În aceste zile mass media şi o parte a cercurilor politice sunt excesiv de inflamate şi agitate ca urmare a deciziei unor oficiali occidentali de a mai ţine România pe tuşă, o mână, şi de a nu fi primită în spaţiul Schengen la data stabilită anterior. Întâmplarea îmi aduce aminte, într-un fel, de cele întâmplate la primirea Rmâniei în NATO. Şi atunci s-a procedat aproape identic, invocându-se faptul că nu am fi pregătiţi pentruun astfel de pas.
În naivitatea lor, mulţi „ziarişti” şi „oameni politici” au dat crezare argumentelor invocate de factorii decidenţi din Occident.
Realitatea, şi atunci, dar şi acum, este (şi a fost) cu totul alta. Raţiunile şi motivele adevărate nu au nimic de a face cu cât de pregătită sau nepregătită ar fi România pentru un asemenea pas. Doar aparent decisiv. Căci, dacă am avea conducători devotaţi interesului naţional şi nu nişte vechili pe moşia altora, ţara noastră ar fi benefciat demult şi de vize de liberă circulaţie în SUA, dar şi de primirea în toate organizaţiile vest-europene, ca şi de un tratament adecvat.
Privind, obiectiv, situaţia României la momentul primirii în NATO şi UE, trebuie să recunoaştem că ţara noastră era departe de standardele ţărilor ce urmau a ne fi parteneri. Dar până la primirea propriu zisă, clasa politică românească post decembristă jucase pe sârmă nu pentru satisfacerea aşteptărilor, nevoilor şi intereselor românilor, ci ale firmelor străine, făcând, conştient sau nu, din România nu doar hinterlandul Apusului, ci o veritabilă colonie. Prin privatizări oneroase, în condiţii impuse din Occident, dar şi prin obligarea la retrocedări, nu doar nejustificate, în cea mai mare parte, dar şi complet ilegale (ca să nu mai spunem că, în multe cazuri, s-au încălcat nclusiv acorduri internaţionale, aruncând ţara noastră la stuaţia dinainte de 1918, când Ardealul era stăpânit de grofii şi nemeşii unguri) România şi-a pierdut treptat economia[1], resursele petroliere şi de gaze naturale, agricultura, pădurile, terenurile etc., încăpute, toate, pe mâinile unor străini, care au început şi continuă să ne trateze, la noi în ţară, ca pe nişte sclavi, lipsiţi de drepturi şi de demnitate. După ce au realizat suficiente achiziţii pe nimic, din avuţia acestei ţări, agenţii politici ai noilor stăpâni ai României şi-au dat acordul pentru primirea ţării noastre în structurile europene şi euroatlantice.
Nu de dragul ţării noastre, desigur, ci pentru a-şi proteja, prin mijloace militare, diplomatice şi politice comunitare, propriile interese şi proprietăţi din şi în România. Inclusiv spre a descuraja, prin recurgerea la potenţialul militar comunitar, orice reacţie locală faţă de jefuirea nemaiîntâlnită a unei ţări întregi.
Desigur, că se vor găsi unii care să nu fie de cord cu acest punct de vedere. Probabil şi pentru că, în calitatea de sclavi în vreo redacţie finanţată din afară, intră în obligaţiile lor profesionale să-şi apere stăpânii de orice atacuri venite din partea românilor.
Intrarea noastră în NATO şi în UE a adus acestui popor, după cum se vede, o fericire nemaiîntâlnită. Căci acum poate circula, flămând şi umilit, prin toată Europa în încercarea de a găsi acolo, căci în România[2] nu (mai) are (absolut) nici o şansă, o slujbă care să-i permită să nu moară de foame[3]. Românii pot fi mândri şi fericiţi că, prin sacrificarea lor de către Occident, au contribuit şi contribuie încă la transferarea la ei a inflaţiei devastatoare, a sărăciei şi şomajului, a preţurilor celor mai ridicate din Europa, dar şi a celor mai mici salarii de pe continent. Acestea sunt marile şi adevăratele câştiguri ale integrării României în NATO şi UE.
Comisarii noii Uniuni Sovietice (Europene), principalii şi singurii vinovaţi de toate nenorocirile ce se petrec azi în România, inclusiv de corupţia la cote înalte şi la cele mai înalte niveluri, invocă, iată, din nou, că România nu e pregătită spre a fi admisă în spaţiul Schengen. Prin susţinere unor politicieni mediocri şi corupţi, autorităţile vest europene nu urmăresc decât să elimine oice surprize din partea clasei politice româneşti faţă de politica spoliatare vest-europeană. Căci deciziile sunt luate de oamenii lor. Ei i-au ales, nu poporul român, şi tot ei îi susţin, deşi ştiu de multă vreme c sunt incompetenţi şi corupţi. Dar păcatele lor sunt invocate nu pentru a-i pedepsi pe vinovaţi, ci pentru a culpabiliza o ţară şi a trânti uşa în nas unui întreg popor.
Se pare că recenta decizie de neprimire a României în spaţiul Schengen[4] are şi alte motive. Deocamdata necunoscute opiniei publice. Poate că se doreşte şantajarea în conti-nuare a poporului român în chestiuni vitale. Poate că vest europenii nu au distrus complet această ţară şi este nevoie de noi presiuni şi ameninţări pentu ca elita politică, trădând interesul naţional, să le facă jocurile.
Dacă am avea o clasă politică demnă şi responsabilă, având în vedere şantajul la care suntem supuşi, ar trebui să decidă ieşirea României din UE. Oricum UE nu a adus României, până acum, nimic favorabil. Trebuie să demonstrăm „partenerilor” noştri vest europeni că greşesc atunci când îşi permit să ne trateze ca pe nişte cetăţeni de rangul doi sau trei. În plus, cred că diplomaţia românească trebuie să acţioneze în interesul românilor şi pentru promovarea şi apărarea intereselor lor, renunţând la atitudinea umilă şi slugarnică faţă de diverşi trepăduşi europeni.
În acelaşi timp, revine clasei politice şi diplomaţia sarcina regândirii unei noi strategii pe plan extern, inclusiv de realizare de acorduri de cooperare şi colaborare cu acele state care să ne asigure accesul la materii prime şi resurse energetice vitale şi pe ale căror pieţe să putem desface serviciile şi produsele româneşti în condiţii reciproc avantajoase. În plus, în cazul în care, prin decizia aberantă pe cale a fi luată, vor fi aduse atingeri intereselor românilor şi demnităţii ţării, cer clasei politice aflatăla putere să aplice un tratament similar cetăţenilor din ţările care acţionează pe faţă împotriva României. Occidentalii vor trebui să conştientizeze că în România trăieşte un popor demn, nu doar nişte mâncători de lebede. Un popor care pretinde acelaşi tratament, ca toate celelalte popoare din perimetrul U.E., iar dacă decidenţii vest europeni i-l refuză nejustificat, este decis să iasă dintr-o structură ce nu e cu nimic superioară vechii Uniuni Sovietice sau şi mai vechilor imperii decedate la început de secol XX.
Având în vedere atitudinea dispreţuitoare a vest europenilor faţă de România, dar mai ales atitudinea umilă şi slugarnică a clasei politice româneşti în cvasitotalitatea ei, mă gândesc din ce în ce mai serios să revin în politica activă pentru a acţiona pentru a determina poporul român să părăsească U.E. în condiţiile în care aceasta înţelege să ne trateze nu doar abuziv, ci şi jignitor.
[1] Un fost director de la renumita firmă britanică Rolls Royce, aflat în România pentru acţiuni de caritate, mi-a atras atenţia asupra erorii enorme făcute de autorităţile române în privinţa privatizării. El era îngrozit de ideea că ţară acceptă să privatizeze domenii ce ţin strict de secuitatea noastră naţională: resursele energetice şi de gaze naturale, telefonia, serviciile poştale, reţeaua de tranporturi, inclusiv feroviare şi aeriene etc. Pe bună dreptate prietenul meu britanic observa că în caz de conflict militar, România s-arafla în situaţia deloc comodă de a nu mai putea opune rezistenţă sau de a-şi organia propria apărare. În plus, el era oripilat de lipsa unei legfislaţii cooerenteşi ferme în domeniul financiar şi bancar. El prevedea, încă de la începutul anilor 90 ai secolului trecut, că, foarte curând, România, controlată de bănci străine şi domiată de capitalul străin, va ajunge în situaţia de a nu mai putea asigura resurse financiare pentru sănătate, învăţământ, cercetare ştiinţifică, apărare etc., în condiţiile în care beneficiile sunt exportate. Din nefericire pentru poporul român, toate predicţiile interlocutorului meu s-au îndeplinit cu supra de măsură, iar România a ajuns în pragul falimentului total, fiind adusă, de o clasă politică incompetentă, dar şi de „investitorii” străini, în situaţia de a nu mai avea din ce plăti salarii şi pensii. Iar acesta, se pare, este doar începutul.
[2] De aceea au şi fost cumpărate întreprinderile româneşti: să pună capăt oricărei concurenţe şi să permită practicarea unor preţuri mai ari decât oriunde, chiar şi atunci când produsele oferite sunt de ceea ma proastă calitate, nu o dată chiar rebuturi imposibilde desfăcut pe pieţele interne ale producătorilor vest europeni. În plus, prin închiderea întreprinderilor româneşti s-a dat masiv de lucru firmelor străine, creându-senoi locuri de muncă, pe seama trimiterii în şomaj a sute de mii de români.
[3] După 1990, treptat, sute de mii de români, cu o înaltă calificare, cu studii superioare şi doctorate au fost obligaţii să plece în Occident. Puţini dintre ei au juns să muncească în domeniile în care erau calificaţi. Sunt azi la marile universităţi europene şi nord americane numeroşi români, care se remarcă prin competenţele şi talentul lor. Prin acest exod de creiere, România nu a pierdut numai specialiştii de care ar nevoie pentru dezvolarea ei viitoare, ci şi sute de miliarde de lei repezentând cheltuielile făcute de stat c pregătirea lor. Aşadar, România nu a fost furată doar de avuţia sa materală, ci şi de valorile ei umane!
[4] În realitate, este vorba de amânarea acceptării României. În fapt, este un tratament discriminatoriu, inadmisibil şi intolerabil, aplicat unui stat membru al U.E. Lipsa, eventuală, de reacţie din partea Ministerului de Externe şi a Preşedintelui ţării ar încuraja autorităţile de la Bruxelles să-şi continue acţiunea împotriva României şi în viitor. De aceea, trebuie spus, răspicat şi ferm, că dacă se doreşte introducerea unui regim discriminatoriu, România îşi rezervă dreptul de a ieşi din această Uniune, care nu a adus cetăţenilor ei decât iluzii, dar şi mizerie şi sărăcie. Invit partidele politice responsabile să înceapă demersuri, în acest sens, în deplin acord cu vrerea unei mari părţi a populaţiei, să înceapă acţiuni concrete pentru recâştigarea demnităţii naţionale, a independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării.
