STATUIA LIBERTĂȚII DIN ROMÂNIA

0
413

Singura copie a celebrei „STATUE OF LIBERTY” din New York, inexistentă în estul Europei, se află în orașul prahovean Boldești-Scăieni, fost mare centru industrial, aflat în imediată apropiere de Ploiești. Ea este opera profesorului Cristian Petru Bălan, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, al Academiei Româno-Americane de Știința și Arte și al Academiei Româno-Australiene, stabilit din anul 1986 in SUA.


 Menționăm faptul că profesorul Cristian Petru Bălan este un scriitor și artist plastic care păstrează în permanență legătura cu orașul său natal, unde a expus public mai multe statui și picturi, unele fiind distruse.


În mod firesc, mulți s-au întrebat de ce această statuie s-a postat într-o localitate provincială și nu în Capitală, precum există o mulțime de copii similare – la Paris, Londra, Roma, Tokyo și în multe alte orașe de pe glob. Răspunsul l-a dat autorul lucrării: „.Statuia Libertății pe care am sculptat-o în 2015 pentru orașul prahovean Boldești-Scăieni s-a postat în localitatea unde celebrul arhitect-inginer Gustav Eiffel s-a întâlnit cu prietenul său, ing. George Pănculescu, din Vălenii de Munte, un mare specialist în asamblarea metalelor curbe, inginerul care l-a instruit pe Eiffel cum să realizeze scheletul de oțel al marelui monument de la New York, precum și întreaga structură de oțel a Turnului Eiffel de la Paris. Desigur, meritul deosebit a fost al celor doi mari realizatori ai statuii americane (ambii francezi): Sculptorul Frédéric-Auguste Bartholdi și colaboratorul său Gustav Eiffel, care a venit de câteva ori în România, fiind găzduit în casa lui Pănculescu de la Vălenii de Munte (actualul „Muzeu Nicolae Iorga”). Așa se explică de ce am făcut această statuie la Scăieni, pe cheltuială proprie, și nu la București.”

Anexate, aveți patru fotografii cu această lucrare. Într-una din ele, lângă statuie, se află autorul ei, iar în alta se află prezentatoarea principală a canalului de televiziune TV-24, anunțând despre festivitatea dezvelirii monumentului respectiv cu fanfară militară și mulți invitați, ea devenind un mare eveniment oficial organizat de autoritățile locale în fața unei considerabile asistențe. Mai multe stații de televiziune și mijloace mass-media din România și America au comentat pe larg evenimentul…


Scriitorul Cristian Petru Bălan i-a dedicat statuii și un poem scris de el în limba engleză, reprodus pe soclul statuii, pe care vi-l redăm mai jos, tradus în limba română:

LADY LIBERTY
(The Statue of Liberty)
by Cristian Petru Balan

Mrs. Liberty has instead of roots
heroes who, kneeling underneath, in their graves, under the flowers
propelling their souls under her wary garment,
have been united with her in her immortal body of bronze in a river of fire.
Behold, Lady Liberty now is alive!
She breaths, she moves, and like a giant grows,
and watches for us all, dressed in her armour of hope and energy;
and brave ancestors send their glory to shine through her eternal rays and sacred halo.
The heroes of America still carry her on their shoulders;
and inside her hot, with heavy struggles, a volcano will trigger her fire warm heartbeat,
when we together walking through her body,
as blood cells in an infinite and vital transfusion,
will say with Pygmalion voice, will give the first order:
“Our Lady, it is the time – walk forward!”
And maybe that time has already arrived to tell her:
“Awake, our dear Mother, from your immobility!
Dare to awake from your granite. Walk forward, walk!”
And then she will walk gloriously, as Jesus, on the waves of the Ocean,
dressed in power and sun, toward the continents,
with no fear over the borders, over obstacles, crushing all shackles, all chains…
O, sacred Lady Liberty! O dear Mother,
Ever eye shall see you when you will shake the bars of meridians and parallels.
No guns, no rusty chain will resist the fire of your torch,
And nothing will stop you, as you will march powerfull, renewed, invincible and huge;
No raging hurricanes, nor the dirty spitting
of the surrounding pygmies with their green flags,
nor white turbans, nor red fists raised against you with savage hate,
nor fierce arrows of poison, will they be able to extinguish your burning torch
whose fire will rise to the clouds, to the sun, to the stars, to the Polaris;
lighting our faces, moving seasons and centuries, under a new order of freedom,
under the Star Spangled Banner!
And your voice will kill thunder, your eyes balls of lighting, blinding the enemies,
crushed like worms and ants under your feet, O sacred Lady Liberty!
And if by and by your light will fade,
we will throw in your flame all the forests of Terra,
and all volcanoes, and then the Moon, and the Sun and the sky!
And at last our bodies as terminal combustion;
for, if you fall with your flame in the Ocean, AMERICA falls!
And if America falls, O, Liberty,
the whole world will collapse in abyss,
because You are a symbol of Whole World!
O, people of the world, listen to me and believe the sorrowful truth, saying forever:
This will never happen! NEVER, NEVER, NEVER !…

………………………………………………………………………………………….

STATUIA LIBERTĂȚII
(Lady Liberty)

Lady Liberty are în loc de rădăcini, eroi,
care îngenunchind sub pământ, pe sub flori,
şi-au propulsat sufletele sub cutele mantiei sale,
unindu-le ca-ntr-un fluviu de foc, în trupu-i nemuritor de aramă.
Şi iată: Lady Liberty acum este vie –
respiră, creşte tot mai uriaşă,
veghează şi trăieşte pentru noi toţi,
îmbrăcată în platoşe de speranţe;
numai aureolele de sfinţi le-au rămas străbunilor Americii, afară,
împletite invizibil printre razele capului ei…
Aceşti stejari, aceşti sfinţi ai Continentului Nou,
îi susţin şi-acum colosul pe umeri,
căci înlăuntru-i clocoteşte o istorie grea şi fierbinte,
ce va declanşa în curând prima-i bătaie de inimă caldă,
atunci când noi,
care circulăm prin trupul statuii precum globulele sângelui ei,
într-o infinită şi vitală transfuzie,
cu vocea lui Pygmalion,
îi vom porunci cu toţii-ntr-un glas:
”Haide, Doamnă, păşeşte ”
De fapt, cam demult sosise timpul să-i spunem:
„Rupe-te din nemişcare,
rupe-te din piatră – şi, haide, păşeşte !”
Iar ea va păşi, ca Iisus pe valuri de ocean,
îmbrăcată-n lumini şi pornind spre toate continentele lumii,
călcând fără frică peste toate hotarele,
zdrobind bariere şi ziduri.
O!…Sfântă Lady Liberty!…
Nici un ochi înlăcrimat nu va mai fi să nu te vadă
umblând cu paşi cutremurători peste gratii de meridiane şi paralele,
parcurgând tot rotundul Pământului…
Nici un lanţ ruginit nu va rezista la dogoarea torţei tale;
nimic nu te va putea opri, aşa cum te araţi tu:
puternică, înnoită, invincibilă !
Şi nici uragane, nici scuipăturile încrucişate din cele patru vânturi,
nici pumnii roşii ridicaţi cu ură,
nici turbanele albe, nici săgeţile siberiene de foc , înveninate,
nu-ţi vor stinge torţa fierbinte care va ajunge până la nori,
până la soare, până la stele şi până dincolo de stele,
luminându-ne feţele ,
răscolind anotimpuri şi veacuri, clădite sub drapelul dungat,
iar vocea-ţi va fi tunet,
din ochi îţi vor ieşi fulgere,
orbind pe duşmanii striviţi ca furnicile sub picioarele tale
Scumpă Lady Liberty !…
Şi dacă-ar fi şi-ar fi să-ţi pâlpâie vreodată slăbită
lumina de deasupra Chartei Libertăţii noastre,
ce-o strângi la sânul tău cu-ndârjire,
atunci
noi vom arunca în flacăra ta toate pădurile Terrei,
toţi vulcanii aprinşi,
şi-apoi Luna,
şi-apoi cerul,
iar la nevoie îţi vom oferi chiar trupurile noastre
drept ultimă combustie,
căci de te vei prăbuşi Tu, cu torţa stinsă-n Ocean,
se va prăbuşi AMERICA
– O ! scumpă şi măreaţă zeiţă a Libertăţii –
atunci LUMEA ÎNTREAGĂ se va prăbuşi în neant.
Să credeţi acest tulburător adevăr, strigând cu convingere:
Aceasta nu va fi niciodată !
NICIODATĂ, NICIODATĂ, NICIODATĂ !.