Extrem de interesantul, cândva, ziarist Marius TUCĂ, bătăios şi vocal în tinereţe, dar de o vreme pus parcă pe căpătuială, se află în derularea unui proiect care, din păcate şi contrar celor declarate frecvent de el, nu urmăreşte valorificarea, în mod responsabil şi competent, a patrimoniului naţional şi, mai mult, sporirea câştigului patronului său, publică, în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, ajunsă la cel de-al 81-lea volum, lucrarea intitulată „Poezii” de Octavian GOGA. Pornind chiar de la titlul cu pricina, observăm că avem de-a face cu un proiect, oarecum derutant, departe de ceea ce ar fi trebuit să fie. După cum ştiu până şi elevii de liceu, titlul în cauză este exclusiv cel al volumului de debut al poetului. În lucrarea de faţă însă, sunt adunate cam toate creaţiile lirice edite ale lui Octavian GOGA. Îngrijirea volumului şi prefaţa sunt încredinţate octogenarului Ion Dodu BĂLAN, care, de curând (respectiv la 5 octombrie a.c.), a împlinit vârsta de 81 de ani.
Ion Dodu BĂLAN, în pofida extrem de numeroaselor sale păcate, este unul dintre cei mai competenţi istorici şi exegeţi literari, care au consacrat numeroase studii (inclusiv cea mai consistentă şi valoroasă monografie dedicată „poetului pătimirii noastre”), iar apariţia acestei noi culegeri din creaţia lirică a lui Octavian GOGA, ţinând cont că nici Uniunea Scriitorilor, nici Academia Română şi nici Ministerul Culturii nu au acordat până în prezent o minimă importanţă recuperării moştenirii poetice şi jurnalistice a creatorului, ar trebui să ne facă să-i fim recunoscători pentru acest nou demers.
Într-un mai vechi studiu al nostru[1] ne-am referit în detaliu asupra multora dintre neajunsurile modului de recuperare critică a creaţiei literare a lui Octavian GOGA. Din păcate, în pofida tuturor acestor observaţii critice justificate, Ion Dodu BĂLAN pare a nu mai fi capabil să-şi îndrepte nici măcar propriile greşeli. Ba, mai mult, constatăm că el reia şi în noul volum abordări discutabile, dar şi erori care ne duc la gândul că, în loc să fie un eveniment salutar pentru recuperarea poeziei gogiene, lucrarea de faţă întruneşte condiţiile spre a o declara „un proiect ratat”.
Volumul începe cu o cronologie, datorată lui Ion Dodu BĂLAN, în care observăm nu numai o serie de erori, ci şi omisiuni care ne surprind sau confuzii pe care avem datoria a le semnala.
Astfel, în pag. 7 se afirmă că în anul 1918 vede lumina zilei, la Răşinari, bunicul matern al poetului, care a fost „unul dintre colaboratorii cei mai devotaţi ai Mitropolitului Andrei ŞAGUNA”.
După câte se ştie, însă, mitropolitul Andrei baron de ŞAGUNA a trăit între anii 1809 – 1863. Este adevărat că el a luptat toată viaţa sa pentru drepturile românilor ardeleni, inclusiv pentru realizarea măreţului eveniment de la 1 Decembrie 1918, pe care, însă, nu a apucat să-l vadă. Suntem de acord că e posibil să fie o banală eroare tehnică, pe care editura ar fi fost obligată, însă, să o elimine, pentru a evita promovarea unor grosolane neadevăruri referitoare la cel a cărui operă a fost tipărită.
La pagina 11 din aceeaşi cronologie citim următoarele: „Vara, la Răşinari, GOGA începe să traducă (şi să publice în „Luceafărul”) poemul dramatic „Tragedia omului” al lui Madács Imre – traducere”. Este de-a dreptul penibil pentru noi să atragem atenţia că de vreme ce în vara lui 1903 poetul a început să traducă capodopera scriitorului maghiar, ar fi fost imposibil ca el să fi publicat altceva decât o traducere a unora din capitolele acesteia în paginile revistei Luceafărul. O scăpare la fel de grosolană, în opinia noastră este, pe aceeaşi pagină, şi cea referitoare la modul în care I.L. Caragiale a descoperit poezia gogiană.
„Această reacţie – precizează I.D. BĂLAN – e descrisă de O.C. TĂSLĂUANU în cartea sa de Amintiri: „La o masă din fund (din restaurantul Gambrinus), juca şah Ion GORUN cu George COŞBUC, iar CARAGIALE chibiţa. Pe canapea, lângă GORUN, era un volum nou de poezii cu foile netăiate, adus de Nerva HODOŞ, care se aşezase şi el să chibiţeze. Nenea Iancu s-a chiorât de câteva ori la volum, pe urmă l-a luat în mână, deschizându-l la întâmplare. A cetit câteva strofe. Şi-a dres ochelarii, s-a uitat la coperta volumului; autorul un nume necunoscut.” Mărturisesc sincer că nu am reuşit să înţeleg această eroare de datare, în sensul că istoricul literar Ion Dodu BĂLAN precizează cele de mai sus ca întâmplându-se în 1904, câtă vreme, tot el, la pagina 13, precizează următoarele: „1905. Se publică primul volum de versuri al lui Octavian GOGA, „Poezii”, la Institutul tipografic „Luceafărul” (Budapesta) – (volumul poartă pe copertă anul 1906 şi conţine 48 de poezii)”.
La pagina 14, referitor la colaboratorii revistei „Ţara Noastră”, Ion Dodu BĂLAN se referă la un oarecare D. CIURERIU. În realitate, a fost vorba despre D. CIUREZU, cel care n-a fost doar un simplu colaborator al revistei, ci şi secretarul personal al lui Octavian GOGA, inclusiv atunci când acesta a deţinut diverse demnităţi guvernamentale[2].
La pagina 15 aflăm că în anul 1915: „este editat volumul lui, său, de publicistică „Strigăte în pustiu” – cuvinte din Ardeal într-o ţară neutrală”
În opinia lui Ion Dodu BĂLAN, procurorul regal din Cluj s-a mulţumit în 1916 doar să ordone urmărirea lui Octavian GOGA, acuzat de „crimă de complot” pentru aderarea la „Federaţia Unionistă”. În realitate, Octavian GOGA, pentru refuzul de a se înrola în armata austro-ungară, dar mai ales pentru acţiunile lui, după autoexilarea sa la Bucureşti, unde era permanent urmărit de spionii contelui Otto von Czernin[3], O. GOGA a fost, în realitate, condamnat la moarte în contumacie de către autorităţile dualiste austro-ungare. O altă eroare, dublă de data aceasta, întâlnim la pagina 16, unde Sever BOCU apare în grafia Sever BOCUŞ şi unde mai citim că: „Octavian GOGA se numără între cei „care semnează declaraţia de război monarhie austro-ungară”.[4]
Puerilă şi inexactă mi se pare şi precizarea lui Ion Dodu BĂLAN cum că Octavian GOGA s-ar fi deplasat spre Paris pe o rută ocolitoare pentru că ar fi făcut parte din rândul celor „200 de persoane indezirabile pentru ocupanţii germani”. În realitate, după cum arătam mai sus, poetul a fost nevoit să aleagă această rută plină de riscuri prin Rusia revoluţionară, pentru a evita să fie arestat de autorităţile dualiste şi a nu le da posibilitatea de a pune în aplicare mai vechea sentinţă de condamnare a sa la moarte în contumacie.
Din motive care ne scapă, Ion Dodu BĂLAN nu aminteşte că, în această perioadă, Octavian GOGA a avut câteva întâlniri cu reprezentanţi ai noii francmasonerii ruse, din însărcinarea lojilor francmasoneriei occidentale care, în urma evenimentelor din octombrie 1918 de la Moscova, nu mai puteau reface contactul cu lojile din vechiul Imperiu Ţarist.
În paginile 17 – 18 mai întâlnim o serie de erori greu de acceptat la un istoric literar cu experienţa şi prestigiul indiscutabil ale lui Ion Dodu BĂLAN. E foarte adevărat că, în martie 1920, Octavian GOGA şi alţi lideri ardeleni intră, de fapt, în „Liga poporului”, devenită ulterior Partidul Poporului, condus de generalul (nu mareşalul) Alexandru AVERESCU[5]..
Cât priveşte explicaţia dată de Ion Dodu BĂLAN cu privire la anul 1922, facem precizarea că revista „Ţara Noastră” a fost mutată în acel an la Cluj din raţiuni mai degrabă politice[6]. Octavian GOGA, asemenea altor intelectuali patrioţi ai vremii, dorind să confere urbei de pe Someş o nouă importanţă culturală şi politică între fruntariile României întregite, vor intensifica prezenţa şi activitatea publicaţiilor pe care le deţineau, la Cluj.
Tot aici mai întâlnim o formulare de tipul „Octavian GOGA rosteşte la Academia Română despre G. COŞBUC, căruia îi succede”. Evident o eroare de redactare, dar şi o omisiune semnificativă, autorul uitând să precizeze cu exactitate data primirii poetului ca membru titular la Academia Română. De altfel, în cuprinsul acestei cronologii, Ion Dodu BĂLAN se remarcă şi prin alte omisiuni importante, uitând să precizeze, de exemplu, că, în 3 legislaturi succesive, poetul Octavian GOGA a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române şi că, în două alte ocazii, a candidat, fără succes[7], la funcţia de preşedinte. Ion Dodu BĂLAN pare a fi mai interesat de demnităţile politice deţinute, în perioada interbelică, de poet, decât de cele academice sau activităţile iniţiate, pe plan intern şi internaţional, la care a fost reprezentată de poet. La fel de stângaci a fost redactată şi precizarea: „1926 Martie, Octavian GOGA devine Ministru de Interne în guvernul Alexandru AVERESCU (unde va funcţiona până la 4 iunie 1927)” Confuză şi imprecisă este şi formularea lui Ion Dodu BĂLAN de la pagina 21. El susţine doar că: „1938. În 10 februarie Regele impune demisia guvernului GOGA – CUZA. GOGA e decepţionat. Bolnav de inimă[8] pleacă la Viena[9], de unde se întoarce în mai[10]. Face, la Cluj, vizite prietenilor, se plimbă şi într-o zi ia masa la prietenul său Laurian GABOR, fost primar al oraşului”.
Trebuie să remarcăm că în continuare, din anul 1971 când a publicat cunoscuta sa monografie consacrată poetului, Ion Dodu BĂLAN persistă în promovarea minciunii şi neadevărului referitoare la cauza morţii poetului de la Ciucea. El recunoaşte că acesta a făcut vizite prietenilor săi din Cluj, dar refuză să arate că, în urma acestei vizite, poetul a fost otrăvit din ordinul lui Carol al II-lea.
Mărturisesc că nu înţeleg teama inexplicabilă a lui Ion Dodu BĂLAN de a rosti, în sfârşit, adevărul pentru că, aşa cum am mai arătat[11], prestigiosul doctor Iuliu HAŢEGANU i-a atras atenţia medicului PERCIUN din Ciucea că greşise atunci când a pus diagnosticul invocat azi de Ion Dodu BĂLAN, căci, în realitate, poetul fusese otrăvit. Acelaşi mare medic a atras atenţia că, în acel moment, datorită unei întârzieri nepermis de mari, îi era imposibil să-l mai salveze pe poet, pentru că otrava îşi făcuse deja efectul, iar poetul a murit chiar sub ochii grupului de medici veniţi de la Cluj, alertaţi de Veturia GOGA.
Orice reeditare a creaţiei lirice a lui Octavian GOGA este un câştig extraordinar pentru cititorii de azi ai poeziei sale. Este regretabil, însă,că, datorită omisiunilor şi erorilor[12] de toate felurilor, pe care le-am semnalat, noua apariţie în colecţia Biblioteca pentru toţi este doar un regretabil proiect editorial ratat.
[1] Vezi Dan BRUDAŞCU – Goga – un poet maudit, în idem Goga şi francmasoneria, Cluj-Napoca, Editura SEDAN, 2008.
[2] Am publicat în urmă cu mulţi ani documente din arhiva poetului de la Ciucea referitoare la un incident între D. Ciurezu, în calitate de secretar al ministrului de Interne Octavian Goga şi poetul Tudor Arghezi. De aswemenea, în alte texte, am evocat vacanţele de vară petrecute de D. Ciurezu, la Ciucea, prin anii 70 ai secolului trecut, la invitaţia văduvei poetului, Veturia Goga. De altfel, împreună cu aceasta, D. Ciurezu a realizat şi publicat, în anul 1943, la comemorarea a cinci ani a morţii poetului, o culegere intitulată „Versuri alese”, care oferă celui interesat de studierea creaţiei lirice gogiene cele mai importante poezii ale acestuia.
[3] În perioada respectivă contele Czernin îndeplinea funcţia de ambasador al regimului dualist austro-ungar la Bucureşti. În această calitate, una din preocupările lui principale a reprezentat-o urmărirea, pas cu pas, a patrioţilor ardeleni ce acţionau cu fervoare pentru intrarea României în război, înfiinţarea regimentelor de voluntari ardeleni şi bănăţeni şi desfăşurarea unei neobosite acţiuni de propagandă în favoarea realizării statului naţional unitar român. Ca urmare a rapoeartelor şi informările lui referitoare la activitatea „subversivă” a lui Octavian Goga, autorităţile austro-ungare au decis condamnarea poetului la moarte în contumacie.
[4] Atragem, cu seriozitate, atenţia asupra modului total neprofesionist de culegere şi corectură a textului, vină ce revine, mai degrabă redactorului de carte şi editurii ce şi-a asumat rolul reeditării operei poetice gogiene, fără să aducă, de fapt, nimic nou faţă de ceea ce se cunoştea deja. E mai mult decât clar că editura este interesată exclusiv de3 câştigul financiar, nu de a face servicii literaturii şi culturii noastrwe naţionale.
[5] După câte se ştie, abia în anul 1930, împreună cu mai vechiul lui adversar, generalul Prezan, Alexandru AVERESCU va fi ridicat la rangul de mareşal al României
[6] După instalarea, în 1919, a primei administraţii româneşti la Cluj şi după înfiinţarea Universităţii Daciei Superioare, autorităţile române şi numeroşi intelectuali patrioţi, constatând lipsa instituţiilor de artă şi cultură sau puţinătatea publicaţiilor în limba română (în comparaţie cu cele în limba maghiară), vor încerca să facă din Cluj un oraş semnificativ al culturii naţionale. O măsură luată de Octavian Goga în acest scop a reprezentat-o şi transferarea redacţiei publicaţiei „Ţara Noastră” de la Sibiu, la Cluj, precum şi atragerea, la această publicaţie, dar şi în redacţiile altor publicaţii literaere sau de cultură, a numeroşi scriitori proveniţi din alte provincii ale Regatului reîntregit.
[7] Acest insucces s-a datorat, în realitate, intervenţiei grosolane ale factorilor politici ai vremii care vroiau ca, prin candidaţii susţinuţi sde ei, să deţină controlul şi asupra înaltului for academic românesc.
[8] Analizele pe care le-au făcut ambii soţi, după sosirea lor în străinătate, nu confirmă o astfel de afirmaţie. Dimpotrivă, cu excepţia traunmei psihice trăite ca urmare a demiterii lui într-un mod ruşinos din funcţia de prim ministru, poetul se afla într-o stare acceptabilă de sănătate, care i-a permis, pe lângă participarea la diverse evenimente mondene, şi organizarea a numeroase întâlniri şi discuţii, între care şi unele cu tematică şi scopuri exclusiv politice.
[9] Itinerariul călătoriei poetului n-a cuprins doar Austria, unde a ajuns în data de 22 februarie 1938, cum lasă să se înţeleagă I.D. Bălan. El a vizitat şi Elveţia, unde l-a bătut, la un moment dat, gândul de a se stabili definitiv. Pe parcursul şederii lui în străinătate, poetul va avea un program destul de încărcat de întâlniri şi discuţii, atât cu o serie de oameni politici români, cât şi cu demnitari străini, italieni şi germani. De asemenea, primeşte zilnic numeroase scrisori, telegrame şi diverse informaţii din ţară, de la foşti colaboratori apropiaţi, colegi de partid sau de la diverşi simpatizanţi. La insistenţele soţiei sale, poetul revine, este martorul intrării trupelor naziste şi ocupării Vienei, eveniment pe care îl va evoca în discursul susţinut de el la Academie, ultimul, după ştiinţa noastră, sub cupola înaltului for ştiinţific, la 1 aprilie 1938, chiar la împlinirea de către el a vârstei de 57 de ani. A sosit la Ciucea încă din data de 16 martie 1938, continuând un foarte febril program de întâlniri şi discuţii. Acestea erau îndeaproape şi strict urmărite de serviciile secrete, care raportau totul regelui dictator. Activitatea febrilă, periculoasă pentru interesele politice ale regelui, l-au determinat pe acesta să urgenteze trecerea la planul de suprimare fizică a lui Octavian Goga. Pe fondul accelerării deteriorării situaţiei economice şi politice din ţară, regele Carol al II-lea se temea că forţele de extremă dreaptă din România, între care se numără şi Partidul Naţional Creştin prezidat de Goga, ar fi putut, într-un viitor nu prea îndepărtat, câştiga alegerile parlamentare şi forma un guvern care să nu mai poată fi controlat şi manipulat de rege. O asemenea perspectivă sumbră pentru monarh a determinat otrăvirea poetului de la Ciucea.
[10] Precizarea este cu totul inexactă. Dovadă ţinerea discursului amintit încă la data de 1 aprilie 1938.
[11] Vezi, în acest sens, studiul nostru „Otrăvit din ordinul regelui Carol al II-lea”, în idem, „Goga şi francmasoneria”.
[12] Unele dintre acestea subliniază modul amatoricesc în care a fost înţeles de cătzre editori derularea acestui proiect.
