POEME PENTRU FIUL MEU PLECAT… (1)

0
139

 

BATE VÂNTUL SALCIA

 

Bate vântul salcia

Peste drum de casa mea.

Ramurile i se frâng,

O privesc prin geam şi plâng

Nu de jalea sălcilor,

Mi-e gândul l-al meu fecior

Şi mă usc şi ard de dor

Că nu-l mai am în ocol.

De-l caut, îl deranjează,

Dacă-l plâng, se întristează.

Dacă-l strig, nu mă aude,

Dacă-l sun, nu îmi răspunde.

Nu-mi găsesc niciunde loc,

Dorul lui e ca un foc.

Tot aştept noapte şi zi

Să sune de unde-o fi,

Să-i aud glasul curat

Sa am sufletu-mpăcat.

 

 

SE-NDOAIE SALCIA DIN POARTĂ

 

Se-ndoaie salcia din poartă

Cum se-ndoaie a mea soartă

Şi frunzele ei mă-ntreabă

Unde merg aşa degrabă.

Anii mi-or trecut pe rând

N-am ştiut nici cum, nici când

Eu îi rog în loc să şadă,

Ei se duc în zbor grămadă.

 

Ai o viaţă pe pământ

Ca frunza sălcii-n vânt:

Ori eşti trist, ori ne-mplinit,

Ori devreme-mbătrânit.

 

Ascult salcia pletoasă

Şi de soartă nu-mi mai pasă

Doar durerea mă apasă

Că nu-mi vin copiii-acasă.

 

 

ÎNTREBARE

 

Când s-au scurs atâţia ani?!

Tu eşti dus departe-n lume

Am rămas aici, sărmani,

Să te tot strigăm pe nume.

 

Ce-ai cerut şi nu ţi-am dat?

Anii să-i întorc nu pot.

Tu vei fi mereu plecat

Chiar şi inima de-mi scot!

 

Nu ştiu cum e viaţa ta,

Cum te mai împaci cu soarta,

De-aia-mi plânge inima

Şi-aştept să-mi mai deschizi poarta.

 

Cine ştie ce-i cu tine,

Ce te-aşteaptă pe-a ta cale?

Simt că te deparţi de mine

Ca apa ce curge-n vale.

 

Mă întreb, care şi cine

Ar putea să te-nţeleagă?

Doar speranţa îmi rămâne

Să te-aştept viaţa-ntreagă.

 

 

DE-AŞ PUTEA

 

De-aş putea mi-aş rupe-n două

Inima ce-n piept îmi bate

O parte să v-o dau vouă,

Alta s-o trimit departe.

 

Azi nu mă-nţelege nime’

Când mă bucur, sau când plâng.

Azi am fata lângă mine,

Dar fecioru-l port în gând.

 

Numai inima de mamă

Ştie dorul să-l ascundă,

Să-mpletească bucuria

Cu durerea ei profundă.

 

Stau cu gândul dus prin lume

Şi mă-ntreb pe-al casei prag:

Va veni cândva o vreme

Să-mi mai văd băiatul drag?

 

Să-i mai văd pe toţi acasă

Şi în braţe să îi strâng?

Cât voi fi de bucuroasă!

O să râd sau o să plâng?

 

 

S-AU SCUTURAT ÎN SAT BĂGRINII

(după romanţa S-au scuturat toţi trandafirii)

 

S-au scuturat în sat băgrinii

În ziua-n care ai plecat

Mai plâng şi-acuma-n gard mălinii

Şi tot ce-n urmă ai lăsat.

 

Căsuţa ta cea părintească,

Pădurea cu-ale ei cărări,

Cireşul, gata să-nflorească

Te plâng în cele patru zări.

 

Tu nu m-ai ascultat pe mine

Şi nu ai stat pe gânduri mult,

Dar nu-i nimic mai sfânt pe lume

Ca locu-n care te-ai născut.

 

Când într-un colţ din inimioară

Ţi-or tresări păreri de rău

Să-ţi aminteşti întâia oară,

Fără tristeţe,sfatul meu.

 

Iar dacă gândul te va bate

Să te întorci, şi vei găsi

Că-s toate uşile-ncuiate

Şi nimeni nu-i a te primi

 

Şi dacă clipa ţi-e amară

Ascultă clopotul din sat

Cum bate trist în prag de seară

Prohodul celor ce-au plecat.

 

Aprinde-n gând o lumânare

Pentru acei ce-au aşteptat

Să-ţi vadă paşii pe cărare,

Să vii acasă împăcat.

 

Păstrează vie amintirea

Îndureraţilor părinţi

Ce-ţi vor împărtăşi durerea

De-acolo sus, de printre sfinţi.

 

 

DE-AŞ ZBURA CA FRUNZA-N VÂNT

 

De-aş zbura ca frunza-n vânt

Pân’ la maica la mormânt

Două vorbe să-i pot spune

Că mi-s singură pe lume

Singură, fără scăpare,

Puii mi-s în lumea mare!

 

Măicuţă, m-ai îndemnat

Să grăbesc la măritat,

Să am fată şi fecior

Şi-acum mor de dorul lor

Şi cred că nu mi-o fi bine

Până când oi fi cu tine

Să-am durerea cui o spune!

 

 

FIUL MEU CU SUFLET BUN

 

Fiul meu cu suflet bun,

Cum ai fost eşti şi acum.

Fiule cu suflet mare,

N-ai în lume-asemănare!

Bunătate ca a ta

N-are altu-n viţa mea.

Mândră sunt, o spun mereu,

Pentru că eşti fiul meu,

Dar mi-e jele pentru mine

Că nu-s mereu lângă tine.

Doru-i mult, multă durere,

Şi nu mai găsesc putere

Să ajung până la tine

Să mă bucur că ţi-e bine.

Fiule, dac-ai putea,

Eu, din suflet te-aş ruga

Să mai vii de prin străini

La părinţii tăi bătrâni,

La căsuţa părintească,

Domnul să te ocrotească,

Dorul să-l mai ostoieşti,

Lacrima s-o mai opreşti

Durerea s-o lecuieşti

Iubirea s-o-mpărtăşeşti!

 

 

ARD-O FOCU STRĂINĂTATE

 

Ard-o focu străinătate,

Lasă părinţi fără gloate,

Fără copii şi nepoţi,

Greu le duci doru la toţi!

Şi pe mine m-o lăsat,

Puii s-or înstrăinat.

Mi-or lăsat sufletul gol,

Nu-mi mai calcă prin ocol.

 

De-o fi să se-ntoarc-odată

O fi uşa încuiată

Nu-i nici mamă, nu-i nici tată

Cheia ruginită-n poartă

Înăuntru dor şi jele

Or afla gloatele mele!

 

DOINĂ

 

Tata meu îi om bătrân,

Greu îşi poartă doru-n sân

Dor de copii şi nepoţi,

De-ai bătrâni, că s-au dus toţi.

 

Cât o fost mai tinerel

Munca s-o legat de el,

Dar acum la bătrâneţe,

La tot natu dă poveţe

 

Şi se-ntreabă, mai mereu:

De ce bunul Dumnezeu

Nu mi-o pus parte şi mie

Să trăiesc cu bucurie

Zilele câte mai am

Lângă mine cu-al meu neam?

————————–

Doina ANDRONIC

Timișoara                                                        

1 iulie 2018