COLOCVIILE REVISTEI „TELEORMANUL CULTURAL”, 13 FEBRUARIE, 2020
În cadrul Colocviilor revistei „Teleormanul Cultural”, care apare în Roşiorii de Vede, Teleorman, având în caseta redacţională un grup de entuziaşti în frunte cu tânărul profesor de limba română, Cristian Gabriel Moraru, avem astăzi prilejul să dezbatem o temă extrem de generoasă, privind „ambasadorii” Teleormanului, adică acele personalităţi culturale care ne reprezintă, sau chiar trăiesc dincolo de graniţele ţării şi fac cunoscute lumii valorile spiritului românesc.
E greu de făcut o alegere, fiindcă există mulţi români valoroşi în diaspora: scriitori, artişti plastici, muzicieni,…care nu şi-au uitat: locul natal, plaiurile care i-au zămislit, crescut şi educat; limba în care au rostit primele cuvinte; tradiţiile strămoşeşti…, şi care pun în creaţia lor specificul poporului nostru.
Una dintre personalităţile lumii literare este scriitoarea de expresie românească, trăitoare de mai bine de 20 de ani în Pickering, lângă Toronto, Canada, doamna Elena Buică.
În 13 septembrie, 2016, Elena Buică a fost aici, la Casa de Cultură, unde şi-a lansat cartea „Pe cărările vieţii”. Tot atunci, trebuia să sosească şi scriitoarea Cezarina Adamescu, din Galaţi ( dar era plecată în Germania), pentru a-şi lansa cartea „Elena Buică- O ambasadoare a sufletului românesc”, o monografie amănunţită despre viaţa şi activitatea literară a autoarei din Canada. Lansările de atunci s-au făcut doar în prezenţa invitatei Elena Buică şi a noastră, a teleormănenilor, scriitori sau iubitori de literatură, de cultură, în general, mulţi dintre noi prezenţi şi acum în această sală. A fost o activitate extrem de reuşită, patronată de Casa de Cultură şi de Asociaţia Culturală „Mileniul 3”. Ecourile acestei întâlniri s-au făcut auzite în mai multe ziare din judeţul nostru şi nu numai.
Iată ce consemna, după eveniment, jurnalistul George Zavera, în ziarul „Mara”, din Alexandria, pe 15 sept. 2016: „Evenimentul desfăşurat la Casa de Cultură municipală a avut ca moderatoare pe distinsa şefă a Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Roşiorii de Vede, Aurelia Bărbuţ, a cărei ştiinţă de a aduna laolaltă oamenii dedicaţi scrisului, artei în general, se bucură întotdeauna de succes. Meritul revine deopotrivă şi Asociaţiei Culturale Mileniul 3, dar şi scriitorilor şi altor oameni de cultură din Roşiorii de Vede, care fac adevărate regaluri din astfel de întâlniri cu iubitorii de literatură. Despre cele două volume de carte, despre actul creaţiei, dar şi despre personalitatea scriitoarei Elena Buică, în sine, au vorbit pe larg profesoara Domniţa Neaga, la rându-i poetă de mare talent, profesorul şi scriitorul alexăndrean Nicolae Dina, profesorul roşiorean, autor a numeroase şi incitante volume, C.T.Ciubotaru, precum şi profesorul scriitor, Gheorghe Olteanu.”
La întâlnirea de astăzi, mi-am dorit să evoc personalitatea Elenei Buică din mai multe motive:
- Este născută în comuna Ţigăneşti, de lângă Alexandria, adică este o teleormăneancă de-a noastră;
- Este profesoară de limba şi literatura română, acum pensionară ( ca şi mine);
- Nu şi-a uitat locurile natale, de care se simte atât de ataşată şi în care s-a întors an de an, din 1998, când a părăsit România, până în 2018. La cei 86 de ani împliniţi, în toamna lui 2019, nu s-a mai încumetat să urce în avion, ca să ajungă în ţară. Vârsta înaintată şi problemele de sănătate au împiedicat-o să fie alături de prietenii români, dar chipul său luminos şi blând este mereu prezent în sufletele celor care o preţuiesc. „Vocaţia prieteniei” este una dintre calităţile definitorii ale doamnei, atribut care i-a permis să-şi facă mulţi prieteni în toate colţurile patriei şi, cu atât mai mult, în Teleorman.
- Am ţinut să vorbesc despre doamna Buică pentru că este o scriitoare autentică. Domnia Sa scrie o proză memorialistică, surprinzând aspecte sociale contemporane de aici şi de pretutindeni, pe unde călătoreşte, prin lume, punând în paginile cărţilor sale oameni şi locuri cu tot ce au mai special. I-am citit aproape toate cărţile, iar despre multe dintre ele am şi făcut comentarii critice.
- Elena Buică îşi scrie propriile cărţi, dar scrie cu dreaptă judecată şi despre cărţile altor autori, cronicile acestea apărând în reviste din întreaga lume, de la îndepărtata Australie (Sydney: „Rexlibris”; „Confluenţe”), trecând prin Europa (Belgia: „Bruxellesmission”; Germania: „Agero”; Cipru: „Ro-Mania”; apoi România: „Vatra Veche”, „Armonii culturale”, „Climate literare”, „Regatul cuvântului”, „Singur”…) spre Statele Unite ale Americii (Texas-Dallas: „Romanian VIP”; California: „Clipa”; Colorado: „Gândacul de Colorado”; Arizona: „Phoenix Magazine”; California-Sacramento: „Mioriţa”), până în nordul continentului american, în Canada (Montreal: „Candela de Montreal”, „Destine literare”, „Tribuna noastră”; Toronto: „Alternativa”, „Observatorul”)
- Sunt bucuroasă când ştiu că în multe dintre revistele amintite mai sus, sub semnătura doamnei Elena Buică, au apărut cronicile literare la cinci dintre cărţile mele şi la cărţile scriitorilor teleormăneni: C.T.Ciubotaru, Nicolae Dina, Virginia Vini Popescu, Emilia Stroe, Lia Daniela Nenciu…, literatura din Teleorman fiind astfel cunoscută şi apreciată în lume, şi datorită condeiului de excepţie al doamnei BUNI, cum îi spun cei apropiaţi.
- În toamnele în care scriitoarea Elena Buică a ajuns la întâlnirile cu prietenii, nu a venit cu mâna goală, ci cu cărţi pe care le-a lansat la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, printre care Alexandria, Roşiori…
- Despre cărţile Domniei Sale au scris critici literari de prestigiu, unii chiar din judeţul nostru, şi aş aminti aici pe Nicolae Dina, Nicoleta Milea, Ana Dobre, aceste cronici fiind publicate în reviste din ţară, dar şi în cele de pe mapamond. O parte dintre acestea se regăsesc adunate şi în cartea, „Sensul giratoriu al vieţii”, Ed. Armonii Culturale, 2017, fiindcă Elena Buică are grijă să publice tot ce s-a scris sau s-a spus despre cărţile sale.
*
Vă voi reţine atenţia, dragi prieteni, în continuare, cu câteva date biobibliografice despre Elena Buică:
-S-a născut pe 3 ianuarie, 1933, în comuna Ţigăneşti. În 1964 este absolventă a Facultăţii de filologie, a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Predă limba şi literatura română până în 1988, când se pensionează. După zece ani, în 1998, părăseşte România pentru a se stabili în Canada, alături de familia fiicei sale.
-Cărţile scrise, peste 15 la număr, cuprind proză scurtă, eseuri, evocări, portrete culturale, recenzii la cărţile citite, poveşti pentru copii, memorialisică, note de călătorie.
Aş aminti, aici, doar titlurile lor şi anul apariţiei: Crâmpeie de viaţă, 2005; Gând purtat de dor, 2006; Prin sita vremii, 2007; Oglindiri, 2009; Luminişuri, 2011; Întoarcerea spre obârşii, 2012; Zâmbind vieţii, 2013; Frumoasele vacanţe, 2014; Liliacul înflorit la poarta înserării, 2014; Frumuseţea scrisului, 2015; Îmi plec fruntea, 2015; Consemnări pe curat, 2015; Pe cărările vieţii, 2016; Sensul giratoriu al vieţii, 2017; Între două lumi, 2017…, şi, dacă Dumnezeu îi va da putere, vom avea noi surprize din partea autoarei Elena Buică.
O consider pe doamna Elena Buică o adevărată „ambasadoare a sufletului românesc”, sintagmă împrumutată de la scriitoarea Cezarina Adamescu, fiindcă m-am regăsit în emoţiile întâmplărilor povestite în paginile cărţilor sale, înscrisuri care o definesc, dar mă definesc şi pe mine şi pe mulţi dintre dumneavoastră, cu toată zestrea noastră sufletească de români născuţi şi crescuţi în spaţiul acesta, istoriceşte numit, carpato-danubiano-pontic.
Pentru Elena Buică, scrisul înseamnă „căutarea de sine, liniştea şi împăcarea cu lumea, o eliberare de angoase, o posibilitate de a construi poduri spre libertatea mea interioară şi spre împlinire, căci sinele nostru, acel duh al spiritului sădit de Domnul în noi, nu cunoaşte nici timp, nici spaţiu…”
Iată şi un fragment din evocarea „Sărbătoarea lansării cărţilor mele în România, 2016”, care se referă la lansarea de la Roşiorii de Vede, din 13 septembrie, acelaşi an: „Toate scrierile mele… sunt mărturii ale luptei mele pentru biruinţa binelui, frumosului şi omenescului din noi, prea adesea căzut în umilinţă, suferind înfrângeri, dureri, răni şi prea adesea cuprins de însingurare şi tristeţe… Pentru mine, scrisul devine un altar pe care sufletul meu se reconstruieşte din ţăndările unor lovituri şi din durerile neplânse, înăbuşite în cămara inimii. În acelaşi timp, scrisul este şi o înălţare spre zările pure ale respiraţiei fiinţei mele interioare… Aflându-mă asemenea unui liliac înflorit a doua oară la porţile înserării, cu puterile risipite pe cărările vieţii, scrisul a rămas singura putere nealterată. Încă mai pot supraveghea stilul, profunzimea, substanţa şi densitatea ideatică a meandrelor scrisului…”
În finalul acestei evocări, Elena Buică ni se adresează direct nouă celor care în septembrie, 2016, eram aici, alături de Domnia Sa: „Închizând ochii, îi văd cu drag şi cu emoţie pe toţi cei prezenţi fizic, dar şi pe cei prezenţi fie chiar numai cu gândul şi inima, şi tuturor le mulţumesc călduros, purtându-i în adâncul fiinţei mele!”
Şi noi vă mulţumim, Distinsă Doamnă, pentru că ne-aţi oferit prilejul să cunoaştem sufletul care a scris despre Ţigăneştiul natal, dar şi despre Cascada Niagara, despre românii de valoare, dar şi despre scriitorii de pe alte meridiane ale lumii, despre munţii noştri, dar şi despre Sierra Nevada, despre oraşe româneşti, dar şi despre Las Vegas…!
Vă mulţumim pentru vorba blândă şi aşezată, pentru că ne-aţi oferit prilejul să vă vedem chipul luminos radiind bunătate şi nobleţe, vă mulţumim că ne-aţi permis să intrăm în lumea specială a gândurilor şi trăirilor personale, citindu-vă cărţile! Fie ca bunul Dumnezeu să vă ţină în putere mulţi ani de acum înainte, şi, dacă El va vrea, să ne revedem cu bine, în toamna lui 2020!
———————-
Domnița NEAGA
Roșiorii de Vede
Februarie 2020
