România este pacientul grav bolnav al Europei. Atinsă zeci de ani de virusul comunismului, iar mai apoi încă două decenii de sindromul pseudo-democraţiei, ea a încercat şi continuă să încerce să se oblojească, să-şi lingă rănile. Din păcate, fără succes. Tratamentele de pînă acum s-au dovedit ineficiente. Fără alocarea resurselor necesare unei terapii intensive, România boleşte -asemeni unui sărman care nu-şi permite să plătească asigurările medicale- în unul din paturile jegoase şi insalubre ale Spitalului „Europa”, deşi i s-a oferit şansa unei rezerve curate şi elegante a U.E.
În mod normal şi logic, România ar fi trebuit să-şi prescrie o medicamentaţie proprie, ba chiar să se supună unor serii de intervenţii chirurgicale din partea propriilor felceri. Nu s-a întîmplat nimic din aceste lucruri, iar acum efectele sînt dintre cele mai dramatice. Sistemul de sănătate, în totalitatea lui, se află în moarte clinică: cele mai multe dintre spitalele României au ajuns la stadiul de coşmelii, pacienţii mor de foame în saloanele încinse vara şi îngheţate iarna, nevoiţi să-şi aducă de acasă spirtul sanitar, vata şi algocalminul, iar personalul medical preferă să lase totul baltă şi să o ia spre alte zări, la cules de căpşuni sau unde profesionalismul este plătit proporţional cu pregătirea şi valoarea. Nu-i o noutate, România a fost din acest punct de vedere un important „donator de organe”. În primii ani după revoluţia din decembrie, doctori U.E. veneau şi mai prelevau cîte un „organ vital”, cîte un „creier”, pentru „organismul” suferind al unei Europe pe cale de degenerare genetică. Şi, chiar dacă din punct de vedere strict medical transplantul de creier este, momentan, imposibil, România a cedat, cu seninătate, din el. Zeci de mii, sute de mii de minţi luminate, neuroni „made in Romania”, au luat drumul sinapselor germane, americane, canadiene, engleze, franceze, italiene, spaniole ori aiurea prin lume. Acum nimeni nu mai vine în România să preleveze creiere, românii şi le donează benevol. Poţi să-i condamni? Pînă la urmă, costurile „operaţiei” poţi să ţi le permiţi sau nu. Iar România, se pare, nu poate ori mai degrabă nu vrea să şi le permită.
„Cabinetele medicale” ale guvernelor de pînă acum, mai ales cel actual, au cunoscut şi cunosc foarte bine diagnosticul, ştiu despre ce boală este vorbă, însă nu aplică tratamentul. De pastile cu promisiuni ne-am săturat cu toţii. Evident, microbul inoculat de virusul corupţiei este imun la orice vaccin, organele puterii au tot timpul parte de transfuzii, iar românii sînt trataţi, în continuare, cu indiferenţă.
România pierde, zi de zi, sînge proapăt şi organe sănătoase, drept pentru care este şi va rămîne mult timp de acum încolo un pacient… muribund.
