Februarie se zbate-în priviri !
Se face gri din buclele-ncâlcite,
Sub clipe albe gânduri adumbrite
Și-n suflet prea mult dor c-abia respiri!
E-un timp de ger sub cerul adormit
Cât joc mai e în vreme să nu doară
Când vântul urlă-ntr-un vârtej pe-afară
Și paşi nu sunt pe drumu-acoperit.
Tristă, singuratatea, se simte,
Cu braţe lungi de cretă peste vânt,
Vălătuceşte neaua peste pământ
Și-n abur doar cafeaua ne mai minte,,,
Din cerul căzut şi răscolit de nori
Aerul ameţeşte neaua rând pe rând,
Iar timpul e în pendulă aşteptând
Ca gerul să se-nmoaie în ninsori.
În umbra aburind-a zilei de ieri
Când ningea atât de frumos zâmbind,
Fulgii veneau plecând, plecau venind,
Liniştea visa mai mult ca nicăieri…
………………………………………………
Alergi prin ger, albă confuzie
Și vânt de furtună în ceasornic pui
În secunda muritoare a visului!
Primăvara e o iluzie!?
Duci, februarie,-n ger de iarnă pură,
Pe spate, zăpada pe ocolite
Și-alergi nebun pe clipele smintite
Năucind lumea-ntr-o furtună dură
Numele-ţi e viscol dur şi perfid,
Îţi zboară umbrele triste prin aer
Rănind cu fulgi privirile-n vaier,
-Vârtej săpat în ochii-n care te-nchid-.
Lia Ruse Montreal-Canada
