Am căutat umbra lui Yehudi Menuhin, în preajma căruia am avut ocazia să stau
vreo trei ore și cu care m-am împrietenit cu prilejul concertului pe care l-a dat la
Timișoara în 1966. Avându-l ghid pe fiul meu, stabilit în San Jose, am pornit într-o
zi, în 2009, cu mașina și toată familia, inclusiv fermecătorul nostru nepoțel, spre
Los Gatos, unul din cele o sută de orașe din San Francisco Bay Area, cu numele
hispanic, „pisici”. Nu e de mirare că tatăl lui Menuhin a ales această localitate
liniștită, cochetă, fără clădiri înalte, având în schimb multe străzi pietonale,
cafenele pe trotuar, parcuri. Un fost oraș liber, azi suburbie pentru San Jose.
Violonistul a numit-o „Edenul nostru”, înconjurat de munții Santa Cruz, unde și-au
cumpărat și o fermă, din păcate distrusă de seismul Loma Prieta. În casa de pe o
colină, mama sa, Marutha a trăit până la 104 ani, într-o ambianță tolerantă și
binevoitoare cu toate națiile. La muzeul bine dotat mi s-a spus că orașul a fost o
oază pentru mulți creatori, inclusiv Steinbeck. Piatra tombală a părinților marelui
violonist se află în localitate. Yehudi Menuhin se întorcea cu bucurie în acest oraș,
cu toate că între timp a fost înnobilat în Marea Britanie cu titlul de „Lord Menuhin
of Stoke d`Abernon” și devine director al Orchestrei Festivalurilor de la Bath. În
colecția de fotografii a muzeului era și sala unde a concertat debutantul Menuhin și
mai târziu George Enescu. „Aceasta nu mai corespunde cu ceea ce există azi”, mi
s-a spus.
Într-adevăr, în Civic Center, din City, cum își alintă cei din San Francisco orașul, e
o zonă de o simetrie formidabilă, cu străzi paralele, peisajul fiind dominat de
primăria celebră, refăcută după marele seism, stând acum suspendată pe 700 de
piloni, a cărei cupolă, spun localnicii, depășește înălțimea Capitoliului din DC.
Vizavi se înșiră odonat clădirile instituțiilor de artă, Louis M. Davies Symphony
Hall, War Memorial Opera House & SF Ballet și Herbst Theatre. Clădirea care
găzduiește SF Symphony Orchestra are o fațadă rotundă, pe două străzi, cu pereți
din sticlă și un interior fabulos, culoare largi, scări somptuoase ce duc la balcoane,
sala cu orgă și podium semirotund, ca la Los Angeles sau Paris. Proiectată de
Skidmore, Owings & Merrill și Pietro Belluschi împreună cu consultanții acustici
Bolt, Beranek și Newman. Arhitecții au construit o clădire în cadrul unei clădiri,
pentru o izolare acustică desăvârșită. Ultimele amenajări au avut loc în 1992.
Menuhin a mai avut ocazia să cânte și în noua sală. Interesant, după douăzeci și
cinci de ani de când e director muzical Michael Tilson Thomas, postul îi va fi
preluat de compozitorul și dirijorul finlandez Esa Pekka Salonen, venind de la
Filarmonica din Los Angeles unde este „laureat conductor”.
Refugiindu-se de pogromurile rusești din Lituania, familia Mnuchin ajunge la New
York, unde se naște Yehudi. Cu copilul de doi ani vor traversa continentul până la
San Francisco, care încă se refăcea după cutremurul din 1906 și vor rămâne în
Bay Area. De la patru ani ia lecții de vioară, la șapte ani interpretând ca
profesionist Simfonia Spaniolă de Edouard Lalo, acompaniat de San Francisco
Symphony Orchestra dirijată de Louis Persinger. Pasiunea pentru personalitatea
lui George Enescu apare în 1924, cu prilejul concertului pe care violomistul român
îl oferea publicului din San Francisco. În 1925, la Paris, Enescu acceptă să-i dea
lecții lui Menuhin, care vine și la Sinaia în 1926. „Am avut bucuria să dirijez
concerte cu Yehudi Menuhin sau să cânt cu el: uneori îl acompaniam la pian,
alteori îmi luam vioara şi interpretam împreună Dublul Concert de Bach, în re
minor,” va spune Enescu. La Berlin Yehudi Menuhin va concerta sub bagheta lui
Bruno Walter în 1929. Un eveniment excepțional a fost vizita lui Yehudi Menuhin
la București în 1946. Venise să-l vadă pe profesorul său Enescu și reîntîlnirea a
prilejuit o serie de concerte simfonice și de cameră. La prima ediție a Festivalului
Enescu din 1958 Menuhin a cântat, de data asta cu David Oistrah Dublul Concert
de Bach. Ultima oară a fost oaspetele Festivalului în 1998.
În 23 martie 1969, a concertat la Timișoara, cu Menuhin Festival Orchestra din
orașul britanic Bath.
Oaspeții au ajuns seara. A doua zi antemeridian a avut loc în sala de concerte a
liceului de muzică Ion Vidu, o repetiție cu Sonata pentru coarde și doi corni
compusă în 1966 de John Nicholas Maw. În cartea de impresii a școlii distinsul
oaspete a scris: „Felicit Timișoara pentru această școală de muzică dotată cu una
dintre cele mai frumoase săli de concert pe care le cunosc”. Scena e dotată cu un
plafon reflectant, pereții sunt prevăzuți cu forme geometrice în relief pentru o
acustică bună. Lucram pe atunci la Studioul teritorial de Radioteleviziune și am
fost la pupitrul tehnic de unde s-a înregistrat repetiția, în sala nouă pe atunci.
Ocupat cu autoritățile orașului, Yehudi Menuhin mi-a promis că-mi acordă un
interviu după concertul de seară din sala cinematografului Capitol, ocupată pentru
concerte doar în final de săptămână. (Din acest motiv s-a repetat la Liceu).
Menuhin a cântat ca solist și totodată a dirijat (cu arcuşul) un program clasic,
romantic și modern. În final Menuhin mi-a acordat interviul promis, plus autograful
de pe programul de sală. Reţin elogiul pe care genialul muzician l-a adus sălii de
concert al Liceului de muzică, pe care, din complezanţă, a clasat-o drept „cu cea
mai bună acustică din Europa”. Prin anii nouăzeci sala a luat foc, ca dovada
faptului că românii nu ştiu să păstreze puţinele lucruri bune pe care le au. Din
păcate nu am transcris interviul de pe reportofon, revoluția din 1989 a făcut ca
benzile din fonoteca de aur a studioului să dispară…
Oaspeții britanici duminică au interpretat Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră
în La Major K.W. 219 „Das Türkische” de Mozart, Concertul pentru două viori și
orchestră de coarde Op. 77 de Arnold Malcolm ( Menuhin împreună cu concert-
maestru său, Robert Masters ), Romanţa nr. 2 pentru vioară în Fa major Op. 50
de Beethoven, apoi, avându-l pe Menuhin la pupitru, orchestra britanică a mai
cântat
Simfonia nr. 5 în Si bemol Major D. 485 de Franz Schubert și Uvertura la opera
„Armida” (Dramma eroico in tre atti) de Joseph Haydn.
Publicul timișorean a întâmpinat cu legitimă emoție întâlnirea cu arcușul faimosului
violonist, mai ales că, din anul 1950, Yehudi MENUHIN cânta pe vioara 1714 Soil
Stradivari, în opinia specialiștilor aceasta având cel mai bun sunet dintre
instrumentele celebre care au trecut prin mâna sa, adică „Lord Wilton Guarnerius
din 1742”, „Giovanni Bussetto din 1680”, „Giovanni Grancino din 1695”, „Guarneri
filius Andrea 1703”, „Stradivarius, Prince Khevenhüller 1733”, sau „Guarneri del
Gesù 1739”. În 1986, această vioară a fost cumpărată de Itzhak Perlman pentru
circa 600.000 de lire sterline.
În cronica de concert Doru Murgu scria: „violonistul se descoperă ca un interpret
rarissim, la care splendoarea înțelegerii profunde se conjugă cu logica gînditorului
ce și-a elaborat cu rigurozitate întreg edeficiul”. În aceeași seară oaspeții londonezi
au plecat, în ziua următoare având concert la Sala Palatului din București.
Yehudi Menuhin a creat controverse fiind primul artist evreu care a cântat
împreună cu Filarmonica din Berlin, sub dirijorul Wilhelm Furtwaengler, după al
doilea război mondial. El a refuzat să condamne un întreg popor pentru atrocitățile
războiului.
În timpul războiului a dat sute de concerte pentru trupele americane și aliate. A
cântat și în orașul Dresden, distrus de bombele incendiare ale anglo-americanilor.
Menuhin a devenit un avocat al păcii și al drepturilor omului. El a sprijinit pe
disidenți în China și în Uniunea Sovietică. El a fost destinatarul Premiului de pace
„Nehru” din 1960 pentru înțelegere internațională. El a fost asociat cu UNESCO,
dar a criticat în mod liber Statele Unite atunci când a simțit că nu-și respectă
obligațiile. O trăsătură pe care a împărțit-o cu Beethoven a fost surditatea.
Menuhin a folosit aparate auditive pe ambele urechi, dar a continuat să dirijeze. A
renunțat la vioară în anii 70, când abilitățile sale tehnice nu mai corespundeau
standardelor sale înalte.
A vizitat ultima oară San Francisco când a obținut un titlu onorific de la
Universitatea de Stat din oraș. A folosit ocazia de a-și onora părinții. A fost un
moment stânjenitor în 1996, când nici o instituție muzicală din acest oraș nu a
făcut nimic pentru a onora ziua de naștere a lui Menuhin.
Ultimul său spectacol în San Francisco Bay Area a fost în 1995, când a condus
Orchestra Filarmonică Regală la sala Davies Symphony Hall în timpul
comemorării celei de-a 50-a aniversări a Organizației Națiunilor Unite. A
interpretat Concertul de vioară de Beethoven.
ERWIN LUCIAN BURERIU
