Bătălia de lângă Târgovişte (16/17 iunie 1462), denumită şi „Atacul de noapte”, este cea mai importantă confruntare între domnul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş (1456 – 1462) şi sultanul Mehmed II (1444 – 1446, 1451 – 1481).
Voievodul târgoviștean, a salvat în acea bătălie, Țara Românească și Europa de invazia temutului Mahomed Cuceritorul.
Cât de crud a fost Vlad Drăculea?
Vârsta întunecată – The Dark ages – cum este numit Evul Mediu în istoriografia de limbă engleză a fost, așa cum o arată numele, una a terorii, a năvalilor și a sângelui. Această vârstă a întunericului umanității are și câteva nume simbol: Gingis Han, Inchiziția, vikingii și, bineînțeles, Dracula.
În evul mediu, mitologia, superstițiile și basmele depășeau adesea cruzimea celor întâmplate aievea. Se năștea astfel o lume foarte greu de imaginat și de înțeles astăzi, o realitate în care decapitarea devenise una dintre pedepsele blânde. O astfel de afirmație poate părea exagerată sau cel puțin paradoxală. Dar pusă în contextul vremii în care a trăit Vlad Drăculea, ea devine pe cât de adevărată, pe atât de logică.
Între torturile practicate, și chiar cumulate într-un Manual de tortură german, enumerăm:
Tortura cu șobolani înfometați. Constă în aplicarea peste abdomenul victimei a unei cuști fără fund, în care erau închiși unul sau mai mulți șobolani înfometați. Singura lor scăpare din cușcă era prin trupul condamnatului.
Scaunul cu țepușe. Constă în așezarea victimei pe un scaun metalic sau din lemn, plin pe fiecare latură cu țepușe scurte și ascuțite care intrau în carnea celui pedepsit. În cazul scaunelor din metal, adesea, acestea erau încălzite astfel încât victima să fie și prăjită.
Tăierea cu fierăstrăul de tortură. Victima era pur și simplu tăiată în două sau în mai multe bucăți cu un fierăstrău imens, conceput special pentru această grozăvie.
Taurul de fier. Reprezenta un taur realizat din metal în abdomenul căruia era introdus nefericitul “beneficiar” al acestui tratament. Sub diabolicul dispozitiv se întreținea un foc puternic care ucidea prin prăjire victima.
Această listă macabră poate continua pe câteva pagini și putem aminti despre oameni fierți în ulei și obligați să-și mănânce propria carne, despre femei și copii frânți pe roată pentru vini imaginare și, din păcate, multe, multe altele.
Într-un top al torturilor în Evul Mediu, făcut de BBC, trasul în țeapă, metodă adusă în Europa de către tătari, deci nicidecum inventată de către Vlad Drăculea, se situează abia pe locul 23. Nu doar faptul că aceste torturi existau și se practicau atât de frecvent este înfiorător, dar trebuie evidențiat și modul în care se purtau războaiele în evul întunecat.
Se estimează că Gingis Han este responsabil de moartea a patruzeci de milioane de oameni în Asia, Orientul Apropiat și Europa, piramide făcute din mii de capete tăiate fiind documentate peste tot, pe traseul marii invazii mongole.
Cruzimile extreme erau private ca o normalitate în acea perioadă și își căutau o justificare politică, militară sau chiar religioasă. Un exemplu în acest sens este legea aparută în Imperiul Otoman, care dispune uciderea băieților din dinastia conducătoare, cu excepția fratelui mai mare. Motivul era încercarea de a se evita luptele pentru tron.
Lista atrocităților comise de casele regale din Europa și Asia poate fi continuată îndelung. Iar in Africa, mult mai aproape de zilele noastre, devine celebră regina Ranavalona a Madagascarului care, după unele surse, extermina jumătate din populația țării.
Se naște astfel o întrebare firească: cum de a ajuns voievodul Țării Românești un simbol al cruzimii?
Trebuie specificat de la început că Vlad a fost perceput astfel doar în mediile celor cu care se afla în conflict direct: germani, otomani și maghiari. În rândul celor din urmă, imaginea lui Vlad devine una negativă abia după anul 1462, când pentru a justifica trădarea lui Matei Corvin era nevoie de o demonizare a lui Vlad.
În Țara Românească si restul Europei există chiar cronici care îl menționează pe voievod sub numele de Dragul, adica cel iubit de popor și scot in evidență calitățile lui Vlad Drăculea.
“A fost odinioară la ei un domn, pe care îl numesc Voievod, bărbat ager și cât se poate de priceput în treburile ostășești.” Mihail Bocignoli, 29 iunie 1524.
De asemenea, legendele slave despre Vlad Voievod sunt scrise într-un ton admirativ și prezentate drept pilde de înțelepciune și vitejie.
Revenind la mediul german, principalul promotor al imaginii diabolice a lui Vlad, este foarte interesant de observat aplecarea acestui mediu către poveștile de groază, către exagerări și torturi.
Marea neșansă a lui Vlad Drăculea a fost că, în același mediu german, în vremea sa, să fie inventat tiparul. Astfel, cuvântul scris se propagă cu o viteză infinit mai mare decât până în acel moment, iar poveștile despre tiranul Dracula se răspândesc cu iuțeala focului în Europa.
Un studiu foarte interesant al istoricului Florin Stroe arată că în vremea lui Vlad, germanii au cumpărat mai multe broșuri cu povești de groază decât Biblii. Exista deci o adevărată modă a acestor povești, iar piața germană cerea în continuu “creații” noi. Exagerările germanilor cu care Vlad avea un conflict direct, armat, sunt ridicole, voievodul fiind făcut în unele scrieri chiar … turc sau tătar.
S-a afirmat chiar că Vlad Drăculea ar fi inventatorul acestei metode groaznice de execuție. Acest fapt ar arăta, cu siguranță, o tulburare psihică, o aplecare spre violența extremă a voievodului. Nimic mai neadevărat! Trasul în țeapă este documentat încă din antichitate , de la Regatul Neo-Asirian, la Egiptul Antic și chiar Grecia.
Despre invovațiile aduse acestei metode de pedeapsă, mai merită menționat faptul că tocmai germanii sunt cei care aduc o “îmbunătățire” plină de sadism. Invenția se numește “scaunul…german” și făcea ca victima să agonizeze zile întregi în țeapă.
Mai mult, în relația Vlad Drăculea – sașii din Transilvania, este limpede că cei care au inițiat conflictul și au folosit pentru prima oară tragerea în țeapă sunt germanii și nu principele valah. Mărturie în acest sens ne stă scrisoarea lui Neagu, fost vornic, care întreaba pe brașoveni:”aduceți-vă aminte, cine început-a să pună oamenii în țepi? Iarăși pribegii. Și voi fiindcă ați ridicat pe Danul (Dan al III-lea pretendent la tronul Țării Românești – N.A.) în mijlocul vostru; apoi Vlad Voievod pentru aceasta s-a mâniat pe voi și v-a făcut destul rău și a început să puie oamenii în țepi și cu foc a năvălit asupra voastră”.
Cât despre Vlad Drăculea, el însuși explică de ce a ales această metodă terifiantă de a pedepsi pe inamicii externi sau interni ai Valahiei.
“Când vor veni turcii și vor vedea aceasta, de spaimă vor fugi!”
Aflat constant într-un conflict militar cu o putere incomparabil mai mare, voievodul folosește tragerea în țeapă ca pe o metoda a războiului psihologic și nicidecum ca o cale de a-și satisface o plăcere morbidă.
Putem concluziona că în atât de crudul și zbuciumatul Ev Mediu, Vlad Drăculea nu poate fi considerat un conducător exagerat de crud, în afara metodelor vremii sale, ci mai degrabă un geniu militar care a știut să se folosească de absolut orice resursă, inclusiv groaza, pentru a-și apăra viața și țara.
Vasile Lupașc, editura-rhea.com
Bibliografie:
Florin Stroe – Vlad III Drăculea: reconstrucția unei imagini.Editura Universității din Bucuresști, 2013
Grigore Tocilescu – 534 documente istorice slavo-române Din Țara Romănească și Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul, 1346-1603, București, 1931
Nicolae Stoicescu – Vlad Țepeș. Editura Academiei, București 1976
Damien Kermpf, Maria L. Gilbert – Medieval Monsters. The Birtish Library, 2015
