Alegerile care au avut loc marti 11/02 au dus la o schimbare dramatică a raportului de forţe dintre cele două partide politice: Partidul Republican a obtinut majoritatea în Parlament și cu aceasta posibilitatea să blocheze orice iniţiativă politică a Președintelui SUA. Partidul Democrat, la rândul lui, poate bloca orice lege în Senat. Președintele SUA poate refuza aprobarea oricărei legi care i se oferă pentru semnătură. În aceste condiţii – care nu au apărut acum pentru prima oară în istoria Americii – SUA devine extrem de greu de guvernat, orice lege care ar avea șanse de succes trebuind să corespundă vederilor – extreme de diferite – ale celor două partide. Ambele partide trebuie să facă compromise: democraţii s-au arătat gata să discute cu oponenţii lor dar viitorul lider al parlamentarilor republicani a declarat deja că singurul lui scop este să anuleze toate legile promulgate în ultimii doi ani și să impiedice cu orice preţ realegerea Președintelui Obama în 2014 pentru o perioadă de încă 4 ani.
Privind numai câteva decenii înapoi, se poate vedea că SUA a atins apogeul puterii sale militare, politice și economice în anii ’90 ai secolului trecut, odată cu prăbușirea lagărului socialist. Existenţa unui pericol militar vital dusese la mobilizarea tuturor forţelor acestei tări extraordinare pentru a rămâne în frunte, a rămâne de neatacat și de neînvins. SUA producea în acei ani 40% din Produsul Mondial Brut cu numai 6% din populaţia lumii, dispunea de cea mai sofisticată și bine dotată armată din lume și deţinea supremaţia în ceea ce privește inventarea de noi tehnologii și de noi produse. Soluţiile politice propuse lumii erau clarvăzătoare, orientate către rezolvarea conflictelor existente prin asigurarea dominaţiei americane, acceptată de multe ori ca de la sine înţeles. Sistemul școlar era unul dintre cele mai bune și asigura personal calificat pentru toate activităţile tehnice și economice practicate. Clasa mijlocie era numeroasă, dinamică și se bucura de un nivel de trai foarte înalt care atrăgea în masă specialiști străini: aceștia, la rândul lor, contribuiau intens la dezvoltarea știinţei, tehnologiei și managementului autohton. SUA a atins la sfârșitul mileniului al doilea nivelul maxim al posibilităţilor sale economice și politice.
În situaţia în care SUA domina lumea necontestat, a fost formulată și un concept politico – militar corespunzător poziţiei ei de forţă: SUA își asumă dreptul de a interveni militar în orice ţară din lume care ar reprezenta un pericol la adresa acestei poziţii de vârf. Ocazia s-a invit curând, o dată cu atacurile teroriste de la 11.09.2001: SUA au intervenit militar în Irak și în Afganistan. Înlăturarea militară a regimurilor politice a fost o jucărie pentru excelentele trupe americane, dar instaurarea unei orânduiri noi și democratice într-o ţară profund divizată religios (Irak) sau într-alta ai căror cetăţeni – în majoritate – sunt analfabeţi (Afganistan) s-au dovedit sarcini care depășeau cu mult estimările și așteptările dinaintea începerii intervenţiei militare. Declinul din poziţia de lider al lumii a început să devină vizibil o dată cu trecerea timpului fără ca SUA să rezolve problemele la care se angajase. Soluţia găsită în Irak prin instaurarea unui guvern de coaliţie este privită de vicepreședintele SUA Joseph R. Biden ca nefiind stabilă (vezi articolul său din NY Times din 11/21). Mandatul trupelor NATO din Afganistan a fost prelungit recent până în 2014: dacă va fi terminat atunci, acesta va fi cel mai îndelungat război din istoria omenirii!
Câteva alte schimbări, începute cu mai multe decenii în urmă, au dus la criza economică din anii 2007 – 2009 și la modificarea radicală a situaţiei economice interne a SUA. Sistemul financiar american și internaţional s-a dezvoltat în afara oricărei supravegheri și coordonări din partea guvernelor ceea ce a dus la colapsul multor bănci și la cea mai mare criză financiară după cea din 1930, când economia americană și internaţională se prăbușise complect. Numai intervenţia extrem de îndrăzneaţă, coordonată și în afara oricăror principii de activitate bancare din partea băncilor naţionale ale multor state a salvat sistemul economic vestic – în special cel al SUA – de la colaps. Economiști redutabili, cum ar fi Josef Stiglitz (Laureat al Premiului Nobel pentru Economie 2001) apreciază însă că economia SUA se află deja “în cădere liberă”.
Poate că cele mai importantă schimbări pe plan intern au fost:
– scăderea treptată a remunerării clasei de mijloc: întreprinderile au încetat să mai plătească asigurările de boală și de pensie ale salariaţilor. În prezent peste 15% din populaţie nu are asigurare medicală, ceeace de fapt înseamnă că, practic, persoanele respective nu au posibilitatea să viziteze un doctor: preţul cerut pentru o consultaţie în afara sistemului de asigurare medical este de 10 ori mai mare! Preţul medicamentelor pe piaţa americană este de 3 ori mai mare decât în alte ţări, fiindcă importul de medicamente este interzis prin lege! (Această lege contravine absolut oricărui concept de economie de piaţă, cea promovată de SUA în toată lumea!) Ce tragedie însemnă aceasta pentru cei care au nevoie de tratament, este inimaginabil pentru cei care nu au avut de trăit trăit aceste realităţi.
– deteriorarea treptată a calităţii învăţământului de toate gradele. Exceptând școlile și universităţile particulare care se situează pe primele locuri în lume în privinţa calităţii învăţământului și a absolvenţilor, toate celelalte unităţi de învăţământ se situează nîn cel mai bun caz pe locuri de mijloc într-o ierarhie mondială. Aceasta duce la situaţii paradoxale pentru prima putere economic și militară a lumii: 75% din tinerii între 18 și 25 de ani nu pot fi înrolaţi în armată fiindcă nu corespund exigenţelor acesteia. 25% din copii nu termină high school și nu posedă o minimă calificare pentru a ocupa un poziţie într-o întreprindere; un număr mare dintre absolvenţi ai high school nu pot citi și nu pot face socoteli simple. Deja un mare număr dintre aceștia au atins vârsta adultă și au imense probleme să se încadreze în viaţa de fiecare zi, să facă faţa cu success cerinţelor acestei societăţi atât de sophisticate.
În ultimii doi ani ani salariile în multe întreprinderi au fost reduse cu până la 30%, ceea ce a accelerat procesul de pauperizare a clasei mijlocii și a celor săraci, care împreună totalizează mai mult de 70% din populaţie. În prezent salariul mediu pe economie este mai scăzut decât cel din 1990 cu 10% cu toate că preţurile au crescut an de an. Şomajul s-a dublat în ultimii 4 ani. Veniturile suplimentare obţinute în întreprinderi, bănci și de anumiţi investori au crescut în aceiaș perioadă de 50 de ori! În timp ce veniturile clasei medii americane au scâzut sensibil, averi inimaginabile se cumulează în mâinile unei grupe foarte restrinse a populaţiei, poate 0.1% din total. Venitul maxim realizat de o persoană în 2009 a fost de 4 miliarde $ (!!) în timp ce venitul care marchează limita de sărăcie (cca. 11.000 $ / an) nu a fost realizat de 15% din populaţia SUA! Discrepanţele între venituri sunt imense și nu mai pot fi explicate prin aptitudini speciale, prin muncă intensă sau alte atribute legate de o persoană fizică: este vorba de un sistem politico-economic care favorizează fără limite pe cei care au deja averi fără limite. Richard Posner, unul dintre economiștii de frunte ai SUA, numește aceasta o “criza a democraţiei capitaliste”.
În urma unei re-interpretări recente a Constituţiei americane (veche de 230 de ani!) de către Curtea Constituţională, a fost eliminată limita superioară a donaţiilor către partidele politice: corporaţiile (care dispun de mijloace financiare quasi-nelimitate) au căpătat posibilitatea să influenţeze direct alegerile parlamentare prin donaţii: ele fuseseră – prin lege – opriti până în primăvara acestui an să facă uz de puterea lor financiară pentru a influenţa procesul politic. Politicienii – care, conform oricărei reguli a democraţiei, ar trebui să reprezinte toate clasele societăţii americane – sunt nevoiţi să plece urechea peste măsură la dorinţele unei minorităţi infime, minoritatea celor care are foarte , foarte mulţi bani. Cu anumite restricţii, se poate afirma că procesul democratic în SUA nu mai reflectă dorinţele, interesele și necesităţile a 300 de milioane de oameni ci favorizând restul de cca. 10 milioane, deţinători ai puterii financiare.
Viitorul SUA nu se încheie însă astăzi, la câteva zile dupa alegerile parlamentare. O privire spre viitor permite schiţarea limitelor procesului politic: acesta va fi dominat de disensiunile între două personalităţi care, fiecare pentru ea însăși, a realizat “visul american”. Pornind de foarte de jos, din condiţii familiare care nu i-ar fi încurajat decât să ducă o viaţă modestă, au ajuns în vârful piramidei sociale: Barack Obama, Președintele SUA și John Boehner, seful prezumtiv al majorităţii parlamentare de opoziţie, ambii cu concepţii politice și economice bine conturate dar care sunt diametral opuse. Dacă în aceste condiţii în următorii doi ani guvernul american va reuși să ia măsurile necesare pentru adaptarea ţării la cerinţele imperioase ale politicii și ale economiei, dacă va reuși să preia iniţiativa politică în lume și va reuși să pună economia americană pe drumul dezvoltării ei…asta rămâne de văzut, dar șansele sunt minime. Trebuie avut în vedere că prin politica desfășurată în ultimul deceniu, SUA și-a făcut mulţi dușmani (o mare parte a lumii arabe), a căpătat o concurenţă politică și economică puternică (toate ţările în curs de dezvoltare în frunte cu cea de a doua cea mai puternică ţară din lume, China) și a pierdut o parte importantă din încrederea aliaţilor săi din Uniunea Europeană.
În 2012 vor avea loc noi alegeri. Deja la alegerile precedente s-a făcut observată lipsa acută de personalităţi politice convingătoare: poporul american a avut de ales între un erou (în vârstă) al războiului din Vietnam și un tânăr politician cu puţină experienţă. Nici în prezent nu se întrezărește personalitatea care va putea conserva poziţia de lieder mondial a Americii după 2012: Barack Obama, care a aplicat cu consecvenţă și succes metode manageriale dezvoltate de Universitatea Harward, este puternic contestat intern în ciuda eforturilor depuse în primii doi ani de Preșidenţie. Partidul Republican nu a produs încă personalitatea care va fi în stare să preia în 2012 această poziţie de mare răspundere internă și internaţională.
Viitorul președinte al Americii va avea de infruntat pe plan intern problemele legate de lipsa de investitii – investiţiile în alte ţări au un return of investment mai mare – de șomaj, de calitatea foarte slabă a învăţământului, de scăderea creativităţii poporului american și multe altele. Pe plan extern va fi confruntat de multe personalităţi politice cu interese divergentete: cel mai redutabil dintre aceștia va fi un politician versat, crescut cu grijă în pepiniera de cadre a Chinei. Cel târziu începând cu 2012 se va redeschide chiar și discuţia privitor la superioritatea unuia dintre cele două sisteme politice: democraţia absolut liberă cu economie de piaţă și cu dezavantajele care se fac deja simţite prin pauperizarea a unei mari părţi a populaţiei SUA sau democraţia controlată de un partid unic care deja în anul 2007 a reușit să ridice din sărăcie până la nivelul mediu de viaţă cca. 300 de milioane de oameni – tot atâţia câţi numără SUA – din cei 1.3 miliarde care trăiesc în China. Viitorul se anunţă plin de confruntări, de surpirze și de răsturnări ale situaţiei cu care am fost obișnuiţi și care ne este comună.