Oraşul de aur
Oraşul de aur cu havuze-n livezi,
Cu valuri de ambră curgând peste toate,
Din stoluri de păsări cu ochi de aezi,
Ferestrele-s toate cu diamante drapate;
Cadâne cu daruri în braţe-mprumută
Ulcioare cu mirul curat de Damasc,
Iar îngeri de smirnă în inimi ascultă
Cum pruncii din pulberi stelare se nasc.
Vibraţii de muzici se-aud, ori se pare
Că visele cresc înspre nouri liane,
Secunde clipesc dintru ceasuri arare
Parfumuri de mosc, valsând curtezane.
Oraşul e parcă ascuns după zare,
Dar nimeni de el nu ştie să spuie,
Acolo îşi scarpină-n cap de visare,
Oamenii locului imaginare cucuie.
O lene domneşte-n oraşul de vis,
Un somn te-nveleşte din arbori şi frezii,
Domniţe visează feţi-frumoşi de plictis,
Aşteaptă pe însuşi dumnezeul zăpezii.
Din turnul oraşului un semn doar se face
Şi arborii cântă-n copiii ce cresc,
În voaluri de vânturi lumina se coace,
Eu caut oraşul. Visez? Mă trezesc?
Azi
Azi sărbătoarea îţi inundă casa
Cum aripi cresc din zâmbet de copil,
Auzi cum clopotele bat suav în Lhasa,
Iar în Samoa cânt-un crocodil;
Vibraţii te străbat cu muzici sfinte
Şi braţele deschizi să-mbrăţişezi
Mătăniile sfinte din cuvinte,
Că în cuvinte doar imagini vezi.
Ca diavolii pe flăcări de comori,
Dansezi, ascet ce levitează-n munţi
Peste zăpezi atinse doar de nori,
Ca florile din ochi ce cresc din nunţi;/ la nunti
În voaluri de lumină te-nfăşori
Şi curgi ca păpădiile pe Criş,
Ţi-e sufletul mireasmă de ninsori
O fragă ce se coace-n luminiş,
Împodobeşti fiinţa cu armindeni,
Ca vechii daci cu sânziene-n plete;
De-o să te cauţi, tu eşti pretutindeni
Când vezi fântâna şi eşti mort de sete!
Anateme
Pe culmile uimirii raza-i pură
Cu oglindiri de pleoape fanteziste
Când aura îţi cade pe carură
Şi genele-ţi mângâie ametiste
În umbra mării zeul duce vinul
Să înflorească-n împletiri de coapsă
Vei levita odată cu sublimul
De fericirea vei primi pedeapsă
Iar văluriri de aer ondulează
Intuitiv pe chip uimirea ta
Căci îngerii surâsul îţi citează
De câte ori pe nori tu vei dansa
Ţi-aş desena pe chip credinţa fermă
Că porţi în ţine un secret divin
Să mă convingi că dragostea-i eternă
O să mă-ncui în cupa unui crin
O să-ţi pictez pe buze anateme
Când mă apropii să mă stăpânesc
Căci gura ta mereu o să mă cheme…
Eu o să vin mereu să te… citesc
Crucea
Ferestre-n pleoape cresc în sângerare,
Iar cuie-n palme simţi ca în stigmat;
O clipă istovirea îţi taie din suflare,
Dar înfloriri de viaţă te duc pe Ararat
Şi te apuci cu mâna de o stâncă,
Iar drumul tău spre-nzăpeziri te duce.
Cum inima ţi-e pură şi adâncă,
Încât încape-n ea o-ntreagă cruce,
Tu porţi în inimă o cruce-nalţă,
Iar trupul tău de lacrimi e scăldat:
Ia-mă la tine, Tată, de-s unealtă,
Ce-aveam a face-aici am terminat!
Însă din nouri tună-nfricoşare,
Parcă vorbeşte-ntregul Univers:
Să vii când piere orişice-ntrebare,
Ţi-e drumul aspru, dar mai ai de mers!
Porneşti spre vârf umil pe Ararat,
Să te înalţi la cer ca niciodată,
Însă rămâi de cruce agăţat,
Iar crucea stă de tine agăţată.
Memorii de vetre
În transă pătrunde în ochi violet,
Iar muzici suave pedunculul scurmă,
Adie-n ascet şerpuit menuet,
În ochi se topeşte vederea din urmă;
Din pulberi stelare curg fluturi eterici,
Sunt gânduri mai pure de luare-aminte,
Oglinzile cerului reflectă în minte
Proiecţia umbrei tăcutei biserici…
Miresme de ambră puterea ne fură,
Ne cheamă o lipsă ascunsă-n prisoase,
În eu se-ntrupează o formă mai pură
Ca ochiul ce zarea de ceruri o coase.
În stranele norilor mai pâlpâie spectre
-Strămoşii şi sfinţii din umbre fugare,
Iar dansul de raze-mpletite-n tiare
Ascunde-ntre flăcări memorii de vetre…
Îndrăgostită de mare
Aruncă-te-n mare şi nu mai veni,
Lasă-te-n adânc mlădiere-ntre peşti!
În verde azur îţi place-a trăi,
Adâncul tăcut te simte, trăieşti!
În apele calde, naiadă, cobori,
Coralii se joacă în părul tău nur,
În braţele apei vibrând te-nfăşori,
Cristalul ei ochiul ţi-l face mai pur;
Atingerea caldă, fiori de mătase
Îţi lunecă sfârcuri în vise lucide
Şi mângâi amibe, meduze, ţestoase,
Iar marea te strânge în valuri avide.
Cu apa te mângâi, te scalzi parcă beată,
O simţi în toţi porii, din ea îţi faci crez,
Cu marea în braţe, îngemănată,
Valsezi dezgolită, ori poate visez…
Te-aş vrea
Te-aş vrea aşa ca pe o fantezie
Ce-ar deveni pe dată serios
Ca să plătesc în braţele-ţi chirie
Te-aş săruta vulgar şi odios
Ca sfântul fără slujbă şi cetanii
Sutană neagră şi agheasmatar
Să te mângâi până scânceşti jelanii
Să te pătrund cum n-ai visat, bizar
Să nu ştii unde-s, ici, acolo
Ba te înfig, te muşc, te sorb rapace
Şi mâinile-ţi dansează în tremolo
Şi-n şolduri parcă intră mii de ace
Iară în sfârcuri fulgeră arcuşuri
Cu coarde destrămate plesnite în vioară
În timp ce eu găsesc alunecuşuri
Să mă strecor în tine iar şi iară
Dansăm până la ziuă far’ de vină
Pe nori de-nchipuire şi răsfăţ
Până şopteşti încet: termină
Ca fulgerele sparte să le scoţi
Într-o explozie divină cum doar tu
Eşti unic a electrocuta
Şi muşcă-mă de îţi voi spune nu
Doar când leşin îţi voi şopti: aşa!
Vrajă
Am pe papilă gustul ultimei veniri
În ochi mi se zăreşte ultima plecare
Sunt secretarul marilor iubiri
Şi-s controlor de semne de-ntrebare
Care te-ar duce în croazieră
Pe nava sa cu fildeş şi cu flori
Din emisferă-n altă emisferă
Ca să te scalzi în voaluri de culori
Nesăbuit beau apa din cişmele
Dar înţelept deschid în ochi fântâni
Şi mă ascund ca hoţul în lalele
Să văd cum te înalţi fantast din crini
Am buze dintr-o frunză de mirare
Şi haina mi-e cusută-n siminoc
Când te ating cu raza pe visare
Îţi bate sânul parcă-i luat de foc
Şi ne zâmbim în viaţă ca-n nedeie
Tu luminată-n zâmbetul miresii
Şi ca-ntr-o vrajă ne-amintim crâmpeie
Când ne gustam cu teama de obsesii…
Aş fi…
Îmbrăţişează ochiul din oglindă
Întoarsă cu lucirile în sine
Când umbra mâinii urcă înspre grindă
Şi mărginirea zărilor susţine
În aer e un simţământ acut
Că nu ajung scrisorile în cer
În vânt un înger astăzi s-a pierdut
Iar veşnicia n-are curier
În noaptea asta mă declar pustiu
Şi mă îmbrac în vânt şi destrămare
C-o lacrimă pe boltă vreau să scriu
C-atingerea luminii tot mă doare
Aş fi visat că sunt copil de zare
Ori fruct promis oricărui însetat
Prins între buze ca-ntr-o încleştare
Cu setea mare care ţi s-a dat…
Ascunşi în vis
Dansând ca ţapii-n luna filistină
Melodiam frumos iar tu zurlie
Zburai pe derdeluşuri de lumină
C-o arcă bleu şi-un pic liliachie
Şi deliram în stele ameţiţi
În destrămări de haine-mbrăţişaţi
Frumoşi cum crinii, declaraţi iubiţi
De ai duminicilor prea înalţi prelaţi
Hingheri de îngeri anunţau poliţii
Să fim vânaţi în vise, ceruri, case
(eu levitam în ochiul tău tranziţii
din rugăciuni în gânduri păcătoase)
Ne-am furişat pe dată, să ne lase,
În visul tău cu flăcări şi cu harpe
Iar visul meu în trupul tău rămase
Urcuşul lent şi dureros de şarpe…
Străfulgerat de amintirea nudă
Acestui vis ce este o magie
Peste poveste cade geana udă,
Cu mâna mea o rază, iată, scrie…
Braconieri de vise
Braconieri de vise, noi săgetăm iluzii,
Cădelniţăm simţirea- tămâie de ponoase;
Când ne oprim habotnici în înserarea truzii
Ne doare nesfârşirea întemniţată-n oase
Şi lanţurile mâinii le scuturăm spre spinii
Ce-n aură înfipţi ar străluci diurn,
Între clipiri de gene, apostolii şi crinii
Tresar încercănarea-n inelul lui Saturn…
Pe urmele rămase se furişează carii
Să desluşească rana ce a rămas intactă,
Ne-am declarat în vise, acum, milionarii
Ce-nalţă citadele din ochiul-cataractă.
Se revărsau meduze din ape de topaze,
Ne retrăgeam uimiţi de-nvăluiri celeste,
Dar ne urcam în ceruri păşind pe trepte-raze
Iar visul mai rămase ca să adoarmă peste.
Noi brevetăm iluzii, braconieri de vise,
În înflorirea minţii din prefăcut cian,
Atingeri de mătase se răzvrătesc, trimise
Să mângâie o clapă rămasă din pian.
