Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 pe scara Richter s-a produs marţi, 22 februarie 2011, în oraşul Christchurch din sudul Noii Zeelande.
Este al doilea cutremur de mare intensitate produs în Noua Zeelandă în ultimele 6 luni, după cel cu magnitudinea 7,1 din septembrie 2010. Cel puţin 65 de oameni, dintre cei 350.000 locuitori ai oraşului, şi-au pierdut viaţa marţi seara la Christchurch. Cutremurul devastator, urmat de cel puţin patru replici în tot atâtea ore, a transformat oraşul în ruine.
Adâncimea foarte mică la care s-a produs seismul, de numai 4 kilometri, a alimentat gradul uriaş de distrugeri din Christchurch şi localităţile învecinate. Nouă clădiri s-au prăbuşit total, iar multe altele au suferit daune parţiale. Asfaltul şoselelor a crăpat în multe locuri, au izbucnit incendii, iar conductele rupte au provocat inundaţii.
Mai mult de 100 de persoane, inclusiv o duzină de vizitatori, studenţi japonezi, sunt prinşi între ruinele oraşului. Echipele de salvare cu câini dresaţi s-au răspândit în întregul oraş în căutare de supravieţuitori, dintre care unii au trimis mesaje text sau apeluri telefonice de sub dărâmături.
Curentul electric, apa şi gazele au fost oprite în oraş, aeroportul internaţional a fost închis, la fel şi traficul feroviar. Potrivit poliţiei locale, pasagerii a doua autobuze, peste care s-au prăbuşit clădiri, şi-au pierdut viaţa.
Autoritatea de transporturi din Noua Zeelandă a declarat pentru TVNZ că nu a putut contacta angajatii din Christchurch şi din tunelul Lyttleton, situat în apropiere de epicentru. Cutremurul a dizlocat chiar şi o bucată masivă de gheaţă din cel mai mare gheţar din Noua Zeelandă, situat la 120 mile est faţa de Christchurch.
Turla impunătoare din piatră a unei catedrale catolice s-a prăbuşit în centrul oraşului, iar în vecinatatea ei zace o clădire cu patru nivele, dărâmată în întregime în câteva secunde, ca un castel de cărţi. O clădire cu mai multe etaje, Pyne Gould Guinness, în care lucrau mai mult de 200 de muncitori, s-a prăbuşit şi un număr necunoscut de oameni au fost prinşi în interior. Echipele de salvare au târât oameni răniţi grav din moloz, majoritatea lucrători care se aflau in birouri. Mulţi erau plini de sânge. Ţipetele celori încă prinşi sub dărâmături se auzeau de afară.
Gheţarul Tasman, situat în Alpii de Sud, a fost zguduit de cutremur şi aproximativ 30 de milioane de tone de gheaţă s-au prăbuşit şi au format iceberguri în lac. Gheaţa care a căzut în lac a provocat valuri de până la 3,5 metri, care au măturat în sus şi în jos lacul timp de 30 de minute.
“Este o scenă de devastare totală”, a declarat prim-ministrul John Key la câteva ore după cutremur. El a confirmat că numărul morţilor ar putea creşte în următoarele zile şi că: “Am putea fi martorii zilei cele mai întunecate din Noua Zeelandă.”
Primarul Bob Parker a decretat stare de urgenţă în regiune şi a cerut oamenilor să folosească telefoanele mobile numai pentru urgenţe. “Guvernul este dispus să utilizeze tot ce se poate în scop de salvare”, a declarat viceprim-ministrul neozeelandez. Echipele de salvare continuă să scoată numeroşi răniţi de sub ruinele clădirilor dărâmate. Australia a trimis o echipă de salvare de 40 de persoane pentru a susţine eforturile de recuperare a sinistraţilor.
Presa locală scrie că distrugerile sunt mai puternice decât la seismul de 7,1 produs în aceeaşi regiune în septembrie anul trecut. Cunoscut în Noua Zeelandă ca Oraşul Grădină, Christchurch avea un patrimoniu din secolul al XIX-lea, moştenit de la fondatorii săi, vorbitori de limba engleză. Un râu de mică adâncime, Avon, trece prin centrul oraşului, traversat de linii de tramvai istorice şi punctat cu arhitectură gotică, parcuri şi cafenele.
Cutremurul care a produs cele mai multe daune în Noua Zeelandă a fost cel care a lovit nordul ţării în 1931, la Hawke’s Bay, North Island şi care a ucis cel puţin 256 de persoane.
Surse: Associated Press; CNN; Fox News; ABC News.
Surse foto: The Christian Science Monitor, New Zeeland; Reuters