Celebrarea lui Khalil Gibran la Biserica St. James Piccadilly din Londra

0
16

Pe data de 24 ianuarie a.c. la orele 18.30. la Biserica St.James Piccadilly din Londra(Anglia) a avut loc o seară specială culturală CARAVAN sub numele “O celebrare a lui Khalil Gibran” în jurul lansării în Regatul Unit al Marii Britanii a cărții noi a lui Paul Gordon-Chandler: În căutarea unui Profet:O Călătorie Spirituală cu Khalil Gibran. Evenimentul a conținut de asemenea o  premieră exclusivă a cântecelor din noul muzical Gibran intitulat “Aripi frânte” scris de Nadim Naaman și Dana Al Fardan și promovat de Trustul Pace și Prosperitate.

A urmat o prezentare de lectură “Khalil Gibran:un Ghid fără egal pentru timpurile noastre” făcută de Paul-Gordon Chandler, care a fost foarte apreciată, urmată de o sesiune de semnare de carte pentru publicul prezent.

La eveniment au participat E.S. Rami Mortada, ambasadorul Republicii Liban în Regatul Unit al Marii Britanii, Revd. Lucy Winkett, rector al Bisericii St. James Piccadilly, artiștii Trustului Pace și Prosperitate, Miranda Heldt, Alastair Brookshaw și Ben Cox, și alte personalități diplomatice și reprezentanți religioși.

Impresii despre cartea “În căutarea unui Profet:O Călătorie Spirituală cu Khalil Gibran”

“În această privire profund spirituală la viața lui Khalil Gibran, Paul-Gordon Chandler ne deschide spre o voce mult mai relevantă vremurilor noastre decât atunci când lucrarea sa a apărut cu ani în urmă. Biografia lui Chandler răsună cu aceeași grandoare și perspectivă adâncă în poezia lui Gibran, și este plăcută de citit și consistentă de digerat. Cu lumea noastră atât de mult bănuitoare și divizată,  privirea lui Chandler la Gibran ne oferă o biografie–și o spiritualitate–care etalează o viziune a umanității noastre comune.                                        Este o mare inspirație de-a lungul unor vremuri ca acestea.”                                                Rev. James Winkler, președinte și secretar general, Consiliul Național al Bisericilor 

“Paul-Gordon Chandler capturează într-un mod strălucit spiritualitatea universală al iubitului poet Kahlil Gibran în timp ce călătorim cu el spre a descoperi cum Levantul, locul său de naștere–pământul Văii Sacre a lui Moise, Muntele Măslinilor al lui Isus și moscheea Al Aqsa a lui Mahomed–și dezamăgiri timpurii au influențat arta și poezia sa. În Căutarea unui Profet este relevant și o adevărată inspirație pentru cei care caută să construiască punți, nu ziduri.” Imam Mohamad Bashar Arafat, președinte, Consiliul Afacerilor Islamice din Maryland și Fundația pentru Schimbul de Civilizații și Cooperare

Paul-Gordon Chandler, este un preot Episcopal, un avocat inter-religios, curator de artă și întreprinzător social care a trăit și a lucrat mulți ani în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu. El este fondatorul și președintele CARAVAN, o mișcare internațională care folosește artele spre a construi punți ale păcii între credințele și culturile Orientului Mijlociu și ale Occidentului. Paul-Gordon Chandler este autorul cărții de succes “Pelerini ai lui Hristos pe Drumul Musulman: Explorând o Nouă Cale între Două Credințe”.

Corespondent: Tatomir Ion-Marius