Lectura oricăreia dintre cărțile Doamnei ELENA BUICĂ (scriitoarea româno-canadiană alintată pe întreg mapamondul cu supranumele afectiv BUNI, exprimând întreaga considerație a celor care o cunosc și o admiră) este un real festin literar pentru fiecare cititor impresionat de sinceritatea, afectivitatea, reflexivitatea, pasiunea scriiturii și, mai ales, de talentul de a comunica sufletește cu lectorii săi, indiferent de tematica și de conținutul fiecăreia dintre ele.
Nici cele două volume, a căror lansare la Alexandria este o onoare pentru iubitorii cărților sale din județul nostru (să nu uităm că este originară din Țigăneștii Teleormanului unde și-a petrecut copilăria, adolescența și o parte din tinerețe), nu încalcă orientarea pe care însăși și-a impus-o, aceea de a ajunge la sufletul fiecărui cititor, aceea de a-și deschide inima și mintea în fața acestuia, cu sinceritatea și dragostea de oameni care i-a stat și îi stă în fire dintotdeauna.
Volumul bilingv „Între două lumi, Canada și România/Between two worlds, Canada & Romania” a fost publicat în acest an, 2017, la Editura ARMONII CULTURALE din Adjud (editor, Gheorghe A. Stroia), fiind dedicat împlinirii a 150 de ani de existență a Canadei (patria de suflet) și, în egală măsură, centenarului Marii Uniri prin care s-a săvârșit România modernă (patria de sânge, patria natală) care se va sărbători în anul 2018. Volumul are o semnificație deosebită pentru scriitoare, în sensul că marchează, prin anticipare, împlinirea vârstei de 85 de ani, fiind dedicat și împlinirii celor două decenii de când trăiește în patria adoptivă – Canada.
Titlul cărții este mai mult decât elocvent, scriitoarea trăind de două decenii „între două lumi”, cea mai mare parte din timpul fiecărui an petrecând-o în țara adoptivă, cu gândul la patria natală pe care o vizitează anual, vizită plină de emoții, de sentimente, de bucuria că Dumnezeu îi acordă această șansă.
De altfel, volumul este o continuare a scrierilor sale anterioare și devine, ca și acelea, un jurnal afectiv de impresii și trăiri sufletești prilejuite de periplul prin cele mai diverse locuri ale Canadei și ale lumii, cunoscând ținuturi pitorești și oamenii acestora în toate manifestările lor. Sunt locuri în care a văzut „VIAȚA în toată frumusețea ei”, călătorii în care a cunoscut și a trăit „adevărate primeniri ale sufletului, trupului și minții”, descoperind „senzații, simțuri, trăiri imposibil de redat în cuvinte”, așa cum exclama încă din anul 2005, în volumul Crâmpeie de viață. Nouă ani mai târziu, va ilustra în mod strălucit „lumea călătoriilor și a vacanțelor” în volumul Frumoasele vacanțe, în care amintirile europene din Greci, din Spania, din Austria și, bineînțeles, din România, se îmbină în mod fericit cu impresiile produse de metropolele Americii, surprinzând-o cu „tumultul” și arhitectonica lor și producându-i o uimire entuziastă, trăiri nemaicunoscute până atunci și o admirație fără margini.
Din toate aceste volume se desprinde imaginea unui pelerin avid de cunoaștere, cu o imensă curiozitate față de tot ceea ce se petrece în jurul său, hotărâtoare fiind deschiderea sufletului și a minții pentru tot ce vede, aude și înțelege. Din amalgamul de amănunte, cronicara propriei peregrinări prin România, prin Canada și pe alte meridiane ale lumii, alege numai pe cele apte să dezvăluie reprezentarea consistentă, verosimilă, directă, extrem de sinceră a trăirilor sale sufletești.
Cele patru capitole ale volumului de față dedicate Canadei, cea de a doua patrie pe care o iubește la fel de mult ca pe cea natală, surprind „un univers variat de întâmplări, gânduri, sentimente, simboluri, taine ascunse în strigătul mut al unei conștiințe care duce la o luptă inegală cu destinul” („Prefață”), precum și prinosul de recunoștință al unui emigrant căruia i s-a oferit șansa „de a trăi cu demnitate, în limitele bunei-cuviințe” și de a-și cultiva trăsăturile personalității, chiar și la vârsta senectuții.
Într-un prim capitol („Scânteieri de viață canadiană”), autoarea are marea satisfacție de a-și exprima, cu sinceritate și în mod deschis, dragostea față de Canada, țara adoptivă („o iubesc ca pe cea de a doua patrie”) și de a prezenta câteva trăsături ce caracterizează pe canadieni, aceștia fiind oameni de o onestitate indubitabilă, iar „calmul, stăpânirea de sine și ordinea cu care se lucra” chiar și în momente mai puțin faste, folclorul, momentele esențiale ale vieții, învățământul canadian sunt tot atâtea aspecte care lasă în mintea și în inima autoarei amprente de neșters.
Un al doilea capitol („Adaptarea în Canada”) are la origine explicarea hotărârii Elenei Buică de a-și părăsi patria natală, fiind obligată, moral, să facă acest lucru din cauza hoției, trufiei, imposturii, corupției, caracteristici ale „noii ciocoimi”, iar stabilirea în această a doua patrie înseamnă o șansă uriașă, nu numai pentru autoare, ci pentru toți emigranții, indiferent de etnie, aceea de a trăi, plenar, într-o colectivitate primitoare, cu multă bună-cuviință și cu respect pentru demnitatea fiecăruia. Acest lucru o face să exprime, fără nicio reținere dragostea și gratitudinea sa („te iubim și pe tine, altfel, dar tot cu căldură, fiindcă și tu ne ești mamă!”), odată cu un călduros prinos de recunoștință față de această țară, devenită o reală „patrie de suflet”.
O paralelă între civilizația românească și cea canadiană, categoric în defavoarea celei dintâi caracterizate prin opulența, luxul deșucheat, extravaganța ostentativă ale noilor îmbogățiți dintr-o României postrevoluționară, evidențiază bunul-gust, rafinamentul și măsura în toate cultivate de canadieni, indiferent de etnia de origine a acestora.
Sărbătorile și vacanțele petrecute în Canada devin un prilej de „trăiri pline de frumuseți înălțătoare ce-și trag seva din rădăcini adânci”, mai ales când emigrantul, bucuros, trăiește fericirea de a se afla în mijlocul familiei sau al conaționalilor aflați, și ei, în aceleași locuri primitoare, aceste aspecte fiind surprinse în capitolul „Vacanțe canadiene”.
Elena Buică nu pierde prilejul de a omagia pe conaționalii săi (Herman Victorov, Ovidiu Creangă, Silvestru Moraru, Nicăpetre, Helena Belt, Victor Roșca, frații Iacob și Florin Oprea), care fac cinste României prin realizările lor în cele mai diverse domenii, mai ales în literatură și arte, dedicând fiecăruia câte un medalion din care emană căldura, sinceritatea admirației, respectul și gratitudinea pentru activitatea și opera lor. Remarcabil este, în acest sens, omagiul pios adus publicației care i-a oferit, cu generozitate, șansa de a se afirma ca literat încă din anul 2003, OBSERVATORUL din Toronto, al cărei ctitor și conducător, românul Dumitru-Puiu Popescu, i-a acordat o rubrică permanentă, „Prin sita vremii”, devenită, ulterior, „Între două lumi”, rubrici în care au apărut cele mai multe dintre scrierile acestui volum. Un alt român, „remarcabilul publicist” George Roca, se bucură de întreaga admirație și gratitudine a Elenei Buică pentru faptul că i-a facilitat, nu o dată, publicarea scrierilor sale în reviste din întreaga lume, mai ales din Australia.
Iată, deci, că Elena Buică-Buni reușește să ne surprindă încă o dată prin „universul de întâmplări, gânduri, sentimente, simboluri, taine” al unui om trecut prin atâtea neliniști existențiale și dificultăți întâmpinate într-o țară în care nu a fost pe deplin înțeleasă, dar către care se îndreaptă dragostea și gândurile sale de bine, pentru că „ținutul natal, care e încă viu în mine, îmi dă fiori, mă împresoară și nu îmi dă pace”.
Din toate scrierile acestui volum răzbat admirația fără margini, profundul sentiment de dragoste, dar, mai ales, gratitudinea autoarei, atât pentru țara-mamă, cât și pentru țara-adoptivă, care a primit-o cu brațele larg deschise oferindu-i posibilitatea de a-și împlini vocația, înfrânată de condiții neprielnice până atunci, de cronicar al vieții oamenilor, vocație pe care o împlinește cu dăruire, cu afectivitatea care-i caracterizează toate cărțile, făcându-l pe cititor să trăiască aidoma simțămintele, căldura, dragostea sa pentru oameni, prezentate cu un talent narativ incontestabil.
NICOLAE DINA
ALEXANDRIA – TELEORMAN
