ROMÂNIA 100 – DANIEL CIUGUREANU

0
5

Presiunea asupra Moscovei este o datorie sfântă a fiecărui român, pe toată viaţa. Noi nu trădăm România!

 

Dragi români din ţară şi de pretutindeni, cunoscând viaţa politicianului erou martir Daniel Ciugureanu*, Primul-ministru al guvernului Basarabiei, guvern născut din Sfatul Ţării, Sfat care votase Unirea Basarabiei cu România, înţelegem că trebuie să ne mobilizăm pentru Reîntregirea României. Nici o conjunctură, nici o forţă străină potrivnică, nu ne pot împiedeca. Reîntregirea nu depinde de conjuncturi, de nici o forţă străină potrivnică, ci, în primul rând, de noi înşine, de solidaritatea noastră naţională. Iubirea de Dumnezeu şi de Neam trebuie să fie dominanta spirituală a românilor. Sus fruntea Naţie Română! E o vorbă, rusul nu dă înapoi pe ce a pus mână. Daniel Ciugureanu nu a acceptat aşa ceva. A acţionat, cu orice preţ , toată viaţa, opunându-se Rusiei, care anexase partea de răsărit a României. Şi a reuşit, împreună cu aţi iubitori de Ţară şi Neam, să aducă Basarabia acasă, în România, în 1918. Urmează, prin efortul unioniştilor bucovineni, Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă. Desăvârşirea Unirii se înfăptuieşte la 1 Decembrie 1918, prin integrarea Transilvaniei în graniţele României. Daniel Ciugureanu a fost singurul politician român condamnat la moarte, în contumacie, de către bolşevicii sovietici. Condamnarea a avut loc în anul 1926. Autorităţile ţariste îl condamnaseră la detenţie în Siberia. În România, bolşevicii aduşi pe tancurile sovietice, să ne conducă ţara, l-au asasinat în 1950, în drum spre închisoarea Sighet.
Acum e rândul primului pas reîntregitor de ţară, Republica Moldova. Depinde de noi! Presiunea asupra Moscovei este o datorie sfântă a fiecărui român, pe toată viaţa. Noi nu trădăm România! Ţara noastră este formată din noi înşine, împreună cu moşii şi strămăşii noştri.

 

* Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885Şirăuţi, Briceni – d. 6 mai 1950Sighet) a fost un politician moldovean/român din Basarabia, deputat în Sfatul Ţării, Prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru pentru Basarabia în patru guverne ale României, deputat şi senator, Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Vicepreşedintele şi Preşedintele Senatului Regatului România Mare. (Wikipedia)

—————————————————-

Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău

Gheorghe Gavrilă Copil, preşedinte

ianuarie 2018