Miliardarii americani îşi donează averile

0
4

Un număr de 40 din cei mai bogaţi oameni ai Americii şi-au anunţat intentia de a-şi  dona cel putţn jumătate din averile lor în scopuri caritabile, în semn de suport faţă de apelul lansat de către miliardarii Warren Buffet şi Bill Gates. “Am sunat cam 70-80 de oameni din lista Forbes şi 40 dintre ei au răspuns afirmativ. Începutul este nemaipomenit“, a declarat Warren Buffett.

În revista Forbes sunt listaţi 400 de miliardari americani a căror avere totalizată depăşeste un trilion de dolari.

Printre cei care şi-au anunţat suportul se număre fondatorul CNN, Ted Turner; primarul oraşului New York, Michael Bloomberg sau directorul de film George Lucas.

Iată câteva fragmente din scrisorile de angajament pe care aceşti miliardari le-au trimis în semn de suport:

Eu şi soţia am fost încântaţi să primim scrisoarea ta. Familia noastră este foarte mulţumitoare pentru binecuvântările pe care le-am primit în viaţă, iar asta este pentru că trăim într-o ţară specială, unde oportunităţile sunt nelimitate, lucru care ne-a ajutat să ajungem aşa departe“, sunt cuvintele lui Ken Langone fost director la  bursa din New York.

O să donăm în continuare toată averea noastră, pe care am fost aşa de norocosi să o realizăm, cu excepţia unei mici părţi pe care o vom aloca copiilor şi nepoţilor noştri de acum şi până vom muri“, a precizat fostul preşedinte al Citigroup, Sanford Weill împreună cu soţia lui Joan.

Îmi dedic marea parte a averii mele pentru a îmbunătăţi sistemul educaţional. Acesta este cheia supravieţuirii noastre  ca şi specie umană. Va trebui să ne planificăm viitorul nostru comun, şi primul pas începe cu partea socială, emoţională, şi intelectuală pe care o oferim copiilor nostrii” a spus George Lucas director şi producător de film.

Am avut tot timpul convingerea că lăsând copiilor o avere enormă nu-i va ajuta şi stimula cu nimic în abilitatea lor de a-şi aduna propria avere. Consider că toată averea pe care am  reuşit să o adunăm ne va da o mai mare satisfacţie şi bucurie dacă o vom dona încă din timpul vieţii noastre” a scris Bernie Marcus co-fondatorul  lanţului de magazine de materiale de construcţii Home Depot.

Am venit în lumea asta fără nici un ban, iar ca şi creştin, ştiu că  nu am să iau nimic  cu mine, aşa că una din vechile mele dorinţe este de a folosi resursele materiale de care dispun şi cu care am fost binecuvântat, pentru a-i ajuta pe alţii“,  a spus Tomas Monaghan fondatorul lanţului de restaurante Dominos Pizza.

Nu măsor succesul neapărat în numere, însă consider că cele peste 1,3 miliarde de dolari pe care le-am donat deja de-a lungul anilor pentru diferite scopuri caritabile sunt cele mai bune realizări şi investiţii făcute de mine vreodată. Dacă ar fi să mă uit înapoi în viaţă, şi aş putea să mai trăiesc o dată, sigur că ar fi lucruri pe care aş vrea să le fac diferit, dar un singur lucru n-aş schimba, acela de a face donaţii caritabile“, a precizat Ted Turner fondator al canalului de televiziune CNN.

De-a lungul vieţii mele am văzut cum grupuri mici de oameni pot avea un mare impact  în comunitate, prin curăţarea unui parc, înfiinţarea unei şcoli, ajutorul dat celor în nevoie, fie în comunitatea unde trăiesc fie în altă parte a lumii. Sunt încântat  că Bill Gates şi Warren Buffett au pus împreună acest grup de oameni care pot să producă un impact fără precedent în lumea filantropică. Cu cât acest grup va deveni mai mare cu atât mai mulţi oameni vor împărtăşi dorinţa de a dona, iar impactul şi beneficiile vor fi mai semnificative în lume” a scris Michael Bloomberg primarul oraşului New York.

Articolul precedentSăraca ţară bogată…
Articolul următorEmbargo în PSD
Marian Petruţa
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com