Alexandru-Eusebiu CIOBANU: În volumul
de debut vă autodefiniţi un „poet”; un
„suflet mare” care „trăiește într-o inimă”.
Cine este și cum este omul dinăuntru?
Ionuţ CARAGEA: În primul rând, mulţumesc
pentru întrebări şi felicitări pentru rolul de
promotor literar pe care ţi l-ai asumat! Este
rar să vezi tineri preocupați de literatură în
această eră tehnologizată, iar revista
„Solitudinea” aduce un plus de frumuseţe
spirituală şi speranţă. Referitor la întrebare,
primul pas al oricărui scriitor îl reprezintă comunicarea cu sinele, cu eul superior, cu
sufletul. Spaţiul intim, generator de idei, de sentimente ce se vor descătuşate, este
cel care ne ajută să dăm viaţă cuvintelor. Omul dinăuntru este pasărea care iese din
colivie şi zboară cu aripi de cuvinte, pe drumul transcendental al relaţionării cu
universul, cu divinitatea.
Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Cum aţi început să scrieţi și care au fost primele
visuri/ intenții?
Ionuţ CARAGEA: Primele poeme datează din perioada adolescenţei. Atunci eram
timid cu fetele şi prindeam curaj numai cu ajutorul poeziilor. Cu adevărat am început
să scriu în Canada, a doua mea patrie, din nevoia de a afla cine sunt şi ce trebuie să
fac cu viaţa mea. Voiam, totodată, să las ceva important în urmă, să simt că nu
trăiesc degeaba pe Pământ. Simţeam, în adâncul meu, că am ceva important de
spus, ceva care poate schimba lumea în bine. Probabil şi fiindcă treceam printr-o
perioadă grea şi eram dezamăgit din multe puncte de vedere. Astfel mi-am luat
soarta în mâini şi am început să scormonesc în mine după cele mai bune răspunsuri.
Visurile mele se rezumau şi la persoana pe care o iubeam. Voiam să mă vadă altfel,
aşa cum nu mă cunoscuse niciodată. Dar pe măsura ce ea a dispărut din peisaj,
visul meu a fost să mă ridic pe noi culmi, să ajung un nume important în lumea
literară.
Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Ce anume vă inspiră? Care sunt temele
predominante în scrierile dumneavoastră?
Ionuţ CARAGEA: Inspiraţia este o stare care mă ia mereu prin surprindere. Nu ştiu
de unde vine şi cât va dura. Pot spune, totuşi, că am fost inspirat în momentele de
frământare sufletească, în momentele de suferinţă provocate de boli sau de absenţa
fiinţelor iubite. Sau de şocul pe care mi l-a produs experienţa emigrării. Deci, vorbim
de o conjunctură favorabilă scrisului, chiar dacă, aparent, poate părea nefavorabilă
omului. Dar am şi reuşit să-mi induc inspiraţia prin lectură, să intru în transa hipnotică
a versurilor unor autori care erau pe aceeaşi lungime de undă cu mine, apoi să văd
dincolo de cuvinte lor, să generez noi idei, să creez noi universuri. Temele vin din
viaţă, viaţa noastră, a tuturora.
Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Care sunt autorii de la care aţi învățat cel mai
mult?
Ionuţ CARAGEA: Nu am învăţat poezie de la nimeni. Am scris aşa cum am simţit
eu, fără să mă gândesc la canoane. De fapt, nici nu aveam un bagaj consistent de
lectură la început. Era un proces spontan, aproape inconştient, iar atunci când
conştientizam că scriu, ori mă simţeam ca o unealtă a divinităţii, ori ca un zeu al
cuvintelor. Ori eram dominat de cuvinte, ori le dominam eu pe ele. Când primul meu
manuscris a ajuns pe mâna unui poet cu experienţă (George Filip), au existat câteva
mici corecţii şi propuneri de modificare, lucruri care ţineau de regulile metricii (la
versul clasic) sau de anumite combinaţii de cuvinte care puteau avea o altă fonetică.
Sfaturi am primit şi de la Adrian Erbiceanu, dânsul sugerându-mi să renunţ la unele
pasaje care erau mai redundante sau vulgare. L-am ascultat şi bine am făcut…
Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Cum v-aţi schimbat stilul de a scrie după ce aţi
publicat prima carte?
Ionuţ CARAGEA: Nu m-am gândit niciodată să-mi schimb stilul, cred că s-a
întâmplat de la sine. Am scris când în vers alb, când în vers clasic, când concentrat,
când torenţial, în funcţie de starea în care mă aflam. Totuşi, atent la reacţiile critice şi
începând să citesc şi alţi poeţi, m-am confruntat cu felul lor de percepe poezia. Şi mi-
am dat seama că nu eram cu nimic mai prejos, din contră, mă simţeam ca într-o
familie. Nu există poet care să mă complexeze, nu există vreun anumit gen de
poezie care să mă determine să scriu altfel. Pot experimenta, de dragul jocului, dar
nu sunt dependent de joc. Cred că vârsta şi suferinţele m-au făcut să mă schimb cel
mai mult în scris. Am devenit mai răbdător, mai economicos, mai intrinsec. Îmi dozez
altfel energiile, interacţionez altfel cu lucrurile din jur, privesc lumea cu alţi ochi.
Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Care este întrebarea pe care aţi dori ca cineva
să v-o adreseze? Ce aţi răspunde? Există vreo întrebare la care nu aţi vrea să
răspundeţi?
Ionuţ CARAGEA: Nu ştiu, sunt deschis la orice, atâta timp cât există decenţă şi
interes pentru lucruri care îi pot ajuta pe oameni. Aş spune mereu ceea ce cred şi ce
simt. Poate că ar fi mai uşor dacă oamenii ar citi cărţile mele, ar găsi răspunsuri la
întrebări pe care nu şi le-au pus încă…
Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Din zecile de volume pe care le-aţi publicat, aţi
putea alege unul „de suflet”?
Ionuţ CARAGEA: Nu. E ca şi cum ai avea mai mulţi copii, iar cineva te-ar întreba pe
care îl iubeşti cel mai mult…
Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Din punctul de vedere al unui critic literar, care
consideraţi că este cea mai bună carte publicată de dumneavoastră?
Ionuţ CARAGEA: Nu sunt un critic de meserie, cu studii filologice. Reperele mele ţin
de atitudini proprii combinate cu lecturi masive. Nu folosesc şabloane tehnice cu
obstinaţie (poate de aceea nu scriu sonete, fiindcă nu îmi place să mă conformez
regulilor). Îmi place să ajung la esenţe, prin judecata proprie, prin felul meu de a
recepta, asimila şi trăi poezia. Cea mai bună carte este un termen atât de rudimentar
şi atât de relativ… Tot ca un părinte mi-aş privi cărţile, dar aş putea spune că romanul
meu S.F., „Discipolii zeilor de altădată”, este cartea cea mai complexă şi imaginativă,
iar romanul meu memorialistic, „Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!”, este cartea
cea mai spirituală, cu cele mai multe lecţii de viaţă, dar şi cu lecţii despre ce a
însemnat poezia pentru mine, cum am descoperit-o şi cum m-am dedicat ei.
Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Ce înseamnă poezia și, implicit, poetul în ziua de
azi (în spațiul românesc și cel universal)?
Ionuţ CARAGEA: Poezia este şi va rămâne mereu aceeaşi. Creare, facere… „Toate-
s vechi şi nouă toate”, ar spune Eminescu. Poetul? Slujitor al cuvântului sau zeu al
lui, depinde de moment, de stare, de conştientizare. Adevărata poezie şi adevăraţii
poeţi trec de graniţele lingvistice şi culturale… Totul este universalitate, fiindcă
sentimentul este universal… Autohtone sunt doar interesele mărunte care
denaturează poezia, care o tăvălesc în mizerie, care o tratează ca pe un instrument
al perversităţii, al denigrării sau al profitului imediat…
Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Unde vă pot cititorii urmări activitatea?
Ionuţ CARAGEA: Cărţile mele pot fi găsite în librării, dar mai multe dintre ele pot fi
citite şi pe site-ul meu oficial, www.ionutcaragea.ro . Activez şi pe reţelele sociale, mai
ales pe Facebook , unde îmi postez, deseori, cele mai noi creaţii, înainte de a fi
publicate pe hârtie. Mă voi baza pe gustul tău dacă doreşti să selectezi ceva pentru
revistă, indiferent de locul din care vei culege creaţiile mele. Voi încheia, mulţumindu-ţi pentru interes şi dorindu-ţi mult succes în activităţile literare!
A consemnat,
Alexandru-Eusebiu CIOBANU
Focșani – Oradea
