„A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o zi de sărbătoare. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă.” (Nichita Stănescu)
Limba română, sărbătorită la maturitate, are o istorie îndelungată. O limbă romanică, vorbită în principal în România şi Republica Moldova, are patru dialecte care se disting: 1) daco – român, vorbit în România şi Republica Moldova precum şi în diaspora; 2) aromân, sau macedo – român, vorbit în comunităţile din Grecia, Albania, Bulgaria, Kosovo, Serbia; 3) megleno – român, un dialect aproape dispărut din nordul Greciei, şi 4) istro – român, de asemenea aproape dispărut, vorbit în peninsula Istria din Croaţia.
Limba română, singura limbă romanică din Europa de Est, a suportat mai multe influenţe de-a lungul istoriei. Însă, a vorbi despre istoria unei limbi – în cazul de faţă, limba română, ar fi imposibil să nu te raportezi şi la istoria poporului român. Prima perioadă a limbii noastre este perioada dacică, dacii fiind prima civilizaţie care a trăit în zona în care se află acum România. Constantin C. Giurescu, în cartea sa, “The Making of the Romanian People and Language”, scrie şi care au fost activităţile principale ale dacilor. În principal s-au ocupat cu agricultura.
A doua perioadă este cea de romanizare, după cucerirea Daciei de către romani, în anul 106, după mulţi ani de lupte. Romanizarea s-a întâmplat destul de repede, în cei 165 de ani, prin căsătorii mixte, prin răspândirea religiei creştine cu ajutorul misionarilor…
După romanizare a fost o perioadă de influenţă slavă, când în timpul secolului al 7-lea şi pe parcursul secolului al 9-lea, când au venit slavi în zona Daciei, ifluenţa fiind şi prin pronunţia cuvintelor.
Cel mai vechi document scris în limba română, păstrat, este “Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului” (1521), descoperită în 1894 în Arhivele Naţionale ale judeţului Braşov unde se păstrează şi astăzi. Cea mai veche inscripţie în aromână este datată la 1731.
Limba română a fost introdusă ca obligatorie, în actele de stat şi în ritualul religios, în timpul voievozilor Vasile Lupu (1634 – 1653) în Moldova şi Matei Basarab (1632 – 1654) în Ţara Românească.
Prima gramatică românească se datoreşte lui Samuel Micu şi Gheorghe Şincai. Datează din anul 1780, se intitula “Elementa linguae daco – romanae sive valachicae” şi a fost tipărită la Viena.
A urmat o perioadă de re-latinizare, spre secolul al 19 – lea. Pe la anul 1800, lingviştii români au lucrat pentru crearea unei limbi mai frumoase, nobile… prin anumite modificări, eliminând unele cuvinte dure, de origine slavă.
În prima jumătate a secolului al 19 – lea a început o perioadă de “iluminare” în România. Au fost traduse cărţi ale unor scriitori din vest, ca: Racine, Moliere, Lemartine… În acea perioadă, scriitorul teoretician român, Ion Heliade Rădulescu şi-a scris opinia cu privire la purificarea limbii literare româneşti. El a vrut “să ne unim în scris şi să ne facem pentru noi înşine o limbă literară.”
Mişcarea Heliade a început prin selectarea cuvintelor italiene şi eliminarea celor de limbă germană, rusă şi greacă. În 1828 el a scris: “Scrii să fii înţeles de către contemporanii tăi… Scriem pentru cei care trăiesc şi nu pentru cei morţi.”
Despre prima şcoală de limbă română care avea ca scop, printre altele, să înveţe 12 elevi “muzica evropenească
Constantin Radovici Golescu, membru al “Societăţii literare“, a fost unul dintre promotorii artei şi literaturii româneşti de la începutul veacului al XIX – lea, alături de Eliade şi Ion Câmpineanu. El a încercat să aşeze şcoala românească pe alte precepte decât cele impuse de biserică, unde dascălii greci îi învăţau pe copii psaltirea. Influenţat de curentele postrevoluţionare din Franţa, unde fusese de câteva ori, el înfiinţează pe moşia sa din satul Goleşti – Muscel (lângă Piteşti) o şcoală gratuită pentru oricine voia să se înscrie. Elevii puteau fi copii de boieri, negustori şi chiar de robi. Deschiderea şcolii a avut loc la 1 mai 1826 şi aici se învăţa româna, italiana, germana, latina, greaca şi alte materii. Elevii trăiau într-un internat sub suprevegherea profesorilor lor.
La sfârşitul primului an de studiu, în loc de examen, elevii au jucat tragedia morală “Regulus”, realizând astfel un început de teatru românesc, după cum ne spune Pompiliu Eliade în “Histoire de l`esprit public en Roumanie.” Din aceeaşi sursă aflăm că, pe lângă şcoală, exista şi un taraf format din 12 copii de ţigani, care învăţaseră acolo să cânte din vioară, flaut ş.a. Taraful învăţăceilor din Goleşti n-a reuşit să se apropie prea mult de “muzica evropenească”, cum dorea Golescu, dar a reuşit să înveţe să cânte.
Limba română din perioada modernă, ca toate limbile, împrumută multe cuvinte din alte limbi, în special din limba franceză. De la Revoluţia din 1989, România a fost deschisă lumii întregi. Acum, limba română este influenţată foarte mult (ca majoritatea ţărilor europene) de limba engleză americană.
Limba română este, aşa cum spunea Negruzzi, o pânză ţesută cu multe fire diferite. Dar românii de astăzi au ajuns să accepte mai multe fire “grosiere”…
Din nucleul de cuvinte dacice, de latinizare şi influenţă slavă, limba română spune povestea unui popor de supravieţuitori.
Bibliografie: Mihai Ferăscu, Cine ştie…Răspunde!, EP, Bucureşti, 1972; linguistics.bzu.edu, Encyclopedia Britanica.
*****
Legea nr. 53/2013 privind instituirea limbii române a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 145, din 19 martie 2013.
Potrivit actului normativ, ziua de 31 august va fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice, de reprezentanţele diplomatice şi de institutele culturale ale României, care vor organiza programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.
De asemenea, legea prevede ca Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor arbora drapelul României, se va intona imnul naţional şi se vor folosi sigiliile cu stema României.
LA MULŢI ANI, LIMBII ROMÂNE!
Lucreţia Berzintu
