Într-un interviu oferit în exclusivitate, Radu Almasan, solistul formaţiei Bosquito care trăieşte la Los Angeles me-a dezvăluit faptul că se pregăteşte de plecare în România unde intenţionează să lucreze la înregistrarea şi lansarea unui nou album muzical. Primul pas l-a şi făcut în acest sens lansând o primă melodie cu cei de la casa de discuri Roton, intitulată Tobogan.
Înca din timpul liceului Radu şi-a dorit să îşi facă o formaţie, lucru pe care a reuşit să îl realizeze împreună cu alţi câţiva colegi de-ai sai. Multe din cântecele lor au devenit în scurt timp celebre ocupând locuri de top în muzica uşoară românească, dacă ar fi să amintim melodii precum: Pepita, Marcela, Două mâini, Noua vieţi, Pas cu pas, Hopa hopa, Tu esti iubita mea, etc.
” Am avut succes chiar din primul an, iar după patru ani de zile băteam aceleaşi drumuri, făceam aceleaşi turnee, vedeam aceleaşi feţe, mergeam în acelaşi studio şi făceam acelaşi gen de cântece pentru că asta ni se cerea. Am ajuns pur şi simplu la un stadiu de blazare pe care nu şi-l doreşte nici un artist, şi-n momentul în care ajungi acolo trebuie să te mişti, să te duci în altă parte, să cunoşti alţi oameni să vezi alte locuri, să vezi alte moduri de gândire ca să poţi să evoluezi mai departe şi să nu stai pe loc, să te plafonezi, pentru că asta este sinucidere artistică” declară Radu.
Fară să-i fie teama de concurenţă Radu a decis să se mute la Los Angeles.
” Am decis să mă mut în California pentru că am vrut să văd cum pot să mă descurc eu ca personalitate şi ca artist într-un mediu în care este foarte, foarte mare concurenţa, şi ştiam că cele mai mari scene muzicale sunt Londra, New York sau Los Angeles. Am ajuns la concluzia că cea mai mare concurenţă este la Los Angeles şi am venit aici ca să vedem exact cum stăm, să nu ne mai amăgim, să ştim exact dacă suntem sau nu buni” spune Radu.
Radu mi-a povestit că statutul de vedetă nu l-a încântat niciodată, nici chiar atunci când melodiile sale erau în vârful topurilor muzicale din România, aşa că nu a dus lipsă de asta după ce s-a stabilit în SUA. “Mie îmi place să cânt şi să apar mai puţin prin revistele de scandal”, spune acesta.
La întrebarea dacă mai exista sau nu Bosquito, Radu mi-a declarat că s-a destrămat doar formula respectivă, Bosquito fiind un proiect care i-a aparţinut de la început, 99 % din piese fiind scrise de el, trupa fiind un brand care îi aparţine în totalitate. Motivul despărţirii de ceilalţi colegi a fost faptul că o parte din aceştia au considerat că nu au nici o şansă de reuşită în America, decizând să se întoarcă în România.
“Eu cu colegul meu Andrei de la tobe am considerat exact opusul şi am spus că indiferent ce şanse avem este o experienţă pe care trebuie să o avem şi suntem la vârsta potrivită pentru asta” spune Radu.
La întrebarea cum va arăta noua formulă Bosquito, Radu este de parere că nu o sa fie neaparat idea de trupa, ci va fi el împreună cu nişte prieteni foarte talentaţi care îl vor acompania în concerte.
“Nu pot să mă gândesc încă la o trupă până nu avem o experienţă în spate, nişte lucruri care ne leagă. Daca o să ajungem acolo atunci o să formez din nou trupa, până atunci voi fi doar eu şi prieteni mei care mă acompaniază” a spus acesta.
L-am întrebat cum l-a primit publicul american cu noua trupă pe care o are aici în America, Madame Hooligan? Mi-a spus că a început să cânte cu noua lui trupa şi primesc reacţii pozitive de la public. În 2008 au avut un an chiar foarte bun fiind nominalizaţi de două ori trupa lunii, de către o revistă de specialitate din Los Angeles, iar asta s-a realizat pe baza voturilor venite de la cititori. Au câştigat de asemenea o serie de concerte în competiţii organizate de K-Love, principalul post de radio cu muzică alternativă, şi au făcut o înţelegere cu serialul “Anturaj” unde s-ar putea să apara una din piesele lor. De asemenea vor concerta vara viitoare la câteva festivaluri mari din Europa, printre care şi România, mai multe detalii urmând să ofere în momentul în care definitivează contractele.
“Suntem una din trupele care adună lume la concerte, adunând între 200 şi 500 de persoane, ceea ce pentru Los Angeels este un lucru rarisim. În 2009 am fost invitaţi să fim cap de afiş la House of Blues pe Sunset Street, un eveniment consacrat artiştilor care sunt deja celebri, cu toate că noi suntem o trupă independentă aflată la început de drum. Ne-am oprit acum deoarece chitaristul nostru şi-a accidentat mâna, dar vor reîncepe activitatea anul viitor” concluzionează Radu.