Într-o dezvrăjbire scriitoricească de cea mai elevată factură, cu cu un simţ al dimensiunilor filososfice dublat de raţiunea jurnalistului care lasă urme pipăibile, dinspre contemporaneitate pentru viitorime, Al. Forin Ţene aduce în prim planul editorial al începutului de an 2011, o carte cu valenţe ce ţin de cosmosul umanismului. Portrete ale creaţiei impersonale dar şi accente care vin şi developează elegant obârşia autorului, ba, chiar şi destinul operelor vizate, sunt fixate în galeria de istorie literară cu vocaţie idubitabilă. Impresiile de critică literară sunt aprofundate cu raţiune, translatate într-un sistem al valorilor intrisec şi care în paginile cărţii de faţă, devin documente dublate de metaforă.
Poemul, în sensul de esenţă a ideii de creaţie, – sintagma pe care Al. Florin Ţene o exersează în carte, este una ce ţine de instrucţia intelectuală idubitabilă a autorului. Curajos şi frumos în demersul său literar, Al.Florin Ţene leagă stările de dinaintea marelui diluviu-creativ de momentul în care Arta ca noţiune are locul ei, major, în circuitul ideilor care devin Cărţi. Travaliul scriitorului aproape că dispare în tumultul nunaţelor, în aria de propagare a Ideii de unicitate. Generos dar şi incisiv, dulce-amar în cuvântul rostit, autorul străbate lungul şir al cărţilor pe care le-a citit, a scris despre ele focalizând repere care , de cele mai multe ori, scapă cititorului de rând. Obişnuit cu exerciţiul de „evaluare” a unui text, Al. Florin Ţene lasă impresia unei uşurinţe de exprimare în cadrul temelor pe care le abordează, dar, dincolo de frumuseţea poematică de care da dovadă în exprimare, el demonstrează, cu o bază de date filologice că este printre puţinii umanişti din zilele noastre care are idei personale, care ştie să facă fuziunea între ceea ce se vede, se aude, se scrie în ultima vreme.
„Metafore care ţin de mână ideile să nu rătăcească” (titlu cam stufos dar care nuanţează patima perenă a poetului Al. Florin Ţeme) aduce într-o singură uniune tipic editorială, diversitatea ideilor pentru care, în subsidiar, se duc adevărate bătălii de gen, contemporane. Cartea de faţă este o mostră de eleganţă a discursului despre Artă, -arta ca prag a desăvârşirii operei umanităţii, a acelui timp prin care se treieră creatorii,- făcătorii de metafore. Fără hiatusuri în lucrătura textului pe care îl desăvârşeşte, Al. Florin Ţene reuşeşte splendida „ţesătură” care dă paginile cărţii, impune prin seriozitatea cu care se implică în tot ceea ce face.
Avem în faţă încă una din cărţile BUNE care vor rămâne în rafturile biliotecilor ca o dovadă a spiritului umanităţii, la general, şi pe care scriitorul a reuşit să-l împodobească cu încă o fărâmă de filosofie, cu o jerbă de idei îndrăzneţe şi care îi aparţin în întregime.
