„Tălpile înnoroiate clămpăneau în mari încălțări, / trupul aproape gol – aplecat, sleit de puteri, / privirile – stoarse de lacrimi și speranță erau. / Cu fiecare zi creșteau / dimensiunile suferinței, degradării, umilinței… / O, Doamne, anii aceia pierduți / cine ți-i va înapoia? / Și rana sufletului cum se va putea vindeca?”
(„Închisorile comuniste” – din volumul „O mie și una de poeme”)
Oamenii de știință au descoperit în creierul uman „busola moralității” care controlează felul în care percepem comportamentul celorlalți. Regiunea, situată chiar în spatele urechii drepte, ne spun ei, devine mai activă atunci când ne gândim la faptele bune sau rele ale oamenilor. Este ca un barometru pentru bine și rău, adică pentru morală, care în afara educației, religiei sau filozofiei, se bazează pe biologia creierului nostru. Și când vorbim de moralitate, ne referim la comportamente și acțiuni, la raționamente și emoții, atitudini față de reguli și convenții sociale. Incorectitudinea, tupeul, obrăznicia, minciuna, lipsa de respect, țin de zonele așa zis-ului întuneric.
Aflăm deci, că în creierul nostru există un mecanism bine centrat, care ne informează când am spus sau am făcut ceva greșit. Aceasta în cazul în care mecanismul funcționează normal. El este sensibil și declanșează, când greșim, ceea ce numim remușcare, ea acționând ca inacceptare a propriei conștiințe. Când mecanismul este „descentrat”, omul debitează idei și judecăți abjecte. Românul se exprimă metaforic: „Îi lipsește omului o doagă”.
Dar acești oameni au existat și există printre noi. Ei debitează judecăți ce rănesc sufletele oamenilor care au pătimit în anumite împrejurări. Și creează o stare de anormalitate în societate. Îi pot determina pe unii, să-și pregătească valizele pentru a-și părăsi țara, în disperare și lipsă de speranță, ceea ce nu este bine. Oamenii tineri drepți și cinstiți, în aceste împrejurări ar trebui să lupte pentru adevăr și stabilitate, în propria lor țară. Dar mulți sunt derutați, nu mai înțeleg vremurile pe care le trăim cu acești oameni „dezaxați” „descentrați” ce au prins curaj, și cu o răutate bine ascunsă în suflete, lovesc… Bolșevicii, iată, vorbesc! Unii o fac din prostie, alții din răutate și alții cu intenția de manipulare, adică a-i face pe oameni să gândească cum vor ei, să întreprindă ce vor ei, ce le convine lor, deviindu-le înțelegerea corectă a vieții, manipularea fiind tocmai o formă de agresiune psihologică, cu scopul devierii gândirii și a comportamentului celuilalt.
Comunismul lui Marx și Lenin, în definiția lui cea mai simplă este un sistem lipsit de libertate politică și când aceasta lipsește, lipsesc toate celelalte, precum pluralismul politic, libertatea presei, a mass mediei, sistemul educativ liber, universitățile libere, intelectualii ori gânditorii care pot cugeta și scrie liber, libertatea de a protesta, libertatea religioasă și multe alte libertăți. Am putea spune: Unde libertate nu e, nimic nu e! Comunismul este cel mai diabolic sistem politic cunoscut, conceput de mintea omului, apărut cu 100 de ani în urmă, și practicat timp de 45 de ani în România, impus din afară și nu ales de popor. A fost impus întregii Europe de Est, de la Marea Nordului, până la Marea Adriatică. A reușit cineva să se opună acestei forțe malefice? Nu! S-a încercat însă, să se împiedice implantarea comunismului, dar. în final, nu s-a reușit. Și nu mai explicăm de ce nu s-a reușit, fiindcă cei care au trăit acele vremi – știu prea bine! Au cunoscut teroarea sub care s-a trăit, comuniștii fiind adevărați teroriști, organizând securitatea care i-a urmărit în toată acea perioadă.
Astăzi, după 27 de ani de la ieșirea din comunism, vedem cum politicieni corupți încearcă să convingă că dreptul de a fura trebuie legiferat, țipând sus și tare că alegerile odată câștigate le conferă dreptul de a se comporta precum stăpâni absoluți, făcând ei înșiși abuzuri și încălcări ale legilor, legi pe care încearcă să le schimbe, în primul rând, în interes personal. Dau „apă la moară” semenilor cu nostalgii comuniste, pentru a renaște ideologia și a o manifesta prin diferite moduri. Ei sunt aleșii poporului, în care s-a avut încredere, dar poporul a fost înșelat, fiindcă ei au știut să-și mascheze ideologia și intențiile pur egoiste de îmbogățire și nerespectare a legilor, producând haosul în societate. Românul Petre Țuțea care și-a lăudat mereu neamul, a exprimat neașteptat: „Cum am putut fi atât de idiot încât să fac treisprezece ani de pușcărie pentru un popor de tâmpiți?” Da!, a răbufnit la aflarea rezultatului alegerilor din 20 mai 1990, când FSN Frontul Salvării Naționale), în frunte cu Ion Iliescu a obținut o majoritate zdrobitoare. A intuit, cu mintea sa genială, vremurile care vor urma după aceste alegeri.
Scriam într-un volum de versuri: „… În jurul nostru se fac și se desfac scenarii / tot mai triste pentru noi. / E haos, nu se mai știe / din ce parte vin atacurile, / cine lovește, / cine pe cine susține, / cine pe cine controlează, / ce este curat, ce este murdar… / „Haos germinativ? Toate sunt de făcut laolaltă?” / Împovărate ne sunt gândurile, / sfâșiate ne sunt sufletele! / Se năruiesc destine, / strigăm în zadar, / nimeni nu aude. / Prea multe semințe ale Domnului / au căzut între spini! / Cum ne mai suportă / pământul, cerul?”
Dar să revin la momentul prezent, când un personaj cu idei comuniste, continuatorul ideologiei lui Ion Iliescu, vrea să șteargă din memoria colectivă, pe cei care au ridicat armele împotriva „ciumei roșii“. Și-atunci ne întrebăm: Cum se poate uita căderea noastră din acele vremi, în „bezna animalică” a închisorilor comuniste, în care au fost maltratați deținuții politici, cei care au avut demnitatea și curajul să se opună comunismului? Și iată-l – în timpul ședinței comisiei juridice în care s-a discutat un proiect de lege privind declararea zilei de 26 Octombrie, Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă – pe unul din „curajoșii” staliniști, spunând: „Rezistența anticomunistă începută în 1944, când România era încă în război – de partea Aliaților după 23 august – , este una care slăbea capacitatea de apărare a României. Era mai degrabă îndreptată împotriva intereselor României. Mai mult, dacă îmi spuneți că era un lucru bun că CIA organiza operațiuni de slăbire a capacității de apărare a României sub pretextul că o fac împotriva regimului comunist este mai degrabă ticăloșie ce făceau“ (preluat din ziarul „Adevărul”). Tot în acest ziar i s-au dat răspunsurile la aceste aberații emise în ședința comisiei juridice în care s-a discutat proiectul de lege privind declararea Zilei Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă. Ultimul supraviețuitor al rezistenței din Munții Banatului și urmașii foștilor partizani anticomuniști au fost revoltați de declarațiile făcute, ripostând: „…Organizația noastră a fost o organizație de rezistență așteptând marile puteri să ne dea ajutor să scăpăm de ruși. Comuniștii pe vremea aceea ne spuneau «bandiți». Dar vreau să vă spun că toți cei care luptau în munte aveau în sacul cu merinde o carte de rugăciune. Eu aveam Noul testament, străpuns de un glonț, într-o acțiune din Munții Banatului. Îl am și acum“, a povestit supraviețuitorul acelor vremi, în vârstă de 87 de ani, condamnat la 25 de ani închisoare, din care a făcut peste 10 ani. „Nu voiam regimul comunist, dictatura comunistă. Știam ce înseamnă comunismul”. Și reamintesc cuvintele filozofului rus Nicolae Berdiaev: „Știu bine ce e marxismul, pentru că nu-l știu din afară, ci dinăuntru…”
Este uimitor cum după atâția ani, oameni care ne conduc, sunt incapabili de a face diferență între bine și rău, de a înțelege cât de nefast a fost comunismul pentru România. Oameni cu studii superioare, cu diplome, să nu poată cunoaște adevărul? „Cine-i îngust la minte, n-are leac nicăieri”, spunea. Părintele Arsenie Boca – și nu greșea. Ei sunt oameni lipsiți de conștiință și demnitate, oameni care vor să falsifice istoria, călcând în picioare suferințele acestui neam. „A fost o luptă pentru onoare și credință” a exprimat urmașul unui luptător din mișcarea de rezistență. A fost, așa cum a scris Radu Gir: „…Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, / nu pentru pătule, / nu pentru pogoane, / ci pentru văzduhul tău liber de mâine…” Radu Gir, poetul care, la Aiud, L-a adus pe Iisus în celulă…
Bolșevicii rămași printre noi sau, mai nou ideologizații, vor cumva o nouă condamnare a celor care nu mai sunt? Dar „…Unde sunt cei care nu mai sunt? / Zis-a bufnița: Când va cădea / Marele-ntuneric, vei vedea.”
Oamenii care au trăit ororile comunismului sunt în cunoștință de cauză; oamenii deștepți care nu le-au trăit, pot judeca și înțelege; cei fără minte – niciodată!
Vavila Popovici – Carolina de Nord
