Festivalul folcloric ”PRAHOVA iubește BASARABIA!”

0
20

Și Basarabia iubește Prahova!

Ioan POPESCU

Devenit deja tradițional, acest Festival, ajuns la ediția a IV-a, a reunit – și de această dată – la Ploiești, artiști români de pe ambele maluri ale Prutului, o graniță nefirească între români, care nu va dăinui, cu siguranță. Prea mare de Reunire este dorința de a fi împreună, la bine și la rău.
Acest sentiment patriotic l-am remarcat atât la artiștii de pe scenă, cât și la publicul prezent in numar mare în toate cele trei zile ale Festivalului, public care a strigat in cor: U-NI-RE, U-NI-RE!…
”Dragostea Prahovei față de Basarabia rămâne și va crește constant, an de an”, mărturisea dna Ludmila Sfîrloagă – vicepreședintele CJ Prahova, personalitate cunoscută și recunoscută pentru implicarea sa în acest proces recuperator al tuturor teritoriilor înstrăinate locuite de români, a Basarabiei, mai ales. De fapt, chiar și acest excepțional Festival folcloric s-a născut la inițiativa domniei sale.

În ultima zi a Festivalului, timp de peste șapte ore, pe esplanada Palatului Culturii din Ploiești, publicul prezent a asistat la un alt Regal Folcloric, capul de afiș fiind doamna folclorului românesc: MIOARA VELICU. În semn de stimă și respect, marea cântăreață a și primit, din partea organizatorilor (Consiliul județean Prahova și Centrul județean de cultură), flori și Trofeul 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE.

Diplome de Onoare au primit și toți artiștii prezenți la Festival.
Inainte de recitalul Mioarei Velicu, pe scenă au mai evoluat:
– Grupurile folclorice ”Perla” și Țărăncuța” din Mărșinți-Cernăuți;
– Ana Raicu – vioară;
– Ans. folcloric ”Mugurelul” din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul – R.Moldova;
– Ans.folcloric ”Perinița” al Centrului judetean de cultura Prahova;
– Ans. folcloric ”Plai de dor”, din satul Pîrjolteni, raionul Călărași – R.Moldova;
– Ans.folcloric ”Prahovița”, comuna Măgureni;
– Ofelia Florica Haranguș;
– Ans, folcloric ”Flori de lămâiță”- raionul Hâncești – R.Moldova;
– Ans.folcloric ”Busuioc moldovenesc” – raionul Cimișlia, R.Moldova;
– Ans.folclorice ”Mugurel” și ”Firicel de busuioc”, Leova, R.Moldova.

*Prezentarea spectacolului: MIRUNA IONESCU