndrăgostiți – fie ele  de același sex sau de sex diferit, că deh, suntem în San Francisco, cel mai liberal oraș din State – , dar și pentru familii cu copii sau cupluri tajunse la „golden age”. De fiecare data cand pasesc pe Golden Gate Bridge – oaza mea de fericire –  am ritualul meu:  ma opresc la mijlocul podului si admir – cu ajutorul echipamentul din dotare, un binoclu performant – celebra fostă închisoare Alcatraz (unde Al Capone a fost unul dintre faimoșii „rezidenți”) aflată la cativa kilometri depărtare, dar  si silueta majestoasa a  orasului San Francisco care se etaleaza in partea de vest a podului. Uneori, daca am bafta, pot admira trecerea pe sub pod a unui megaship de croazieră, alteori, pot vedea mici avioane cu turisti care survoleaza insula Alcatraz, Fisherman’s Warf, Angel Island, Bay Bridge sau Downtown San Francisco.

Intr-una din plimbarile mele  pe Golden Gate Bridge am avut placerea si surpriza sa fiu martorul unui eveniment unic si  emoționant – o  cerere în căsătorie chiar la mijlocul podului. El îngenunchiase in fata iubitei sale și îi oferise un inel persoanei iubite, in timp ce ea nu isi mai gasea cuvintele si  lăcrima de emoție…pana cand, intr-un final,  a răspuns, gatuita de emotii, „Yes, I Do”. In  acest timp, trecatorii care se oprisera pentru câteva minute – atât cât a durat ritualul inedit – au izbucnit, instantaneu,  într-un ropot de aplauze, in timp ce tinerii indragostiti se sărutau cu pasiune…Golden Gate Bridge devenise „nașul” neoficial al acestui cuplu fericit! Un eveniment total neașteptat, dar liric și plin de emoție!

 

De ce numele de Golden Gate Bridge?

Mulți cred că numele de Golden Gate Bridge vine de la culoarea international orange care dă impresia de golden, dar în fapt, adevărul este altul… Golden Gate se refera la strâmtoarea Golden Gate Strait care face legătura dintre Oceanul Pacific și Golful  San Francisco. Strâmtoarea are aproximativ 3 mile (4.8 km) și a fost numită așa, de către Army Captain John C.Fremont în anul 1846.

Golden Gate Bridge cucerește Hollywood-ul

Hollywood-ul, la rândul lui, nu a putut nici el să stea departe de acest magnetism pe care îl emană aceast giuvaer arhitectural, fiind și el atras și fascinat de miticul Golden Bridge, care a fost scenă a 26 de filme printre care aș aminti: The Maltese Falcon (1941), Escape în the fog (1945), Vertigo (1958), Superman (1971), The Domino Principle(1977), The Rock (1996), Interview with a vampire (1994), Star Trek (2009),  Final Analysis (1992) și cel mai recent film „Going the distance” (2010 – un film cu Drew Barrymore)

Un milion de dolari pentru arhitectul podului

Construcția acestei „Modern Wonders of the World” a început pe 5 ianuarie 1933 și a durat până în anul 1937, când, pe 28 mai, a avut loc deschiderea oficială. Inginerul  șef Joseph B. Strauss a compus și un poem –  „The Mighty Task is Done” –  în cinstea acestui eveniment. Arhitecul de origine germana a fost recompensta cu un milion de dolari pentcu acest proiect. Din pacate  nu a avut timp sa-i cheltuiasca, el decedand la numai un an de la inaugurarea podului.
În anult 1937, Golden Gate Bridge a fost cel mai lung pod suspendat, având o lungime de 1280 de metri, distincție care a menținut-o până în anul 1964… de atunci a mai fost depășit de alte 8 poduri, dar în SUA rămâne pe locul doi, după Verrezano-Narrows Bridge din New York City. Lungimea totală este de 2737 de metri, iar turnul de suspensie are o înălțime de 211 metri deasupra apei, distanța dintre podul propriu zis și apă fiind de 75 de metri.
De ce culoarea portocalie a podului?

În fapt este orange vermilion și a fost selectată pentru că îmbunătățește vizibilitatea pentru vasele care trec pe sub pod și pentru că se potrivește foarte bine peisajului din jur și da un contrast deosebit între cer și apă. În anul 1965 culoarea originală a fost înlocuită datorită coroziunii.

Taxa de colecție

Pe data de 19 octombrie 1968, Golden Gate Bridge a fost primul pod major din lume care a instituit „toll colection” ( taxa de trecere) și de atunci și alte poduri au urmat acest exemplu care a fost unul de succes. În prezent taxa de trecere a podului (numai pentru mașini) este de  6 dolari pentru cei cu abonament și de 7 dolari  pentru cei care plătesc cash. Ca un fapt divers, se estimează că de la deschiderea oficială din anul 1937 și până în aprilie 2011 au trecut aproape două miliarde de mașini.

Destinația cu cele mai multe sinucideri

Golden Gate este, din păcate, destinația cea mai căutată din lume pentru cei care aleg să încheie conturile cu viața. Rata de fatalitate este de 98%, dată fiind distanță de 75 de metri dintre pod și apă și viteză de impact de aproximativ 120 km/oră. Cei puțini care reușesc să supraviețuiască impactului mor din cauza hipotermiei sau pur și simplu se îneacă. Se estimează că au avut loc peste 1200 de sinucideri de la inaugurarea podului, o medie de 30 de sinucideri pe an. Până în anul 2006 s-au contabilizat doar 26 de supraviețuiri. Pentru a preveni sinuciderile s-au instalat „suicide hotline telephones” și patrule de polițiști pe biciclete care să fie în alertă și să încerce să prevină eventualele tentative de sinucidere. În anul 2006 s-a filmat controversatul film „The Bridge”, care a fost filmat de-a lungul unui an întreg, 2004, cu ajutorul a două camere montate în două locații diferite, camere care înregistrau non-stop de-a lungul zilei și care au înregistrat 23 de sinucideri și au reușit să prevină alte câteva tentative. În film au fost intervievați prietenii, familiile și martorii celor care s-au sinucis și au fost oferite în detalii mărturii despre motivele care au stat la bază acestor sinucideri: depresii, droguri, boli mentale, decepții în dragoste sau motive financiere. O mărturisire a unuia dintre prietenii celor care s-au sinucis: „Nu știu de ce se omoară unii. Toți trecem prin momente de disperare. Pentru mulți dintre noi însă răsare soarele… Chiar nu știu de ce se sinucid. Poate vor să se elibereze de o durere sau poate vor să zboare cu adevarat”

80 de ani de Golden Gate Bridge

Pe 27 Mai 2017 se implinesc 80 de ani de la inaugurarea acestei icoane arhitecturale, perla și mândria celor din San Francisco. Este o vorbă care spune: „Vedi Napoli , e puoi muori”… eu aș parafraza cu: “See Golden Gate Bridge, and live happily ever after!”

Articolul precedentTRAGEDIILE FEMEII
Articolul următorFANTASTICELE PODURI DIN SAN FRANCISCO BAY AREA
Viorel Vintila
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com